Metamorfozele inimii > Michaiela Boancăș - Poezii de dragoste

Michaiela Boancăș - Italia

                                                       IUBITULE, TE-AȘTEPT!

                                           E întuneric beznă și noaptea e pustie.
                                           Lampa abia-și mai pâlpâie fitilul,
                                      Eu la fereastra veche, mă duc să trag oblonul,
                                      Și-mi reazăm fruntea rece pe sticla aburie.

                                 Tresar. De-odat' așa îmi pare, că văd pe drum o umbră
                                 Și mișc perdeaua veche, făcută din dantelă,
                            Te simt că ești pe-aproape, zăresc colt de umbrelă
                            Și știu că vei veni, chiar dacă-i noapte sumbră.

                                                      Iubitule te aștept!... Inima-și pierde ritmul
                                                      Săltând mereu, din ce în ce mai tare,
                                                 Privesc pe geam... Ești tu cel din cărare?
                                                Totul e numai beznă... Mai miscă, însă, vântul.

                                            Și-atunci fac lampa mică... Cu pașii goi si reci,
                                            Mă-ndepărtez de geam, dar, înspre tine-i gândul.
                                       Poate că vei veni de-nceată ploaia, vântul...
                                       Iubitule te aștept! Și de-ai să vii, să știi că nu mai pleci!

                              M-AM RĂTĂCIT

                     M-am rătăcit în gândurile tale 
                     Si tare as vrea ca tu să mă găsesti,
                          Să nu mă lasi s-alunec jos în vale... 
                          Găseste-mă! Apoi,... să mă iubesti.

                                         M-am rătăcit, si tu stii bine asta.

                                         Mă căutai, sau asta îmi părea,
                                              De fapt, gândeai mereu la alta,

                                              Iar depărtarea ta, cumplit mă apăsa.

                                                        M-am rătăcit, si vreau să mă găsesti!
                                                        Vezi, am lăsat parfum de lăcrămioare
                                                              Să îti îndrepte calea, spre mine să păsesti,
                                                              nu mai plâng că sufletul mă doare.

                                                                                      LUI CUPIDON

                                                                            Iubitule, iar Luna mă privește,
                                                                            Iar stelele îmi fac cu ochiul,
                                                                      Iubirea noastră-i o poveste,
                                                                      În care Cupidon ațâță focul.

                                                              Focul ce-mi arde zilnic inima,
                                                              Iar dorul tău aprins, mă mistuie,
                                                         Și-aș vrea, de cum se lasă seara,
                                                         Iubirea noastră să se-ngădiue.

                                               Și iar te-aștept cu sufletul la gură
                                               Să-mi vii mereu, în fiecare seară,
                                          Hai vin de-o sărutare-mi fură,
                                          Cum o făceai tu, dragule odinioară.

                                 Si-apoi să cad din nou în somnul lin,

                                 Pe brațele-ți vânjoase  să-ți adorm,
                            Lui Cupidon o cupă să-i închin
                            Să îmi vegeze dragostea și-n somn.