Predica devastatoare de la Putna

Adăugați o legendă

La nici o televiziune nu s-a spus NIMIC!      

     Conducatorii de astăzi ai țării vor fi condamnați la ȘTERGEREA din ISTORIE. Nu se poate să scoți legi noaptea, împotriva propriului popor sâmbăta trecută, Mănăstirea Putna și-a prăznuit hramul, Adormirea Maicii Domnului. Cu această ocazie, starețul Melchisedec Velnic a invitat pentru Sfânta Liturghie un număr impresionanți de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, dar și ai Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, ce ține de Patriarhia Moscovei. Astfel, PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului a slujit alături de ÎPS Meletie al Cernăuților și Bucovinei, PS Longhin Jar, Episcop de Bănceni, dar și ÎPS Irineu de Nejin și Priluki. Alături de ierarhi au mai slujit peste 50 de preoți. Totul în fața a peste 10 000 de oameni, dar și a comisarului european Corina Crețu și a altor politicieni. Deși cuvântul PS Longhin a impresionat asistența, o impresie deosebit de puternică a stârnit predica P.S. Ambrozie, Episcopul Giurgiului. De altfel, după slujbă, politicianul Aurelian Pavelescu spunea că predica PS Ambrozie a fost cel mai dur mesaj adresat statului român de către Biserică din 1990 încoace:      

          << Sa vorbim astazi despre Doina si Ion Aldea Teodorovici? Sa vorbim astazi despre Grigore Vieru?… Sau, poate, despre sfintii inchisorilor, care au fost condamnati zilele trecute. Dupa ani si zeci de ani de temnita grea si de reeducare la Pitesti, la Aiud, unde s-a ridicat un memorial la Rapa Robilor, la Balta Brailei la taiat de stuf…  

     Ne dezbina astazi strainii pentru ca nu mai avem oameni de constiinta si de demnitate, cu frica de Dumnezeu si cu dragoste fata de poporul din care s-au zamislit. Cand am fost noi impotriva vreunui neam, impotriva vreunei etnii, impotriva vreunei religii? Cand in cartile noastre de slujba vechi de la Putna… imi aratau calugarii aseara ca ne rugam (in rugaciunea lui Manase – n.n.)  „ lui Avraam, lui Isaac si lui Iacob si semintiei celei drepte a lor”. Cand cartile noastre de slujba sunt pline de trimiteri la iudaism si nu-l  incrimineaza niciodata. Cand am fost noi impotriva lipovenilor care au fugit in vremea lui Nikon si s-au stabilit la gurile Dunarii […], a turcilor sau a tatarilor (din tara noastra -n.n.)? Domnitorii nostri plateau tribut la Inalta Poarta ca niciodata, dar NICIODATA, sa nu se ridice o moschee in tara. Dar relatiile erau atat de bune, incat, cand domnitorii nostri cand mergeau la Inalta Poarta, nu erau ingenuncheati si târâti, cum vedem in filmele de mare audienta facute de turci astazi, ci se duceau cu demnitate la Inalta Poarta. Dar niciodata nu ne-am vandut tara.      

     E o mare povara sa duci neamul pe umerii tai, spunea parintele Iustin Parvu. Pe unii ii lasa genunchii. Au lasat si pe unul, si pe altul, s-au operat.      

     Bine ar fi sa nu ne lase mintea, cugetul nostru romanesc. Nu se poate construi moschee in tara voievozilor, a ighemonilor, pentru un popor atat de tolerant, atat de iubitor, atat de (filoxen), de iubitor de straini. Au moschee in Parcul Carol, este o foarte frumoasa moschee in Constanta…      
     Avem un Consiliu Consultativ al Cultelor, în care, prin rotaţie, cultele recunoscute au preşedinţia…[…] Avem prieteni de religie islamica, ne intalnim cu ei…      

     Nu se poate sa se scoata legi noaptea impotriva propriului popor. Nu se poate sa se condamne intelectualitatea romaneasca, [cei] care au patimit atat de mult si despre care Petre Tutea spunea ca nu poate descrie atrocitatile petrecute in temnitele si inchisorile romanesti, cand voiau sa-i reeduce la Pitesti, cand mureau si ii ingropau in gropi comune, ca in vremea in care comunismul se instala in "Sfanta Rusie”. Nu putem sa repetam istoria pentru niste epigoni, cum scria Eminescu. Pana la urma, la scara istoriei, ce ramane dupa noi? Trebuie sa pricepem vremurile pe care le traim!      
     Eu nu pot sa accept ca nepot de veteran de razboi – bunicul meu a luptat la Cotul Donului, a vazut romani murind acolo si eu am crescut pe genunchii lui – eu nu pot sa accept ca sunt nepot de bandit! Caralii, tortionarii insisi vedeau la un moment dat ca, totusi, sfintii inchisorilor sunt oameni educati, sunt oameni buni si, la un moment dat, nu-i mai bateau. Cititi (despre) temnitele suferintei!      
     Cine condamna astazi Gulagurile, deportarile de orice fel, in indepartata Siberie, unde copiii se jucau cu craniile parintilor morti, care n-aveau timp sa putrezeasca… Sau cei deportati in Baragan, pe Vlasca sau Teleorman. De lotul Arnautoiu, care se ascundeau in muntii Fagarasului, de copiii care au ramas fara parinti si a caror minte a fost schimbata…      

     Vedeti, iubiti credinciosi, lucrurile acestea se repeta in istorie, ciclic, „roata vietii roata”... In Balcanii despre care se spune ca sunt „un butoi de pulbere”, in Kosovo, in Serbia, cu care eram inruditi prin Sfantul Nicodim de la Tismana...      

     Pe vremuri, domnitorii, ighemonii noștri, pe vremea postului mare, chemau arhiepiscopul la Curte și se îmbrăcau în haine cernite, monahale. Țineau pravila, țineau postul. Și Dumnezeu apăra țara. Astazi, cei care se joaca cu destinele acestei tari pitoresti vor fi condamnati la damnatio memoriae ( ștergerea, dispariția din istorie -n.n)…

     Pamantul tarii e sfant, pentru ca adaposteste osemintele celor pe care nu mai pot sa-i caute astazi istorici ca Marius Oprea [pentru ca nu li se mai da voie]. Cine mai are curaj sa vorbeasca astazi? Pentru ca s-a dat lege care condamna.      

     Noi nu va indemnam la dezbinare, noi nu va indemnam la ura, dar va spunem din istorie ceva. […] Daca nu aveam un principe strain, din familia Hohenzollern, care sa vina, sa fie adus (in tara noastra) intr-un mod pe care-l cunoasteti, ca sa nu fie oprit niciunde, nu am fi avut un rege precum Carol. Daca, apoi, Carol, nu ar fi lasat un nepot precum Ferdinand – „Nando” – sotul reginei Maria, nu am fi avut astazi o tara unita la 1918. Domnitori straini de neam, dar de cuget si simtire romaneasca. V-ati intrebat vreodata, citind cartile reginei Maria, cat de greu i-a fost reginei sa-l convinga pe „Nando” sa ia decizia corecta de a parasi dealul Cotrocenilor si a fugi cu Guvernul la Iasi, la jumatatea lui 1916, ca au venit nemtii si au ocupat Cotrocenii… Cat de greu i-a fost lui „Nando” sa ia decizia de a lupta… Cum am vazut la regii Romaniei, rand pe rand, ctitori de neam si de tara: au respectat credinta poporului!      Poti sa fi strain de neam, dar nu poti sa fii strain de tara! Poti sa fii de alta religie, dar nu poti sa promovezi o lege facuta noaptea, necitita, nestudiata, nedata la comisii de specialitate si sa nu consulti o Biserica care se cheama prin sintagma „Biserica nationala”. Si, daca suntem „Biserica nationala”, trebuie sa fim consultati. Ca niciodata Biserica n-a mers impotriva neamului! […]      

     Trebuie sa avem demnitate! Trebuie sa marturisim, fiindca stramosii nostri se rascolesc in mormant si se va intampla cum s-a intamplat la Neamt, unde „au explodat” caldaramul si aleile, si a iesit sfantul [necunoscut] din mormant. Pentru ca Mantuitorul spune: „Daca voi veti tacea, pietrele vor vorbi”. Cum sa nu marturisim astazi? Toate religiile lumii trebuie respectate, toate cultele trebuie respectate.. Unde este libertatea de exprimare a cultului?      

     O sa va spun un lucru pe care nu l-am spus niciodata… In 1989, cand am vazut cum colegii nostri de liceu au venit la Bucuresti sa puna umarul la „Revolutie” sau ce a fost ea, au fost impuscati la Otopeni... toti copii curati, care au fost ridicati la oaste dupa 18 ani... De cate ori ma duceam la aeroport si primeam ierarhi, ma gandeam la ei, cei pe care nu-i mai pomeneste nimeni azi. Acum soldatii nu mai sunt pomeniti  decat cand lupta pentru cauze straine, in tari straine, si-i aduc morti, cu tricolorul.      

     Biserica Ortodoxa romaneasca, Biserica neamului ar trebui intrebata... Ce e un om in fata istoriei, cand poate sa dispara maine-poimaine? NU SUNTEM SOVINI! Luati albumele din Bucovina scoase de stareta Mihaela Cozmei, sa vedeti lipoveni, evrei, turci, tatari, rromi…      

     N-am fost niciodata sovini si nu suntem sovini! Suntem atat de primitori, incat strainului ii dai casa ta, masa ta, sufletul tau, dar numai pana in momentul in care se leaga de credinta copiilor tai.        O sa murim intr-o zi, credeti ca suntem alfa si omega, inceputul si sfarsitul? Stefan cel Mare n-a islamizat tara si a suferit. Cui a spus oful sau? La duhovnic. Pe Vlad Tepes, nepotul lui Mircea cel Batran, occidentalii ni l-au facut strigoi sau vampir, prin cartea lui Bram Stoker – a fost ctitor! Mihai Viteazul – orfan, a fost crescut de calugari la Simonospetra. Domnitorii nostri au murit pentru neam si pentru tara…      

     Trebuie sa marturisim credinta, trebuie sa avem atitudine! Pentru ce este folosita biserica? Doar pentru inchinarile mari? >>

Ion IONESCU-BUCOVU, așa cum puțini îl cunosc

 

C.V. de AUTOR

     M-am năcut în comuna RÂCA, judeţul Argeş, la câmpie în aria Moromeţilor lui Marin Preda. De la câmpie am luat infinitul zării, căldura verilor toride, dar şi frigul iernilor aspre care mi-au marcat existenţa. Aici orizontul se pierde în neant şi se împreunează cu cerul. Părinţii mei au fost nişte ţărani înţelepţi care au înţeles că şcoala este singura cale care ne va scăpa de sărăcie şi ne-a deschis calea către învăţătură, cu mari sacrificii.De aceea îi venerez şi le port tot respectul.
     Poezia aspră a vieţii mi-a oţelit sufletul şi am învăţat să mă lupt pentru fiecare bucăţică de viaţă. În condiţii grele, am urmat Şcoala pedagogică din Câmpulung, Institutul pedagogic de 3 ani din Bucureşti şi apoi Universitatea Bucureşti, Facultatea de Filologie.
     Am început şcoala când stalinismul era în toi, studiind doar pe manuale sovietice şi am făcut mari eforturi pentru a-mi însuşi o cultură solidă, studiind scriitorii români, pe marii clasici, Eminescu, Slavici, Creangă şi Caragiale, cu profesori vestiţi pecum Zoie Dumitrescu-Buşulenga, Augustin Z.N. Popp, George Muntean,Matei Călinescu, D.D. Panaitescu, D.Zamfirescu,Alexandru Bistriceanu, Clara Chiosa,G.G. Ursu etc.
     Am fost director de şcoală timp de 20 de ani şi profesor de limba română timp de 47 de ani unde am îndrumat generaţii întregi către înţelepciunea cărţii. Din mâinile mele au ieşit profesori, ingineri,meşteşugari etc.,oameni cu care mă mândresc, de la care primesc şi acum la senectute felicitări şi mulţumiri.
     Am cochetat şi cu literatura. Încă de la vârsta de 14 ani am scris poezie şi proză, publicate în ziare regionale. Dar ocupat fiind cu catedra, am lăsat această pasiune pentru mai târziu când am acumulat multă experienţă şi cultură.
     Din păcate, fiind un împătimit critic al regimului comunist, am fost luat în vizorul securităţii şi în anul 1985 am avut vizita a doi securişti acasă sub pretextul că posed aur, mi-au făcut un control amănunţit al locuinţei şi mi-au confiscat toate manuscrisele, câteva caiete studeţeşti cu două romane. Anii 1985-1989 au fost anii cei mai grei, mi s-a făcut dosar la securitate şi am fost urmărit pas cu pas de agenţi ai securităţii.
     Manuscrisele mi-au fost înapoiate în jurul datei de 21 decembrie 1989 când începuse fierberea revoluţiei.
     Am scris proză şi poezie dar am publicat puţin.
Ca proză:
- Martirii lui Eros- roman, Editura Editgraph, Buzău, octombrie 2015;
- Izvorul fericirii- roman ;
- Îngerul care a căzut din Paradis - roman în curs de apariţie;
- Priveghiul-roman, publicat în fragmente prin diferite antologii de proză;
- Un volum de Povestiri, publicate separat:
- Viuaţa lui Eminescu între realitate şi ficţiune, publicat on line:
- Din viaţa şi opera scriitorilor români, volum publicat on line:
Volume de poezii:
- Cutia cu amintiri;
- Umbrele toamnei;
- Luciri celeste;
- Orgoliul cuvintelor;
- Visele nu se uită niciodată;
- Eu te-am iubit, femeie.
 Toate publicare on line.
Eseuri:
 - Scrisori către eternitate
Monografia comunei Râca, Editura Etnologică, 2015
Colaborez la:
 Lumea Românească; Ziarul Naţiunea; Luceafărul; Armonii culturale; Revista Armonia; Grai românesc; Oglinda literară; Revista Bogdania; Revista Clipa; Revista Agero; Nomen Artis; Revista Dor de dor; Melidonium; Revista Art-Emis; Observatorul; Actualitatea irlandeză; Biblioteca Metropolitană a Bucureştilor; Revista Boema; Ars-Poetica, etc. Am scris peste 200 de articole de literatură în reviste şi ziare.
     Am publicat poezii în cca 10 antologii de poezie şi proză.
     Din Martie 2015 cofondator și editorialist la revista de cultură și artă ”Amprentele sufletului”.

     Vă invităm cu tot sufletul sâmbătă, 31 octombrie, ora 16, la lansarea romanului „Martirii lui Eros (Eminescu și Veronica), autor Ion Ionescu-Bucovu, care va avea loc la sala de festivități a Asociației Generale a Inginerilor din România, cu sediul în București, B-dul Dacia nr. 26 ( Piata Romana), sectorul 1. Prezintă: Nicolae VASILE, Eugenia ENESCU-GAVRILESCU și Cristian ȚÂRLEA. Invitat special, doamna Polina Gheorghe, redactor muzical la Radio Bucureşti.

Ziua Limbii Române

Instituită prin Legea nr. 53/2013, adoptată de Parlament, Ziua Limbii Române se sărbătorește în România la 31 august, la aceeași dată cu Limba Noastră, o sărbătoare similară celebrată în Republica Moldova, din 1990.
În cele două state, dar și în comunitățile românești din lume sărbătoarea este onorată prin organizarea unor manifestări culturale și științifice menite să încălzească sufletele celor care s-au născut în limba română, iar celor care nu o cunosc să le arate contribuția ei – ca expresie identitară a poporului român – la dezvoltarea civilizației universale.
 în perioada 15 – 18 august 2015, Institutul Cultural Român de la New York a organizat în premieră în spațiul nord-american Festivalul Limbii Române în Canada și SUA, dedicată sărbătoririi Zilei Limbii Române, printr-o serie de spectacole muzical-literare.
La  triplul eveniment – programat la Montreal (15 august), Ottawa (16 august) și New York, la sediul institutului (18 august) – a participat: marele compozitor și virtuoz interpret la mai multe instrumente muzicale (violoncel, pian etc.) Eugen Doga  - a cărui creație  a intrat cu mare succes în circuitul european și universal al valorilor muzicale; „Valsul” său a fost declarat parte a Patrimoniului UNESCO - ,  și vestitul  naist și dirijor Vasile Iovu.
În acest context, spectacolele turneului muzical-literar organizat de Institutul Cultural Român de la New York – în cooperare cu Asociația Culturală Română din Montreal, Comunitatea Moldovenilor din Quebec și Studioul Independent „Flacăra Film”, din Chișinău -  a reprezentat  cadrul potrivit de promovare a unor valori autentice ale culturii române, una și aceeași de-o parte și de alta a Prutului.
Evenimentele nu au fost  dedicate doar comunităților românești din cele două mari state ale Americii de Nord, ci și  publicului de alte și numeroase origini etnice din Canada și SUA.
Eugenia Enescu-Gavrilescu

CONCURS NAȚIONAL LITERAR-ARTISTIC - EDIȚIA I

Revista „Amprentele sufletului” organizează Concursul National de Poezie începători, Proza, Teatru, Reportaj literar, Eseu, Fabule, Epigrama, Pictura și Grafică, cu titlul „Cele mai frumoase creații literar-artistice românești”, ediția I.
Puteți trimite materialele, începând cu data de 1 septembrie până la 30 septembrie, pe adresa de mail: corector.eu@gmail.com
La acest concurs pot participa creatori din întreaga ţară și din Diaspora, indiferent de vârstă, care nu sunt membrii Uniunii Scriitorilor din România sau Diaspora.
Comisia de jurizare va fi formată din critici literari şi de artă, poeţi și scriitori membri ai Uniunii Scriitorilor din România.
Concurenţii vor trimite 5 poezii (pot fi casice, populare, creștine, moderne), 5 epigrame, o proză scurtă (eventual şi satirică de maximum 10 pagini), o piesă de teatru pe maximum 15 pagini, scrise în fișier WORD – Font Arial 10.
Nu vor fi luate în seamă poeziile și proza trimisă direct în căsuța de mail.
Artiștii plastici vor trimite câte 5 lucrări, jpg, cu rezoluție mai mare de 900 de pixeli. Nu vor fi admise lucrările inserate pe filă WORD.
Sunt admiși doar artiștii plastici care nu sunt membrii Uniunii Artiștilot Plastici.
Rezultatul concursului va fi publicat în revistele „Amprentele sufletului și „Literar ing” al AGIR, după data de 15 noiembrie a.c.
Câștigătorii vor primi diplome și un volum electronic cu creații personale.
Relații la telefon: 0760/994.327; 0733/075.015; 0747/117.273
Grupul de inițiativă al revistei „Amprentele sufletului”,
Eugenia Enescu-GAVRILESCU
Constantin-Nicolae GAVRILESCU
Nicolae VASILE
Ion IONESCU-BUCOVU
Ioan GANEA-CHRISTU

Se-ascute dor, în pieptu-mi, lent

În goana trenului prin gară
rămas-a praful gri, difuz,
ce-n rotocoale-ncet coboară,
lăsându-mă trist și confuz.
A fost o clipă indignată
şi gara, dar şi mintea mea,
plimbând privirea-mi obosită
am vrut ca trenu-n loc să stea.
În lungul drum spre ţinta lui,
ţâşnit-a scurt din al său loc,
trecând bariera timpului
s-aducă-n Lume alt noroc.
În goana lui, doar pentru-o clipă,
a şuierat din nou prelung,
pe-obraz, o lacrimă în pripă
se scurge-alene, şi eu plâng.
Şi-a mai trecut un tren prin gară,
şi-am mai trecut o clipă din prezent,
oftez mereu... a câta oară
se-ascute dor, în pieptu-mi, lent?

Din infinitul de iubire

Din infinitul de iubire
un stop mi-ar fi suficient,
să am în suflet mulţumire,
şi echilibru permanent.

Ce est-un strop? E mai nimic,
ceva cantitativ neînsemnat,
care înlătură puternic,
durerea resimţită altădat.

Să crescă însă-ncet, imens,
ca valul ce loveşte ţărmul
când vântul furios l-a-mpins,
s-ajungă unde-mi este dorul.

Îmi arde inima-n iubire
cu jarul înteţit imediat,
doresc un strop de fericire,
în dragostea-mi far' de păcat.

Din infinitul de iubire,
dă-mi Doamne picul cel dorit,
s-alung-acea nefericire,
unindu-ne-n amorul infinit.

Fulgi din cer or să se cearnă



Sunt Grivei, cățelul mic,
despre puf nu știu nimic,
mama nu mi-a spus că puful
o s-acopere Pământul.

Vai cât este de lucios
și în aer, și pe jos!
Spune! Ce să fie oare,
că nu este de mâncare?

Când pe nas fulgi poposesc,
de căldură se topesc,
iar când merg, puful cel rece
prin lăbuțe frigu-mi trece.

Și de n-am la gât fular,
cizme și mănuși măcar,
mă va prinde o răceală
de n-o să mai merg la școală.

Vai! Cât este de frumos
și în aer, și pe jos!
Mi-a spus tata că e iarnă,

Focul iubirii se contopește cu focul creației, devenind o forță mistuitoare. Acest lucru îl resimțim mai cu seamă primăvara, când totul renaște.
Viorel Muha spunea: „Contopirea prin iubire este o înălţare la care puţini ştiu să ajungă, iar... şi mai puţini, să înţeleagă acest mister!”
După mine, misterul ne trezește sentimente și trăiri speciale, ne incită și ne stârnește curiozitatea.
Primăvara, sufletele noastre reîntineresc, se primenesc, și se deschid către frumos și iubire.
Toți suntem darnici. Toți începem a dărui necondiționat din sufletul nostru semenilor. Toți vibrăm. Toți devenim fii Creației, de multe ori ne conșientizând că, fără să vrem poate, evoluăm deschis pe drumul identității cu Tatăl ceresc.
Asta este starea noastră normală, înscrisă adânc în ADN.
Ar trebui să rămânem aici! Ar trebui să ne trezim! Acum este momentul să fim noi, cei reali, fără să ne fie teamă să ne arătăm adevărăta față.
Trezirea către Spiritul nostru este emoţionantă, dar şi tulburătoare – cel puţin din punctul de vedere al ego-ului nostru – astfel încât uneori suntem tentaţi să continuăm ca şi cum totul ar fi fost la fel. Odată ce procesul de trezire începe, totuşi, nu îl putem ignora prea mult. Întocmai ca o fisură într-o uşă care se deschide spre o cu totul nouă parte a fiinţei noastre şi spre Universul în care locuim, noi suntem în cele din urmă constrânşi să observăm ce aspecte ascunse ale vieţii ne atrag, ne cheamă.
Vom simții noi posibilităţi în viaţă.
Este ca și cum cum ne-am trezi dintr-un vis fără sfârşit, și am începe să privim lumea cu alţi ochi, regăsindu-ne simţul curiozităţii. Am începe să ne întrebăm, poate pentru prima dată, dacă într-adevăr există mai mult decât putem vedea cu ochiul liber, şi dacă da, să vrem să ştim despre ce e vorba!
În fiecare an, primăvara sădește în sufletele noastre fericirea. De noi depinde dacă ne pregătim bine terenul ca aceasta să germineze și să crescă.
Bine ar fi să învățăm să îndepărtăm buruienile: mândria, ura, invidia, rivalitățile din orgoliu, furia, discordia, calomniile și bârfa, pentru că toate acestea, cu siguranță, vor înăbuși din fașă fericirea de care ne-am putea bucura.
O seară plină de fericire, vă doresc!

„Îndraznește să trăiești viața pe care ai visat-o pentru tine. Mergi înainte și fă ca visele tale să devină realitate” - Ralph Waldo Emerson

Capacitatea de a visa și de a lupta ca să obținem ce dorim, e un dar extraordinar. Oamenii care au îndrăznit să viseze, și nu s-au lăsat doborâți de împrejurări, au schimbat viața lor și pe a celorlalți.

Viața este frumoasă și merită trăită!

Împărtășirea Iubirii nu te va face niciodată slab, ci din contră. Te va înălța. Te va binecuvânta. Nu contează dacă cel de lângă tine îți răspunde la fel, tu mulțumește-i pentru oportunitatea minunată de a simți iubirea înăuntrul tău și de a o lăsa să te înalțe și să te binecuvânteze. Iubirea nu te face niciodată inferior.

Împărtășirea ei, nemaidorind nimic în schimb, te face cea mai puternică persoană.

O zi plină de fericire!

 



Călător pe praf de stele
trăiesc dorurile mele,
scriu cuvinte şi dezleg
vise ţes într-un întreg.
Nu mă satur de colind
galaxia mea e-n gând,
ziua doar mă pregătesc
cum la noapte o s-o iubesc.
Călător sunt zi şi noapte,
aud ale sale şoapte,
le percep ca o chemare
spre dragostea mea cea mare.
Fug, alerg cum fuge gândul,
ocolesc întreg Pământul,
spre iubirea mea cea dulce
ce-a rămas, nu se mai duce.
Călător pe praf de stele
trăiesc dorurile mele,
împlinind noapte de noapte
dragostea cântată-n şoapte.

Memento mori

Sar scântei răvăşitoare,

aprinzând mintea uimită

privind  viaţa de sub Soare,

a Lumii cea umilită.

Sunt sclipiri ce explorează

pătrunzând durerea seacă,

neuroni-n cap valsează

în ritm şchiop, după o placă.

După şocul suferit

sufletul în chin se zbate,

tinzând către infinit

unde nu există moarte.

Însă-n noaptea-ntunecată,

brusc, năluca-mi se disipă,

Universul îl încarcă

întregindu-l într-o clipă.

Sar scântei răvăşitoare,

explodează în eter,

nu-s ca razele de Soare

strălucind pe eşicher.

Pe aleea destinului

Un zâmbet, o floare şi-o rază de soare
de mână cu gându-nfloresc,
nu lasă ast' viaţă nimic la-ntâmplare
te-nalţă-n avânt tineresc.
Ştrengar îmi e gândul şi-mi lasă surâsul
deschis ca o floare-n amiezi,
în raze de soare mă pierd cu candoare
visând cum ai să mă dezmierzi.
Şi inima-ți spune cu şoapte nebune:
- Hai vino! Am poarta deschisă,
mi-e dorul iubirii în nemărginire
iar sufletul îmi este în transă.
Pe-aleea destinului caut mereu
petale de flori cu parfum,
sub razele calde-ale dorului meu,
să ţi le presar ţie-n drum.
Un zâmbet, o floare şi-o rază de soare
şi mână în mână, cu gând amândoi,
pecete vom pune cu o sărutare
şi-n viaţa de astăzi, şi-n viaţa de-apoi.

Departe eşti copilărie

Departe eşti copilărie
şi cât de-aproape totuşi eşti
în iarna care ne îmbie
spre lumi frumoase ca-n poveşti.

Mă uit acum pe geam afară
cu ochi miraţi şi larg deschişi,
cum fulgii lin în aer zboară
în jocul lor frumos, destinşi.

La dansul lor galeş privesc,
iar ritmul lor alert mă cheamă
să-i simt atunci când se-nteţesc,
topindu-mi-se-ncet în palmă.

Departe sunt acum de lumea
când alergam de zor voios
în lung şi-n lat mai toată vremea,
prin neaua așternută jos.

Mă-ntorc acum cu nostalgie
în timpul când copil eram,
trăind cu-aceiaşi bucurie
minunea iernii de la geam.

Departe eşti copilărie
şi cât de-aproape totuşi eşti
în iarna care ne îmbie
spre lumi frumoase ca-n poveşti.

Zvon de iarnă

Se porni în miez de noapte,
într-o linişte profundă,
peste frunzele uscate
fulgi de nea uşor să cadă.

Zor nevoie să vestească,
pân' se luminează bine
copiilor să le placă:
Vine iarna! Ce minune!

Cerne cerul cu migală
peste firea cea lumească
stratul alb, fără sfială,
totul ca să ocrotească.

Va sclipi omătul iernii
până zorii-or să răsară,
bucuroşi vor fi copiii,
sania o au din vară.

Se porni în miez de noapte
ca-ntr-o joacă de copii,
lin, pe frunzele uscate,
fulgi să ningă feerii.