România

România

marți, 21 februarie 2017

Metamorfozele inimii > Virginia Pârvu

Virginia Pârvu - București
















                                    IUBIRE

                    Când vii, o faci pe nesimțite
                    Cuprinzi în palme vieți întregi
                              Intri direct, nu pe-ocolite
                              Aceeași pentru sclavi sau regi.

                                        Nu-ți scapă pasărea din ceruri
                                        Și nici furnica din pământ
                                                  Iar prin caniculă sau geruri
                                                  Lași inimi calme, trepidând.

                                                            Iubire, toți te-au pus pe foaie
                                                            Din timpuri vechi până-n prezent
                                                                      Descrisu-te-au ca pe-o văpaie
                                                                      Nu ca pe-un simplu sentiment.

                                                                      Ești una, totuși diferită
                                                                      Nu bați la ușă când apari
                                                            Primindu-te, sunt fericită
                                                            Văd altfel frunzele-n stejari.

                                                  Și altfel scriu când mi-ești alături
                                                  Nu mai văd lumea ca pe-un vis
                                        Căci ceața ochilor înlături
                                        Și faci din patimi, paradis.

                              Mai stai, nu-ți pune masca încă
                              Fii pentr-o vreme-așa cum ești
                    Apoi, transformă-te în stâncă
                    Și dăinuiește prin povești.


















                                                                                     DOUĂ CUVINTE

                                                                             Mă lași să-ți fur azi o privire?
                                                                             Măcar un ceas... la asfințit
                                                                   Și de-o să mi te lași iubit
                                                                   Crea-vom lunii-n ochi sclipire.

                                                         Se duse vara... trec cocorii
                                                         Iubirea mea nu s-a mai dus
                                               Visez un neuitat apus
                                               Și-apoi să vină, de vor, norii.

                                     Cu ochii să te-ating mi-e teamă
                                     În iriși am văpăi de jad
                           Iar lacrimi ce din ei îmi cad
                           Sunt diamante ce te cheamă.

                                                            Te-aștept cât vrei... și peste iarnă
                                                            Dacă te simți nehotărât
                                                  Cu vocea ține-mi de urât
                                                  Cât timp din ceruri o să cearnă.

                                        Întinde mâna și mă simte
                                        Aievea sunt prin tine azi
                              Pluti-vom peste vârf de brazi
                              Trimite-mi doar... două cuvinte.


                    Te mai gândești până diseară?
                    Mă-ncearc-un dor de nedescris...
          Destinu-mi vreau să-l văd rescris
          Nu-mi lăsa inima să ceară!


















               DE DRAGOSTE ȘI DOR

          De-aș umbla cum umblă gândul
          De m-aș transforma în vânt
                    Azi aș traversa pământul
                    Ca să nu-mi mai fii doar ”gând”.

                              De-aș simți cum simte floarea
                              Atingeri de-albine-n roi
                                        Aș închide-n palme marea
                                        Pe „eu” să-l transform în „noi”.

                                                  De-aș uita cum uită timpul
                                                  Când de drum își vede-alene
                                                            Aș înconjura Olimpul
                                                            Vise ca să-ți pun pe gene.

                                                            De-aș răzbate ca răbdarea
                                                            Când îndrăgostiți se-așteaptă
                                                  De ți-aș auzi chemarea
                                                  Lumea n-ar părea nedreaptă.

                                        De-aș sluji cum face luna
                                        Nopții far în ani de-a rând
                              Aș înlănțui furtuna
                              La piept să-ți adorm râzând.

                    De-aș iubi cum doar Sahara
                    Ploaia știe s-o iubească
          În clepsidr-aș prinde vara
          Și-am sorbi-o dintr-o ceașcă.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu