 |
| Petre Prioteasa - Craiova |
SALCÂMUL ÎNFLORIT
Se-așterne liniștea pe-ntregul sat,
de-acum izvorul doarme liniștit,
mi-e dorul călător înaripat,
tu, vino, la salcâmul înflorit.
Chemări prea multe nu mai aștepta,
că, parcă, și fazanii-au obosit,
cu fluierat târziu te-oi deștepta
și vino la salcâmul înflorit.
Tu amintește-ți, nu mai zăbovi,
ce sentimente-n mine ai trezit,
flori de salcâm, miros ne-o-nvălui,
dar vino la salcâmul înflorit!
Te-am căutat mereu, dar nicăieri
nu te-am aflat, nu știu unde-ai pierit,
te-am așteptat, dar n-ai venit nici ieri,
mi se părea salcâmul veștejit.
Dac-ai plecat, trebuie să revii,
măcar să vezi salcâmul scuturat,
te-or apăsa regretele târzii,
dar la salcâm găsi-vei alt bărbat.
Îmbătrânit, nici n-ai să-l recunoști,
cu părul nins și suflet împietrit,
privește-n gol, cu gândul la doi foști,
și crede că salcâmul a-nflorit.
CE N-AȘ DA!...
Ce n-aș da ca să te văd,
fac ravagii și prăpăd,
nu-mi mai stă nimic în cale,
numai dorurile tale!
În urcuș și coborâș
la picioare-ți vin târâș,
îți fac mii de temenele,
doar să mă primești cu ele!
Întuneric și lumină
pentru liniștea divină
ce ne mângâie și-alină
să ne ducă spre rutină!
Vreau să-ți fiu vieții părtaș,
din demult sau mintenaș,
chiar din mâine m-aș întoarce,
firul sorții ți l-aș toarce!
Te-aș scoate din veșnicie
să-mi fii soață numai mie,
din demult, același eu,
te voi dezmierda mereu!
De tine mi-e-atât de dor,
că fac lacrimii zăpor
să nu mă știu rătăcit,
părăsit și neiubit!
Eu, timid, în amintire,
la prima noastră iubire
păstrez, cum mi s-a părut,
ametist primul sărut!
Preschimbăm ca drag odor
tot trecutu-n viitor,
dăruim vieții minune:
dragoste cu pasiune,
răbdare și-nțelepciune!
VIS
Iară te-am visat azi-noapte,
ne-ademeneau fructe coapte,
alergam să găsim mure,
eu izvor şi tu pădure,
eu izvor de apă vie,
tu pădure la chindie,
tu frunziş, eu adiere,
glas de lacrimă şi miere,
foşnete de vânt şi boare,
susur de izvor, răcoare,
ciucuri atârnaţi în plete,
miresme vrând să ne-mbete,
regăseam prin crengi şi iarbă
muguri puşi de dor să fiarbă,
răscoleam ispite blânde
şi idilele plăpânde,
croiam poteci, cărărui
şi ne dedam dorului,
să ne rătăcim hai-hui
doi copii ai nimănui,
nimeni să nu ne găsească,
doar iubirea să ne pască,
eu sunt zvelt, tu grațioasă,
eu simpatic, tu frumoasă,
gura lumii, ce ne pasă,
clevetește, e spinoasă,
dar noi ne vedem de treabă,
știm că doar netoții-ntreabă
de ce ești neagră și slabă,
te-ai îndoit ca o scoabă,
nu ești neagră, ești brunetă,
nu ești scoabă, tu ești zveltă,
starea noastră e perfectă,
dar lumea ne-o vrea defectă,
tu dragoste, eu iubire,
osândă şi fericire,
eu gândire, tu ispită,
chemare neîmplinită!
De-aşa vis dumnezeiesc
nicicum vreau să mă trezesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu