România

România

luni, 20 februarie 2017

Metamorfozele inimii > Simona Șerban - poezii de dragoste

Simona Șerban - Mediaș, jud. Mureș
















                                             SCRISOARE

                           Iubitule, îţi scriu acum o ultimă scrisoare,
                           Cu pana-mi tremurândă de atâta dor nebun!
                           Ochii-mi pătimasi, vorbind cu stele, iubirea-si spun
                           Când roua de pe gene-i grea si prea apăsătoare.
                           Acasă-i noapte! Lumini se sting tot câte una!
                           Căldură nu-i! Nici cântecul ce-l ascultam odat'!
                           Se-aude doar, prin raft de amintiri, vechiul oftat,
                           Dar si rumori de rugăminţi fierbinţi se-aud într-una!
                           Nimic nu am schimbat aici, nici pasii tăi domoli cu al lor cântec,
                           Nici mersu-ţi legănat, strengar, ce îmi vorbeste-ades,
                           Nici fumul de ţigară ce îl savuram din mers,
                           Căci toate îmi devin, fără să vreau, un sfânt descântec.
                           Dacă a mea scrisoare te va găsi acasă
                           Si dacă simţi cumva vibrând un nestemat fior,
                           Sunt despărţirile în timp, cu nesecatul dor
                           Si-s eu, în pieptul tău, asa cum stii, dar.... mai frumoasă!




















       CU PANA-N CĂLIMARĂ

          De criminale sărutări
          Mi-aduce-aminte văntul.
               Cu ele am bătut cărări
               Incununând pământul.
                    Invins-as sta în faţa ta,
                    As pierde iar războaie,
                         Plecată-mi este inima
                         Si doru-mi e în ploaie.
                              Izvoarele îmi spun povesti
                              Si-ascult al lor descăntec.
                                   Doar din tăcere tu-mi vorbesti
                                   Cu murmur lin de cântec.
                                        Invăluită în amurg,
                                        De strajă-i mândra lună.
                                             Valuri susură si curg,
                                             Iar zumzetu-i răsună.
                                                  Dulce floare a iubirii
                                                  Ce petale-mparţi la doi,
                                                       Trimite carte fericirii
                                                       Să ajungă si la noi!
                                                            Nori ce fulgeră si tună
                                                            Se plimbă pe la geamuri!
                                                                 Nu mai văd nici cer, nici lună,
                                                                 Doar lacrimile-n flamuri!
                                                                      Azi răscolim doar amintiri
                                                                      Privind pe geam afară
                                                                           Si reaprindem dulci iubiri
                                                                           Cu pana-n călimară.






















                                                                     VINOVAT DE NEIUBIRE

                                                               Eu griji imi fac cand nu-mi vorbesti
                                                               Si stau la soba-ngandurata.
                                                          Imi depan astazi viata toata,
                                                          Tot ghemul nostru cu povesti.
                     
                                                Se rupe firul - uneori -
                                                Dar, sar de-ndata sa-i fac nodul,
                                           Caci el s-a transformat in podul
                                           Ce ne-a salvat...adeseori!
                     
                                 In raul, cu iubire plin,
                                 Saream, dar te scapam din mana,
                            Iar, ca iubirea sa ramana,
                            Tristeti eu trebuia s-alin!
                         
                  Pe multe poduri am trecut,
                  La mal iubirea sa ajunga
             Si-a reusit ca s-o strapunga
             Tacerea, ce-ai facut-o scut!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu