 |
| Constantin-Nicolae Gavrilescu - Crevedia, jud. Dâmbovița |
Să fii pe veci iubita mea
Deschis-am să te las
ferestră,
să-mi intre dorul tău iubire,
să-mi fie-n suflet, ca-ntr-o glastră,
un trandafir de re-noire.
Să laşi privirea să pătrundă
spre efemerul larg, lumesc,
de acolo, din eter să vadă,
că visul nopţi-l îndrăgesc.
Un mugur dulce de iubire
a încolţit în mintea mea,
numai să vrei-n a ta simţire
să fii pe veci iubita mea.
Deschisă-am să o las mereu,
să intre dorul tău la mine,
fereastra sufletului meu
să fie veşnic pentru tine.
Să las amorul să-ncolţească,
esenţa dragostei lumeşti
în suflet înfocat să-mi crească,
ca tu pe veci să mă iubeşti.
să-mi intre dorul tău iubire,
să-mi fie-n suflet, ca-ntr-o glastră,
un trandafir de re-noire.
Să laşi privirea să pătrundă
spre efemerul larg, lumesc,
de acolo, din eter să vadă,
că visul nopţi-l îndrăgesc.
Un mugur dulce de iubire
a încolţit în mintea mea,
numai să vrei-n a ta simţire
să fii pe veci iubita mea.
Deschisă-am să o las mereu,
să intre dorul tău la mine,
fereastra sufletului meu
să fie veşnic pentru tine.
Să las amorul să-ncolţească,
esenţa dragostei lumeşti
în suflet înfocat să-mi crească,
ca tu pe veci să mă iubeşti.
Anotimpul iubirii
S-au copt
cireșile de mai,
dar teiul încă n-a-nflorit,
l-așteaptă-albine în alai,
în pragul verii,-n răsărit.
Iar păsări mici, de prin zăvoi,
apleacă ramuri de copaci,
în zbor, când joaca le e-n toi
și se avântă-n sus, dibaci.
Fragii, în floare prin pădure,
te-ademenesc să zăbovești,
cu sufletul, plin de iubire,
la-ntreg frumosul să privești.
La margine de lăstăriș
mustește dorul inimii,
sub clar de lună, pe furiș,
să-ți fur cu drag săruturi mii.
Și-nlănțuiți să consfințim
unirea noastră-n căsnicie,
iubirea să ne-o întețim
cu focul karmei, pe vecie.
Ușor plutește gândul meu
de vânt condus, în adiere,
spre ținta ce va fi mereu
un drum croit spre fericire.
S-au copt fiorii inimii
prin sentimente-mpărtășite,
culegem roada patimii
în armonii desăvârșite.
dar teiul încă n-a-nflorit,
l-așteaptă-albine în alai,
în pragul verii,-n răsărit.
Iar păsări mici, de prin zăvoi,
apleacă ramuri de copaci,
în zbor, când joaca le e-n toi
și se avântă-n sus, dibaci.
Fragii, în floare prin pădure,
te-ademenesc să zăbovești,
cu sufletul, plin de iubire,
la-ntreg frumosul să privești.
La margine de lăstăriș
mustește dorul inimii,
sub clar de lună, pe furiș,
să-ți fur cu drag săruturi mii.
Și-nlănțuiți să consfințim
unirea noastră-n căsnicie,
iubirea să ne-o întețim
cu focul karmei, pe vecie.
Ușor plutește gândul meu
de vânt condus, în adiere,
spre ținta ce va fi mereu
un drum croit spre fericire.
S-au copt fiorii inimii
prin sentimente-mpărtășite,
culegem roada patimii
în armonii desăvârșite.
Să fii mireasa mea!
În noaptea ast-am să te
port spre stele,
cutreiera-vom cerul tainic împreună,
și-n lunga cale pân' s-ajung la ele,
te voi conduce tandru-ncet de mână.
Culcuș am să îți fac pe-un colț de Lună,
și gura-ți dulce până-n zori voi săruta,
eu te iubesc, și nu-mi fac nicio vină
căci îmi doresc să fii mireasa mea.
Și-am să te culc la piept,
și-am să-ți sărut și-o geană
în contemplare sta-vom până mâine,
lăsând a noastre inimi să îngâne
cuvinte ce dorim a le-asculta.
Te voi conduce-n drumul către aștrii
pe căi de mii de ani croite pân' la ei,
vom întâlnii pe-alocuri și sihaștrii
frumoși și puri, ca niște zei.
cutreiera-vom cerul tainic împreună,
și-n lunga cale pân' s-ajung la ele,
te voi conduce tandru-ncet de mână.
Culcuș am să îți fac pe-un colț de Lună,
și gura-ți dulce până-n zori voi săruta,
eu te iubesc, și nu-mi fac nicio vină
căci îmi doresc să fii mireasa mea.
Și-am să te culc la piept,
și-am să-ți sărut și-o geană
în contemplare sta-vom până mâine,
lăsând a noastre inimi să îngâne
cuvinte ce dorim a le-asculta.
Te voi conduce-n drumul către aștrii
pe căi de mii de ani croite pân' la ei,
vom întâlnii pe-alocuri și sihaștrii
frumoși și puri, ca niște zei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu