 |
| Ludmila Vârlan-Turcu - Italia |
GUSTUL DRAGOSTEI
Zile trec, vremea se schimbă,
Ce e spumă se topeşte,
Numai dragostea se plimbă
Peste ani şi tot vrăjeşte.
Numai dragostea-i aceeaşi,
Arde-n veşnică văpaie,
Nici o brumă n-o atinge,
N-o îneacă nici o ploaie.
Şi mereu te ţine-n patimi,
Când amară, când dulcie,
Ba te-aruncă-n râu de lacrimi,
Ba-n vârtej de gingăşie.
De-i amară te umbreşte,
Te cuprinde-n nori de gheaţă,
Dulce de-i te păcăleşte
Şi nu poţi s-o vezi la faţă.
Ştii, că cea adevărată
Deseori e lângă tine.
Tu, de dor împovărată,
Tot gândeşti că încă vine.
Uneori o viaţă-ntreagă
Aşteptăm ca pe-o minune
O iubire să ne-aleagă,
Să ne prindă în cunună.
ARMONIE
Mă scufund în ochii tăi blajini
De culoarea nucului în toamnă
Să culeg steluțe de lumini
Ca să-mi fac o preafrumoasă salbă.
Și în jurul inimii s-o pun,
Focul veșnic să nu se mai stingă,
Vraja sentimentului nebun
Pentr-o viață-ntreagă să-mi ajungă.
Să-ți mai strâng și roua din priviri,
S-o arunc pe flori în dimineață
Și scăldată-n tainice luciri
În surâs să ți-o aștern pe față.
Să sorbim din cupa fermecată
Câte-un strop de dor și armonie,
Să nu se sfârșească niciodată
A iubirii dulce simfonie.
TAC CUVINTELE
Tac cuvintele...
Ascunse-n toamnă
Printre frunzele căzute la pământ.
Nu se-aşază-n rânduri, nu se ceartă
Şi nici nu se spulberă pe vant.
Tac cuvintele...
Îmi străjuiesc mâhnirea
Solitare ca şi mine, fără glas.
Fără ochii tăi, fără de-a lor lucire,
Fără zâmbetul şăgalnic am rămas.
Tac cuvintele...
Şi le-aş ruga să strige
Să desfacă norii plumburii.
Să sloboadă focul care frige,
Nu ştiam că e aşa de viu!
Tac cuvintele...
Îngândurate...
Nu le-alină nicio lacrimă fugară.
Cum să prindă glas când zac uitate
Mângâierile închise-n călimară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu