 |
| Nicanor Căsăndruc - Coțușca, jud. Botoșani |
JUMĂTATEA MEA
De-ai fi aici și nu ai fi departe,
nu cred că te-aș avea mereu în gând.
Pe noi distanța nu ne mai desparte
când ești departe, te iubesc mai mult.
Am construit castele de visare
Și mi-am călit răbdarea-n bălți de soare,
iar amintirea ta am împletit-o
cu inima și sufletul, iubito.
Te văd zvâcnind, arzând ca o văpaie
Și te sărut în gând cu stropi de ploaie.
Frumoasă, dezbrăcata de ninsori,
arunci cu fluturi în grădini cu flori.
Te-aș îmbrăca în zale de petale,
te-aș dezbrăca, te-aș arunca în mare,
și-n visul meu adânc te-aș îngropa,
să fii pe veci, doar
jumătatea mea.
EU SUNT AICI, TU EȘTI DEPARTE
Mă minunez, și-mi dau fiori
cum fluturii sărută flori,
iar soarele mă fascinează
când ne zâmbește la amiază.
Într-o frumoasă primăvară,
ne-mbrățișam în fapt de seară,
eu orizontul, iar tu zarea...
eu eram fluture, tu floarea.
Îmi amintesc cum a-nceput
ardoarea primului sărut.
Pe banca de lângă fântână
noi ne țineam tandru de mână.
De orice lucru noi râdeam,
verzi și uscate povesteam,
pe veci credință ne juram
și fremătam ca frunza-n ram.
Dar timpul a zburat cum zboară clipa.
Din tot cea fost, n-a mai rămas nimica,
de ce-am jurat n-am avut parte,
eu sunt aici, tu ești departe.
Dar, Doamne! Ce n-aș da să învie
dragostea din copilărie!
Fără sfârșit aș vrea sa fie,
un car de ani, și-o veșnicie.
AVEM ACELAȘI
LOC
Îmi amintesc anii de criză.
Stăteam în gară pe-o valiză,
iar tu purtai saboți de lemn
și așteptam același tren.
Pașeai agale pe peron,
iar lângă tine-aveai un domn
ce te ținea de mână strâns,
când tu, nu mai puteai de plâns.
Și gălăgie foarte mare
era în sala de-așteptare.
Toți ne-am dori, cu mic, cu mare,
să ne-ntâlnim din întâmplare.
Dar în sfârșit trenul apare.
Deja nu mai aveam răbdare,
iar de la casă,-un dobitoc
ne-a dat bilet pe-același loc.
Înghesuiți, gata de drum,
spui vorbe dulci de rămas bun.
pe lângă mine, mare
Iar domnul... mic, în depărtare.
Ce cauți tu în drumul meu
pe-același loc, când tu, când eu?
Ne fură somnul dimineața
și mă trezesc cu tine-n brațe.
Dar cei frumos nu ține mult!
Tu, într-o gară-ai coborât.
de-atunci îmi reproșez mereu
că nu am coborat și eu.
Povestea mea cu noi și trenul,
o știe-acum tot cartierul.
Tot ce a fost, n-o să mai fie,
dar ți-am compus o melodie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu