Metamorfozele inimii > Violetta Petre - poezii de dragoste

Violetta Petre - Constanța

                                     MINCIUNI CU POLEIELI ASTRALE

                      Şi m-ai uitat, ca pe-o-ntâmplare, cum uită luna să mai plece,
                      Când dimineaţa-şi strigă zorii pe visele ce încă dorm.
                      Şi câte-mi mai jurai, iubite, şi eu credeam că nu-ţi va trece
                      Nicicând iubirea primitivă, pe piatră, scrisă cuneiform.

                      Era pe la-nceputul lumii, când timpul mai plutea-n derivă,
                      Nici nu ştiam ce e cuvântul, şi cine suntem nu ştiam;
                      Pe-un colţ de stea, la masa verde, alături îţi eram convivă,
                      Doar tu şi eu, din cina vieţii, un singur măr îl împărţeam.

                      Eu nu ştiam că sunt femeie şi nici că Eva mi se spune,
                      Doar ochii tăi sorbeau nectarul din buzele ce fremătau;
                      Aveam să-ţi spun mult mai târziu, cu glasul stins, Adam, pe nume,
                      Dar nu ştiai că eşti bărbatul căruia-ntâi o să mă dau.

                      Poveşti de adormit copiii, minciuni cu poleieli astrale!
                      Le scriu acum, ca o nălucă, printre poeme alergând,
                      Când m-ai uitat, ca pe-o-ntâmplare şi pe tărâmuri australe
                      Ai îngropat iubirea noastră, ca pe o aripă de gând.

      FLUTURI NEGRI, FLUTURI ALBI

De vin fluturii la mine, să danseze menuet,
     Pe un umăr rămas liber de o lacrimă de dor,
           Să nu mi-i ucizi străine, îi adun în alfabet,
                Să îţi scriu poemul clipei, pentru noi, nemuritor.

                     Lasă-i să-şi trăiască visul, visul lor de catifea,
                          Într-o noapte de poveste, ce se termină în zori!
                               De le-atingi aripa vie, doar cu un sărut de nea,
                                    Amputat le este zborul şi orfani sunt de culori.

                                         Chiar iubirea îi omoară, cu-ale ei grele poveri;
                                              Hai, iubeşte-mă pe mine, ţi-am lăsat umărul drept!
                              Eu duc anii grei pe umeri şi-mi duc zilelele de ieri
                         Şi mai pot să duc durerea, când pe tine te aştept.

                    De vin fluturii la mine, pe un umăr îi aşez.
               Doar piveşte-ne, străine, de departe să ne vezi,
          Cum ne vindecăm aripa frântă,-n valsul vienez!
     Şi-n decoru-acesta magic, poţi să ne abandonezi.

                                               Fluturi negri, fluturi albi, de veniţi, în ochii mei
                                               Să-mi aduceţi primăvara, pe o ramură de tei!

                                                                           SĂRUT ÎN ȘTREANGUL UITĂRII

                                                                   Ce iarnă polară mă-nghite flămândă,
                                                              Când te răsfoiesc prin poeme de dor!
                                                         Mă doare când trec prin zăpada imundă
                                                    Şi paşii spre tine-i sufoc şi-i omor.

                                               E-un ger mai năprasnic decât însăşi moartea
                                          În braţele tale...Şi cât m-au iubit!
                                     Şi zâmbetul ţi-este mai negru ca noaptea
                                Şi când îmi răsari, parcă-mi eşti asfinţit.

                           Arunc cu blesteme, nimic nu te-atinge.
                                                             Ascunzi bumerangul în replici ce dor
                                                        Dar, nu ştii, străine, că-n mine se stinge
                                                   Cu-a ta răzbunare, iubirea-mi, uşor.

                                              Şi ninge pe-o parte de lume albastră
                                         Cu vise amare şi stropi de venin.
                                    Şi ninge cu sânge pe dragostea noastră
                               Când mierea se scurge din foi de pelin.

                          Ce iarnă polară îmi eşti de o vreme!
                                                                   Îngheaţă poeme pe buze de vers,
                                                              Sărutul, în ştreangul uitării, azi, geme
                                                         Şi plânge în mine-un întreg univers.