Iubirea sub semnul Dragobetelui - Ștefania Burnea

Ștefania Burnea
 Cerăt. jud. Dolj

        

           IUBIRE DE FEBRUARIE

Miresme dulci și zvonuri vesele pe-afară,

     Adună februarie ce-a lăsat Gerar,

          Din poală îi mai pică fulgii bunăoară,

               Călătorind mai plânge pe-al lui itinerar.

                   Cutează gândului să-i împlinească voia,

                        Culege muguri de iubire-n poala sa

                             Și-i cheamă pe cei stârniți de nevoia

                                  De-a ști că trăind cu ea pot dansa.

                                                         Îngenunchează-n calea atâtor suspine

                                                         Rostire tăcerilor dă-n glas de fecioare,

                                                         Cu raze astrale-aprinde doruri virgine,

                                                         Culege fructul iubirii nemuritoare.

                   Fiorul ei sub mute melodii de lună,

                        Scăpat dintr-un cald arcuș de suflet tineresc,

                             E pasăre care-n zborul ei adună

                                  Speranță și-mplinire-n primăveri ce sosesc.

                                       Se-adună pe cer stele, sunt vise ce-nfloresc

                                            Și alte stele se-aprind în ochi de-ndrăgostiți,

                                                 Când cântă-n februarie iubirea cu glas vrăjitoresc,

                                                      Râd oameni și codru deodat' întineriți.

                        

Autor, Nynna Vizireanu

                                                                                                          ZBUCIUM

                                                                                                       Astă noapte iar a nins,

                                                                                                  gându-n mreje era prins,

                                                                                             prin ferestre prăfuite

                                                                                        treceau visuri răzlețite;

                                                                                   vremuri blânde-n dulci ninsori

                                                                              îmi zâmbeau din vechi scrisori,

                                                                        ochii-mi licăreau spre creste,

                                                                   eu scriam tăcut poveste,

                                    fulgii dalbi cădeau tăcut,

                                         i-aș fi dus în așternut,

                                              sau pe frunte să sărute

                                                   urmele din ierni trecute.

                                                        Gânduri mii și fulgi pufoși

                                                             în tandem, mai arătoși

                                                                  licăreau prin noaptea mare,

                                                                       eu scriam visând scrisoare,

                                                                                           geru-și trâmbița înghețul,

                                                                                      vântu-i era cântărețul,

                                                                                 slovele strigau pe foaie

                                                                            cu o patimă greoaie,

                                                                       noaptea răspândea tăcere,

                                                                  pomii strigau a durere,

                                                             jucau umbrele prin casă,

                                                        eu gemeam cu voce joasă...

                             Ce scriam puneam în tolbă

                                  să-ți trimit prin iarnă vorbă

                                       c-am numărat până ieri

                                            solitare primăveri

                                                 și-am să număr încă una

                                                      pân-a fi să ne dăm mâna,

                                                           să mă vindec de păcate

                                                                și de vorbe blestemate...

Autor, Nynna Vizireanu

                                                         GÂND DESPRE NOAPTE

                                                 E noaptea puntea dintre ieri și mâine,
                                                      E pasul lăsat în clipe-adormite,
                                                          Un curcubeu de gânduri pentru tine,
                                                                Răspunsuri frânte la-ntrebări mocnite.

                                 E noaptea oaza-n care eul fuge,
                            E întâlnirea cu-al lumii Dumnezeu,
                       Lui I te-nchini și-I ceri când timpu-ți plânge
                  Să-ți veșnicească clipe dulci cu al tău zeu.

                                                                Și doină este și-i trist colind de dor
                                                                     Și murmur tainic de șoapte divine,
                                                                          E calea liberă pentru-al iubirii zburător
                                                                               Și-a lui magică-mbrățișare cu tine.

                                                 Și-i noapte pentru-o veghe rostuită
                                            Când stelele-ți sclipesc plângând din colțuri,
                                       E pânza de păianjen ciuruită
                                  De clipe poticnite-n adâci șanțuri.

                                                          E noaptea negrăitelor mici vise
                                                               Și-aduni iubiri din cioburi risipite,
                                                                    Le retrăiești dorindu-le ne'nvinse
                                                                         Și-ți colorezi alei cu frunze vestejite.