Vasilica Purice - Cele mai frumoase creații literare românești

 

                                                                                                                              

                                                                                                                        Vasilica PURICE - România

                                TU AI ALES

 

          Tu m-ai ales dintre minuni, să-ți fiu a opta,

               Mi-ai dat și-un nume - IUBIRE,

                    Nemarginirea unui gând, să ne fie șoapta -

                         Nisipul ce curge ireversibil, către nemurire.

                         Mi-ai dat forma unui pescăruș în zbor,
                              Și mi-ai făcut din țipăt libertate...
                                   M-ai prins de bolta visului, cu ace de dor,
                                        Să-ți fiu cel mai dulce, ultim, dintre păcate.

                                        Ai ales să-mi fii val de liniște întinsă
                                             Peste furtunile unui cadran ancorat în mare -
                                                  Simfonie Albastră, de sufletu-mi pretinsă,
                                                       Fără să simt că ești un om cuprins de-ngrijorare.

                                                       Un om ce a ales sacrificiul, lacrima și dorul,
                                                            Cu sufletul frânt în două părți egale...
                                                                 Un căpitan de vas, ce nu și-a pierdut umorul,
                                                                      Ce mă trăiește între agonie și extaz, ca pe-o ninsoare.

Ioana Conduraru - Antologia „Poeți și prozatori români în Regal eminescian” - ediția 2020

     Ioana CONDURARU

               România                                 NEIUBIREA

 
                                                                   Neiubirea, neiubirea,
                                                                        Aduce dezamăgirea
                                                                             Și plâng îngerii în zori
                                                                                  Printre petale de flori.
                                                                                       Catedrale sunt pustii,
                                                                                            Sfinții-s triști în sihastrii
                                                                                                 Arzând în candele iubirea
                                                                                                      Simțind iar dezamăgirea.
 
                                                                                                       O Iisuse, Domnul meu,
                                                                                                  Rătăcind caut mereu,
                                                                                             Dragostea psalmului sfânt
                                                                                        Și iubirea din cuvânt.
                                                                                   Însă totu-i amăgire
                                                                              Găsind multă neiubire.
                                                                         Oameni reci, indiferenți,
                                                                    Fiind Doamne, repetenți,
 
                                                                    La cuvântul dăruire,
                                                                         Căci nu știu că-i fericire,
                                                                              Se găsește doar iubind,
                                                                                   Fiecare om pe rând.
                                                                                        Neiubire, întristare
                                                                                             Pustiește omul care,
                                                                                                  Nu pune suflet în fapte
                                                                                                       Și o mare de dreptate,
 
                                                                                                        Negăsind acea virtute
                                                                                                   Care te învață multe,
                                                                                              Iară drumul spre iubire,
                                                                                         Are glod, are și spini.
                                                                                    Și oricât și-ar dori omul,
                                                                               Trecător e precum pomul.
                                                                          Deci iubiți,

                                                                     De vreți să fiți fericiți.

Constanța Tanțy Triță - Antologia „Poeți și prozatori români în Regal eminescian” - ediția 2020

Constanța Tanțy TRIȚĂ

            România

                                                           DIMINEAȚĂ PERFECTĂ
 
                                                              Este o dimineaţă perfectă,
                                                                    Luceferii au venit cu trăsuri de lumini
                                                                         Cu vise de rouă şi cu dragoste
                                                                              Viaţa începe a ne cuprinde
                                                                                    Trasându-ne meticuloasă
                                                                                         Direcţii nebănuite
                                                                                              Surprinzătoare și definitorii.
 
                                                                         Cupola noptii este spartă
                                                                              Și gându-mi vibrează
                                                                                   Copacii se leagănă într-o poezie
                                                                                         Şi-n limba clopotelor
                                                                                              Se roagă îngerii
                                                                                                   Pentru noi

                                                                                                        Pentru iubire.

DE CE NU SUNT COPAC

                                                         De ce nu sunt copac?
                                                              Atunci aș putea
                                                                   Să îndur singurătatea
                                                                        Și resemnată
                                                                             Voi închide gândul în mine
                                                                                   Până când suflarea
                                                                                                           Va rostui destinul.
                                                                                                       De ce nu sunt copac?
                                                                                                  Atunci aș putea adormi
                                                                                             În plină zi
                                                                                        Fără să-mi pese
                                                                                   De ironii
                                                          Aș iubi primăvara
                                                               Născută din culori
                                                                    Iar toamnei ce vântură
                                                                         Frunzele peste mine
                                                                              I-aș poza nud
                                                                                   Aș respira parfumul
                                                                                                           Îmbătându-mă cu rouă
                                                                                                      Și nepăsătoare
                                                                                                 Voi luneca în adâncuri
                                                                                             De parcă dragostea
                                                                                        Ar fi o sămânță
                                                                                   Plină de noroc.

Autor, Andreott

De ziua Ta, Emine, autor Ioana Conduraru - omagiu lui Mihail Eminescu

                                                                          Ioana CONDURARU
                                                                                      România

                            DE ZIUA TA, EMINE!

                      De ziua Ta, Emine, în față mă închin

                           Acelor care scriu un vers duios, sublim,

                                Căci văd atâta patos, atâta-nverșunare,

                                     Iar doina plânge tristă, fără de alinare.

                                          Ei, visătorii lumii, dăruitori de stele,

                                               Prin versul nemuririi pun sufletu-n zăbrele,

                                                    Că vor să mai rămână, în urmă dor un pic,

                                                         Din dragostea străbună, înfrățită-ntr-un spic.

                                                              Tu ne privești tăcut prin crângul pustiit

                                                                   Căci astă lume crudă cândva te-a țintuit,

                                                                        Neînțelegând trăirea ce te-a îngenunjchiat,

                                                                             Când tu-ți scriai iubirea, visând ceru-nstelat.

                                                                              Eu sunt doar chemare și nimic mai mult,

                                                                         Vreau puțin din lume, vreau doar un gând cinstit

                                                                    Și-acum când te citesc, curg lacrimi de durere,

                                                               Văzând că ce-i frumos, se duce trist și piere.

                                                          De ziua Ta Emine, te rog să-mi ierți gândirea,

                                                     Dar plânge tinerețea, suspină fericirea,

                                                Văzând atâția oameni, cruzi și indiferenți,

                                           Tratând această viață, mândri, cu dispreț.

                                     Mă închin și strig la Domnul cu psalmul de iubire,

                                Mai dă-ne Doamne vis și-un pic de strălucire,

                           Să nu orbecăim prin noaptea nesfârșită!

                      Din clipa Învierii, mai dă-ne o secundă.

Dedicație poetului nostru național, Eminescu, autor Ana Maria Niculescu - omagiu lui Mihail Eminescu

                                                                       Ana Maria NICULESCU
                                                                                     România

    DEDICAȚIE POETULUI NOSTRU NAȚIONAL, EMINESCU

                       „O rămâi, rămâi cu mine”, pe-o gură de rai,

                             „Prin ochiul tău iubit”, cerut-am să mai stai,

                                  Să-mi fi „Luceafărul” ce tainic îmi șoptește,

                                       Și „Mai am un singur dor” ce-n stele scrijelește,

                                            „Pe aceeași ulicioară” fulgi de nea se joacă-n părul tău,

                                                „Din cerurile albastre” răsună veșnic glasul tău,

                                                     Și-mi pare că respir al slovelor tremur dulce,  

                                                          „De-atâtea ori” fie-mi drumul la răscruce, 

                                                                Năpustesc atâtea gânduri nescrise  „Ca o Faclie”

                                                                     Ce arde neîncetat strigând al îngerilor chemare de glie, 

                                                                           Ca pasărea Phoenix renaști „Peste vârfuri” de vis

                                                                                 Alunecând pe-o rază de iubire în eternul... Eternul paradis.

Emin- Duh Sfânt românesc, autor Viorica Popescu - omagiu lui Mihail Eminescu

                                                                               Viorica POPESCU
                                                                                         România

                                                   EMIN –DUH SFÂNT ROMÂNESC

                               Când a plecat

                                    înălţat pe aripi de Luceafăr

                                         muiate în basm românesc

                                              întâi parcă a apus,

                                                   iar cerul s-a împurpurat;

                                                        Apoi s-a eternizat

                                                             DUH SFÂNT românesc

                                                                  să fie omniprezent

                                                                       ca întrebare-răspuns.

                                                                                         -Am stat la aceeaşi masă cu Zeul,

                                                                                         a spus. EL m-a adus

                                                                                         la Acasa mea

                                                                                          şi Bucovina mi-a fost mireasa.

                                                                                          La poarta universului meu

                                                                                          de cuvinte şi doruri

                                                                                          m-a aşteptat un Vulcan (I.)

                                                                                          cu Familia lui

                                                                                          deschisă spre zboruri

                                                                                          şi simţirea cât un ocean

                                                                                          pentru viaţă şi pentru morminte.

                                                                                                        -Chiar de-aş fi nespus de sărac

                                                                                                             numai mie şi neamului meu

                                                                                                                  trabuie să le fiu pe plac;

                                                                                                                       lor şi Naturii iubite,

                                                                                                                            Femeii sau Mamei

                                                                                                                                 ori ţinutului drag,

                                                                                                                                      cântându-i cu viersul de Doină

                                                                                                                                           cântecului vieţii,

                                                                                                                                                Cântec de Zeu binecuvântat.

                                                                                                    -Am stat la masă cu Zeul,

                                                                                              EL m-a ales

                                                                                         „m-a sorbit din popor”

                                                                                    să vă aduc din Eter

                                                                               iubirea, speranţa,

                                                                          lupta, izbânda şi suferinţa

                                                                     înscrise în cerc,

                                                                     eterne ca viaţa,

                                                                     ca omul-Luceafăr

                                                                    „nemuritor şi rece”

                                                                    în pulbere de stele

                                                                    şi rece ca ele...

                                                               -Şi totuşi, Doamne,

                                                          dă-mi în schimb

                                                     o oră de iubire!

                                                -Dar cum? Iubirea

                                           e un mod de a muri!

                                      Tu azi, Poete, ai

                                 nemărginirea!...

Steaua Eminescu, autor Tamara Tomiris Gorincioi - omagiu lui Mihail Eminescu

                                                                Tamara TOMIRIS GORINCIOI 
                                                                           Republica Moldova

                                                                 STEAUA EMINESCU

                                                  Steaua ta un fulger poartă şi ne strigi din cer, Emine

                                                  Când e ţara îndurerată şi ne pasc patimi străine.

                                                  Am uitat cine mai suntem, ne conduc iarăşi pigmeii,

                                                  Ţara-i scoasă la mezat şi suntem jertfiţi ca meii.

                                                  Dacia-i interzisă în vis, basarabii - de uitare prăfuiţi,

                                                  Ne-nchinăm la moaşte false şi icoane fără sfinţi.

                                                  Ne-nvrăjbim în partiduţe, suntem fiii de ocară,

                                                  E ruşine să fii dac şi să să porţi stindardul Ţară.

                                                  Steaua-ţi vie peste Dacia luminează ca un semn,

                                                  Când ne sufletul o pradă şi iubirea un îndemn.

                                                  Ce e val ca valul trece, nu poate muri un neam,

                                                  Ce a strălucit în lume printr-un rege Decebal.

                                                  Nu poate pieri o ţară ce a pus tribut şi Romei,

                                                  A îngenucheat păgânii din Banat la Vatra Dornei.

                                                  Răsărim ca floarea-n stâncă şi ni-e steagul ideal,

                                                  Fraţi ni-s brazii şi gorunii de la Putna în Ardeal.

                                                  Steaua ta din nou răsare peste Dacia divină,

                                                  Nu putem muri pe cale, suntem fiii de lumină.

                                                  Reînvie iarăşi dacii, steaua ta ne ocroteşte,

                                                  Suntem piatră, suntem apă, peste Dacia nu se trece.

Din neuitări albastre, autor Ana Munteanu-Drăghici - omagiu lui Mihail Eminescu

                                                               Ana MUNTEANU DRĂGHICI

                                                                               Illinois S.U.A.

                                                                DIN NEUITĂRI ALBASTRE

                                                                Ştiind

                                                                Că locuim

                                                                Acelaşi univers

                                                                Cu stele bolta firii scriu

                                                                La răsărit de vers

                                                                          Acelaşi vis

                                                                          Din gândul meu

                                                                          Şi-al tău

                                                                          De geoidul greu

                                                                          Iubirea ne-a desprins

                                                                                    Efemerul

                                                                                    Am învins

                                                                                    Prin înălţimi albastre

                                                                                    Anotimpuri

                                                                                     Luminaţi de astre

                                                              Neliniştea mi-ai alungat

                                                                   Din gândul cenuşiu

                                                                      Bolta a-nseninat 

                                                                           Plecarea din pustiu 

                                                                                                    Acelaşi univers

                                                                                               Chemarea ne respiră

                                                                                           Minutele bat vers

                                                                                       Trăiri fiori iviră

                                                                    Unică privire

                                                                         Aceeaşi căutare

                                                                              Fiinţa - iubire

                                                                                   Răspuns la aşteptare

                                                                                                Respiră flori şi stele

                                                                                           Lumina firii noastre

                                                                                      Răsare amintirea

                                                                                 Din neuitări albastre...