 |
| Dunia Pălăngeanu - Giurgiu |
ZĂDĂRNICIE
Înflorit,
sufletul
meu precum cireşul
picurându-şi
mireazma târzie
cuvintele -
albe
catarge
invocând
boarea
semeţelor ţărmuri…
doar
luna
întorcându-şi
privirea,
mai
fulgeră cu palidul corn,
tăcerea
care-a
nins între noi.
ÎȚI DAU ÎNTÂLNIRE ÎN ACEST POEM
Îți
dau întâlnire în acest poem
sub
faldul înfrigurat al cerului
răscolind
luminată câteva amintiri
aşezând
cu grijă pe spătarul scaunului
pe
cele obosite
pe
cele deprimate
pe
cele iremediabil pierdute
căutând
un nou prilej
de
a te revedea.
Târziu,
un
tăvălug de-ntuneric
îmi
va zdrobi cu lăcomie încheieturile
condamnându-mă
la moarte sigură
de
prea multă culoare
de
prea multă mireasmă
de-albastru
venin…
DOR DESTRĂMAT
Când
m-am trezit
eram
un fluture
nemângâiat
pe
flori
visul
nu se sfarşise
iar
prin aer
plutea
senin
albastru
venin
dor
destrămat
sub
cer depărtat
ningea
cu petale
de
soare
amare
amintirile
lăsau urme
direct
pe nori
resemnare
fiori
şi-o
noua zi începea
ca
o maree
de
culori
în
zori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu