 |
| Agafia Drăgan - Focșani, jud. Vrancea |
ȘI
TOTUȘI
Suntem bătrâni iubirea mea senină
am început să ne ascundem în noi
adulmecând aromele eternităţii
în netulburata mişcare a lumii
nu de moarte mi-e frică
neputincioasă sunt să-mi frâng durerea
să rabd cum trupul îmi curge-n ea
urmele ce le-am lăsat
am început să ne ascundem în noi
adulmecând aromele eternităţii
în netulburata mişcare a lumii
nu de moarte mi-e frică
neputincioasă sunt să-mi frâng durerea
să rabd cum trupul îmi curge-n ea
urmele ce le-am lăsat
se destramă încet în
uitare
trec paşi şi nu ne aud
înţepeniţi undeva la o barieră
sub aripa perenelor amintiri
păşim înapoi
se desface inima-n amare primăveri
trec paşi şi nu ne aud
înţepeniţi undeva la o barieră
sub aripa perenelor amintiri
păşim înapoi
se desface inima-n amare primăveri
înşelătoare liniştite
ape
îşi poartă tumultu-n adâncuri
coborâm pe un drum întunecat
şi totuşi în suflet răsună fântâni
nesecate dorinţe
totul încape aici înăuntru,
lasă-mă să-mi scald tristeţea
în tristeţea ta la capătul amurgului
să răsărim într-un zâmbet
cu disperarea sortită de lacrima uitării
să adunăm din clipele rămase bucurie
îşi poartă tumultu-n adâncuri
coborâm pe un drum întunecat
şi totuşi în suflet răsună fântâni
nesecate dorinţe
totul încape aici înăuntru,
lasă-mă să-mi scald tristeţea
în tristeţea ta la capătul amurgului
să răsărim într-un zâmbet
cu disperarea sortită de lacrima uitării
să adunăm din clipele rămase bucurie
PĂSĂRILE FOCULUI
Luna îşi poartă privirea
peste ochiul tăcerii
indiferentă îşi asumă
iluzoria lume a visului
făcând loc dorinţei
iubite în ceasul aceasta
cu aripa prinsă-n genele nopţii
păsările focului s-au cuibărit în mine
îţi simt sclipirea-n umbra risipită
răsuflarea înfiorare pe sân
harpă trupul tresare supus
sub povara dorită a braţelor tale
setea de tine se varsă
în vinul rubiniu amăgitor al Hebei
mâinile îţi sorb prezenţa rouă
îmbujorate-n freamătul chemărilor
rupte sonore pe buze şoapte
iubite în ceasul acesta
cu aripa prinsă-n genele nopţii
purtările cu gesturi de cocori
deschid în toamnă pajişti necălcate
ţipăt potolit de lacrima iubirii
aprindem cerul cu păsările focului
unul suntem cum am fost
în gândul începutului de lume
ÎNTR-UN
VEȘNIC PREZENT DE NOI UITAȚI
Ascultă, iubite!
Suspină cerul
prin fluierele frunzelor,
lupoaică albă, luna sângeră
pe cuşma neagră a nopţii.
Tu aşează-ţi visul
în braţele femeii din inima mea,
veşmânt i-am pus din culorile iubirii tale.
Descalţă-te şi păşeşte încet,
să nu-mi tulburi pacea albastrelor viori.
Ascultă, armonica vibrare,
roteşte-n cercuri lumina,
să nască muzica cerului.
Ascultă, iubite!
iubirea îşi picură surâsul
pe harpele dorului.
Ştiu că poţi să asculţi
despletirea timpului nostru în nemurire.
Suspină cerul
prin fluierele frunzelor,
lupoaică albă, luna sângeră
pe cuşma neagră a nopţii.
Tu aşează-ţi visul
în braţele femeii din inima mea,
veşmânt i-am pus din culorile iubirii tale.
Descalţă-te şi păşeşte încet,
să nu-mi tulburi pacea albastrelor viori.
Ascultă, armonica vibrare,
roteşte-n cercuri lumina,
să nască muzica cerului.
Ascultă, iubite!
iubirea îşi picură surâsul
pe harpele dorului.
Ştiu că poţi să asculţi
despletirea timpului nostru în nemurire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu