VIS DE IUBIRE
Adie vântul serii, jucându-mi-se-n plete,
Iar inima-mi tresaltă, simt degetele tale,
El șoapte de iubire îmi lasă la ureche,
Iar eu te văd în zare, venind spre mine-agale!
Iar inima-mi tresaltă, simt degetele tale,
El șoapte de iubire îmi lasă la ureche,
Iar eu te văd în zare, venind spre mine-agale!
Mă ia de mână Luna, când eu alerg spre tine,
Vrând parcă să m-ajute calea să o scurtez,
Și toată-s o plutire, nu simt nici timp, nici lume,
Pășind prin fericire, la tine doar visez.
Vrând parcă să m-ajute calea să o scurtez,
Și toată-s o plutire, nu simt nici timp, nici lume,
Pășind prin fericire, la tine doar visez.
Stelele nopții noastre se schimbă-n felinare,
Și-mi luminează calea cu fericirea-ntreagă.
Iar norii, printre gânduri, îmi țes punți de visare,
Să pot să-mi strâng în brațe iubirea mea cea dragă.
Și-mi luminează calea cu fericirea-ntreagă.
Iar norii, printre gânduri, îmi țes punți de visare,
Să pot să-mi strâng în brațe iubirea mea cea dragă.
Dar simt răcoarea nopții, cu vălul ei mă prinde
Și mă-nfioară-o teamă, că visul mi-l-alungă,
Alerg pe câmp cu gânduri, te caut pe oriunde,
Nu vreau tristețea-n suflet din nou să îmi ajungă.
Și mă-nfioară-o teamă, că visul mi-l-alungă,
Alerg pe câmp cu gânduri, te caut pe oriunde,
Nu vreau tristețea-n suflet din nou să îmi ajungă.
Și toate dintr-o dată, simt cum s-au dus în vânt,
Iar visul de iubire-i pe drumuri neștiute,
De-atunci te-aștept întruna, nu te-am uitat nicicând,
Te văd cum vii spre mine, iar eu te strig „Iubite!”
Iar visul de iubire-i pe drumuri neștiute,
De-atunci te-aștept întruna, nu te-am uitat nicicând,
Te văd cum vii spre mine, iar eu te strig „Iubite!”
DESCÂNTEC
Cu zorii ăstei dimineți te-am desenat pe tine,
Și-apoi, cu roua de prin flori, încet, încet, pe mine,
Am luat o floare de cireș, te-am mângâiat la tâmple
Și sărutări pe chip ți-am pus, cât am putut de multe.
Cu raza lunii din visări ți-am mângâiat privirea,
Te-am strâns la piept, ne-am învelit încet cu nemurirea,
Am luat stelele șirag și ți le-am pus pe toate
Pe perna unde te-odihnești, să te păzească-n noapte.
Din florile de liliac ce te veghează-n poartă
Am luat mănunchi de frunze verzi - să nu fii trist vreodată -
Și o cunună-am împletit c-o dragoste aprinsă
Și-am agățat-o-n steaua noastră ca să nu fie stinsă
De nici o noapte, câte-ar fi să aibă Universul,
De nici un răsărit nebun... Nu știe nimeni sensul
Descântecului care-l fac în clipe de iubire...
Nu știu, descântec e, alint, că zbor de fericire!
În zorii ăstei dimineți mi te-am luat de mână
Și-am alungat norii de plumb, care aduc furtună!
TE-AM CĂUTAT!
A mai trecut o zi și fără tine.
A fost mai mare decat infinitul,
A fost mai grea decât răzbitu-n lume
Și m-a durut mai mult ca neiubitul!
A mai trecut o zi și fără tine,
Nici soarele n-a strălucit pe cer.
Și-a trimis ploaia și-n drumu-i către mine,
Te-a căutat cu sufletu-mi stingher.
Te-am căutat prin răsărit de foc,
Prin ciripitul dimineții la izvor,
Prin foșnet de smarald din tainic loc,
Ce ne-a umbrit, când sufletul ne-ardea de dor!
Te-am căutat cu sufletul în palmă,
Să-l dau cu drag celui ce-mi spune unde ești.
Găsindu-te, să ne unim fără de teamă
Și să fugim în lumea noastră cu povești!
Te-am căutat pe bolta-ngândurată,
Prin munți de griji și văi de întristări...
Și te-am găsit, la fel ca altădată,
Furat de timp, visând la primăveri!
Când te-am luat de mân-ai tresărit
Și împreună-am mers către visare,
Pe flori de câmp, o clipă ne-am iubit
Și-apoi, ne-am rătăcit prin flori nemuritoare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu