 |
| LEONID IACOB - Comănești, jud. Bacău |
Într-un colţ de Rai se pare,
spun
poveştile din buni,
Dragostea
zbura ferice
şi
făcea prin cer minuni.
Ba
se cobora adesea
şi
aice, pe Pământ
şi-aducea
în cele inimi
numa-nfiorări
şi cânt.
Şi
toţi îi simţeau puterea
ei
de floare fermecată
şi-o
păstrau aprinsă veşnic
ca
lumin-adevărată.
Era
totul doar simţire
cu
izvor în zbor de îngeri,
oamenii
trăiau ferice
fără
lacrimi, fără frângeri.
Tot atunci, ne mai spun bunii,
un
fecior prin munţi trăia,
chipeş
şi cu boiul straşnic,
fiu
al babei Dochia,
mesager
trimis, se pare,
de
chiar bunul Dumnezeu
să
dea dragostei cătare
şi
trăia sus, pe Ceahlău,
sau
oricum prin munţii falnici
stăpâniţi
de vechii daci,
preţuit
deopotrivă
de
bogaţi şi de săraci.
Şi fecioru-acela chipeş
dădea
iama peste fire,
răspândind
peste meleaguri
cântec
tainic de iubire.
Printre
păsări, printre oameni,
el
iubirea o împarte
la
sfârşitul lunii faur
până
la-nceput de marte
Când
cu fir împletite
din
alb şi din roşu-dor
cei
iubiţi se legau veşnic
prin
sărut de Mărţişor.
Dar feciorul (iar spun bunii)
Nebunatic, cum
apare,
zice-se
c-a vrut să-ncurce
calea
Sfintei Maici Fecioare,
Care,
plină de mânie
pe
feciorul cel pârdalnic,
i-a
dat chip de buruiană
de
iubit, numit năvalnic…
Dar trecură vremi de-atuncea
şi
povestea nu-i uitată,
Dragostea-i
şi-acum puterea
ce
ne-aduce la olaltă,
Iar
pe fecioraşu-acela
ce
dădea iama prin fete
îl
sărbătorim cu toţii
când
e zi de Dragobete.
Eu
povestea lui am scris-o
sus,
în munţii mei cărunţi.
unde
dorul şi iubirea
e
şi-n inimi , e şi-n frunţi
Şi
vă-mpart la fiecare
câte
un surâs şăgalnic
şi
vă dau s-aveţi sub perne
dragobetele…năvalnic.
(Poezia e apărută în volumul : „Din străbuni” - 2017)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu