 | |
|
PLECÂND, AI LUAT IUBIREA
Plecând, ai luat iubirea,
Și
între noi nu a rămas
Nici
flori, nici ape, nici pământ,
Rupând
tărâmul de iubire.
Noi
ne-am trezit în miezul nopții,
Fără
de Soare, făr' de aer,
Decât cu-o arșiță... și fum.
Cum
să respiri?
Când
setea nu ți-ai potolit
Și
amintirea te-a trezit
Din
valurile vieții.
Nestăpânit
de-atâtea valuri,
Te-ai
ridicat și ai pornit,
Strigînd
din răsputeri,
Cerând
atâta îndurare
Și
încă o strigare
Fără
de glas, printre străini,
Te-ai
risipit.
TRANDAFIRUL ALB
Trandafirul
alb nu s-a veștejit.
Atârnă
cu inima mea de zenit
Purtat
prin negura deasă a nopții,
Adus
din beznă cu viață.
Atâta
lumină pătrunde-n mine
Căci
tu ești un dor nesecat,
Regina
mea cu nume de stea,
Acum,
aici și mereu la tine,
Inima
mea încă te vrea.
Brațele
mele ne leagă pe vecie.
Trup
adormit din iarna cea grea,
Mereu
rămâi în umbra cea deasă,
Luminată
de sumbra mea viață.
Atâta
dor îmi va fi de lumina ta
Trandafir
alb, dăruit mult prea târziu
În
iarna ce dăinuie în mine și-n tine.
Te
chem, te caut iubire în neștire.
Un
soare ce-ncălzește iarăși și iarăși,
Două
suflete călătoare,
Într-o
lume mult prea mare.
ÎMI SPRIJIN SUFLETUL DE INIMA TA
Îmi
sprijin sufletul de inima ta
Și
atâta tăcere mă-nalță.
Mă-nalță
până s-ajung
La
iubirea nelimitată, ce pulsează
Fără
bariere puse haotic.
Întorcându-ne
cu bagajele noastre
De
pe drumuri întortocheate,
Mă
trezesc luptând cu mine însumi
De
pe calea fără întoarcere.
Și
te port mereu în gând
Și
dacă aș putea, inima mea
Ți-aș
pune-o în mâna ta
Ca
semn și ofrandă închinată
Vieții
ce ne-a unit
Prin
secunde și ani,
Fără
de sfârșit.
Și
dacă plecăm iară și iară
Vreau
să nu plângi iubito
Că
sunt atât de departe,
Dar
aproape în suflet și-n gând.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu