 |
| Maria (Ruscanu) Bălăcianu |
ÎNSERARE
Cade liniștea-nserării peste florile
din crânguri.
E o pace peste toate cum n-a fost de
multă vreme,
Pe sub teii plini de floare, rar
pășesc doi tineri singuri,
Ochi în ochi și mână-n mână, cu
iubirea scriu poeme.
Ea-l sărută pătimașă, el îi prinde
flori în păr,
Se îndreaptă înspre lacul împânzit
cu flori de nufăr,
Și-aminteau de ziua-n care împărțeau
același măr,
Cum să nu tresar de drag, cum de ei
să nu mă bucur?
Se așează jos pe iarba mirosind a
verde crud,
Lângă lacul ce-oglindește chipul lor
în taina serii,
De iubire cântă cerul și pădurea în
amurg,
Ei își jură-n veci credință pe
altarul cald al verii.
Din înalturi luna cade peste chipu-i
de copilă
Pe alei se scutur teii așternându-le
covor
Lotuși se deschid sfielnic sub a
stelelor lumină
Sfântă-i noaptea ce unește drag cu
drag și dor cu dor!
DACĂ...
Spune-mi, dacă m-ai găsi într-o
seară oarecare
Degustând rodul din vii ori
jucându-mă în soare,
Dacă pe perdeaua lunii legănându-mă
aș sta
Și-aș culege-n seară prunii ca să-i
guști din palma mea,
Peste aurul din câmpuri dac-aș cerne
raze calde
Și-aș aduce mii de fluturi marea
ochilor să-ți scalde,
Dacă mi-ai găsi ulciorul plin cu apă
la izvor
Ai gusta din el licoarea, ai uita
ce-nseamnă dor?
Dacă aș urca pe munte și desculță și
umilă
Precum florile de colț strălucind în
lună plină
Și-acolo pe vârf de stâncă aș rosti
o rugăciune
Cât mă doare plânsul tău ai pricepe
tu, minune?
Netârziul din târziu dacă mi-ar
îngădui
Să mai strâng la piept copacii cât
sunt încă ruginii
Calm aș zugrăvi pe frunze nefireasca
ta privire
Și prin frunzele de aur cât m-aș
pierde-așa-n neștire!
Nebunește-aș alerga când pe ceruri
toamna tună
Și prin vii te-aș căuta și te-aș
cere de la lună.
Spune-mi, dacă-n trupul tău fac ca
toamna să respire
M-ai cunoaște când te strig, îți vei
aminti de mine?
Dacă valuri m-ar răpune când alerg
ca să te caut
Mi-ai fi țărmul de odihnă, mi-ai fi
cântecul din flaut?
Dacă viața m-ar învinge, ai veni
cântând iubirea
Și, cu un sărut ca-n basme, mi-ai
aduce nemurirea?
IUBIREA-ȚI
Mai curgi prin mine secole și ani
Iubirea-ți n-are preț, nici
poticnire
De-ar fi pe rug să ard știu c-ai
veni
Să arzi în foc alăturea de mine.
Mai fii acolo când ninsoarea plânge
Când mă lovesc cu vorba cei haini
Pumnalul de-l înfig până la sânge
Fii eu-l meu și viață să-mi respiri.
Mai cântă-mă cum știi la ceas de
seară
Să înțeleagă toți că mă iubești
Mai cântă-mă cu drag ca prima oară
Mai spune-mi sub luceferi dulci
povești.
Mă apără de spinii din cărare
Alături fii când rănile mă dor
Știu, nu m-ai da pe lumea asta mare
Căci pentru tine-s cel mai scump
odor.
Din cea mai cruntă bătălie-a sorții
Mă scapă cu iubirea ce mi-o porți
De-ar bate și-alte lumi în lemnul
porții
Cu dragoste le-nfruntă, știu că
poți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu