Liliana Albu - București |
DRAGOBETE
A fost demult, demult, cândva,
Când timpul pagina-și scria
Pe lacuri strălucind ca ochii,
Un fecior al Babei Dochii.
Ca un cerb ce printre ciute
Vrea pe rând să le sărute,
Dă navală, le-nconjoară,
Cu privirea le-nfioară...
Când timpul pagina-și scria
Pe lacuri strălucind ca ochii,
Un fecior al Babei Dochii.
Ca un cerb ce printre ciute
Vrea pe rând să le sărute,
Dă navală, le-nconjoară,
Cu privirea le-nfioară...
Iară ele? Doamne sfinte
Ce-l mai cheamă să le-alinte,
Gurile să le strivească,
Trupurile să iubească,
Ard ca torțele în noapte
Și se frâng ca spice coapte,
La-nceput cu greu se lasă,
Apoi cad toate sub coasă...
Ce-l mai cheamă să le-alinte,
Gurile să le strivească,
Trupurile să iubească,
Ard ca torțele în noapte
Și se frâng ca spice coapte,
La-nceput cu greu se lasă,
Apoi cad toate sub coasă...
Dragobete, Dragobete
Ce storci lacrimi și regrete,
Le-nflorești ca primăvara
Și-apoi când se lasă seara
Pleci ca zburător în vise
Lăsând focurile-aprinse
Și tăciuni în amintirea
Din care își sorb iubirea...
Ce storci lacrimi și regrete,
Le-nflorești ca primăvara
Și-apoi când se lasă seara
Pleci ca zburător în vise
Lăsând focurile-aprinse
Și tăciuni în amintirea
Din care își sorb iubirea...
grafică, Mihai Cătrună
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu