România

România

Revistă ISSN-L 2393-4506

duminică, 4 noiembrie 2018

Zina Izbaș - „Scriitori români, uniți în cuget și simțiri, la CENTENARUL MARII UNIRI”, Antologie literară








                                                                                                          Zina IZBAȘ                                                                                       Republica Moldova

                           


                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                               

Zina IZBAȘ s-a născut la 15 noiembrie 1954, în satul Heleşteni, com.Marinici, raionul  Nisporeni;
Studii: Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea Filologie cu specializare în Jurnalistică   (1978);
Angajată din 1982 la Compania Publică „Teleradio Moldova”.
Debut editorial: „Dragă, Tu”, versuri, editura GNOSIS, Bucureşti, 1998;
Realizări profesionale: Emisiunile  pentru adolescenţi „Semnal Junior” şi  „Studioul juniorilor”,  file  sonore din viaţa oamenilor în etate „Vârsta amintirilor, Vârsta împlinirilor”, emisiuni nocturne  „Nopţi albe de dor”, „Pe undele nopţii”; emisiunea de promovare a filantropiei ,,Puterea bunătății”,  iniţierea şi organizarea Concursului de creaţie al generaţiei preuniversitare „ARS ADOLESCENTINA”; editarea cărţilor de autor „Dragă, TU” (Bucureşti, „GNOSIS”, 1988),  „Cântec pentru Tine” (Chişinău, „PONTOS”, 2001);  „Dor de Dor”  (Chişinău, „PONTOS”, 2006);  „Reduta neuitării”  (Chişinău, „PONTOS”, 2010);  ”Șoapte în toamnă”,  (Chişinău, „PONTOS”, 2013);  „Dans cu trandafiri” (Chişinău, „PONTOS”, 2015);  „Mama mea, Ileana mea” (Chişinău, „PONTOS”, 2016);  „Minunea aşteptării” (Chişinău, „PONTOS”, 2018).
O anumită perioadă din activitatea la Radio Moldova este cuprinsă în paginile cărţii „SEMNAL JUNIOR: e cu noi o pasăre ce adoră libertatea”; colaborează cu TV Moldova 1, presa scrisă.  În prezent continuă să muncească la Radio Moldova,  fiind preocupată de un spectru larg de probleme ce ţin de spiritualitatea românească. A organizat  circa 90 de concursuri de promovare a limbii şi istoriei neamului românesc, susţinerea şi încurajarea copiilor şi adolescenţilor în a-şi dezvolta talentele creative, însoţirea lor în excursiile prin România pentru a face cunoştinţă şi a îndrăgi locurile şi oamenii frumoşi din Patria Mamă.

Menţiuni diverse: pe parcursul activităţii, Medalia MERITUL CIVIC, 2012, Diploma de excelență cu prilejul Zilei Naționale a Culturii din România, 2013.

                                                                 
                                                                RUGĂ DE VEŞNICIE PENTRU NEAM

Prea trece timpul ăsta în galop
     Şi duce viaţa noastră-n amintire,
          Pune-i, Doamne-n cale câte-un hop,
               Să ne unim în cuget şi-n simţire.

                     Mai lasă Toamna să danseze hore
                          Vreo şapte luni, se poate chiar şi nouă,
                                Să-ncingem roata-n panglici tricolore
                                     Şi crizantemele sfinţite-n rouă.

                                          Şi Iarna să dureze cât e anul,
                                               Cu fulgi de nea să ne sărute dulce,
                                                     Uşor-uşor să ne trezească neamul
                                                          Ce crede în Hristos şi Sfânta Cruce.

                                                          Iar Primăvara să ne fie lungă -
                                                     Cât un imaş şi-un cer nemărginit,
                                                Eterna Înviere să ajungă
                                           Acestui Neam de soartă vitregit.

                                          Şi-o Vară caldă, cu ploi la timp pe glie,
                                               Să-mi bucure plugarii din plugari,
                                                    Ce să ne ţină mai mult de-o veşnicie
                                                         Uniţi la pieptul României Mari.


                                                                                   LA NOI ACASĂ

La noi acasă îngerii ne cheamă,
     Iar pietrele vorbesc cu voce tare
          Şi ne aduc vestigii în năframă
               De sfântă, cuvioasă închinare.

                    Sculptat de ploi un zid ne mai îmbie
                         Să-l trecem peste hărţi de suferinţe,
                              Ca neamul răzleţit să reînvie
                                   Sub policandrele dreptei credinţe.

                                        Când rătăcim prin lume după rosturi,
                                             Că mare este şi pe toţi ne-ncape,
                                                  Un dor renaşte din mai multe doruri
                                                       Ce nu pot fi în treacăt alinate.

                                                                                           Veniţi acasă! Şi Poetul zis-a,
                                                                                       Că ne rămân mormintele pustii
                                                                                  Şi plânge neamul de la Nistru pân’ la Tisa
                                                                              Cu lacrimi de mioare şi copii.

                                                                         Se-nalţă ruga către slăvile cereşti,
                                                                    Sfinţită-n ploaia dorului mereu,
                                                               Aceeaşi revărsată-n Bucureşti 
                                                          Şi-n Prutul inimii pre nume Chişinău.

                                                     La noi acasă îngerii ne cheamă,
                                                De-asupra stâncilor prin zorii de lumină,
                                           Ne-arată calea unică spre Mama,
                                      Ce ne aşteaptă cu dragoste divină.


           

                     
                                             SCRISOARE PENTRU FRATELE MEU

                                                     Frate, e doar un râu, un simplu râu,
                                                De ce nu s-ar preface  în pârău,
                                           Eu chiar acuma l-aș seca de tot,
                                      Dar de la Domnul este și nu pot.
                                 E primăvară, frate, peste ape,
                            Și cântă ciocârlia pe aproape
                       Iar Prutu-și duce apele în spume:
                  Același spirit ne tot ține împreună.
             Eu nu știu dacă cineva cu demnitate
        Se bucură când frați urăsc pe frate
   Și nici nu vreau să pot  a înțelege,
Pe cei ce dușmănia au ca lege.
     Absurde reguli, absurdă frontieră,
          Un râu își plânge apele-n tăcere,
               Noi te-așteptăm acasă și sperăm
                    Să-nvingem al destinului infern.
                          Revino, frate, eu te chem demult,
                               Chiar dacă poarta ți-au închis la Prut,
                           Și-ți caută mereu pricină, iată,
                      Că ești român de pe cealaltă parte.
                 Dar sunt și eu român și te iubesc
            Cu sufletul meu pur, moldovenesc,
       Și-ți intonez cu dor al meu descânt,
  Frate de o apă și-un pământ.



                                     LA SÂMBĂTA DE SUS

     Merg  pe urme de strămoși divini
          Şi las ploaia să-mi adune lacrimile
               În apa de la Izvorul Tămăduirii
                    A Preasfintei de Dumnezeu Născătoare
     Şi mă rog de cinstită binecuvântare
          Pentru neamul meu pe care îl caut
               Printre pietrele stropite cu sânge de martiri
                    Vai, mamă, povestea pe care mi-ai doinit-o
     În frageda și naiva mea copilărie
          Se adeverește întocmai, așa cum mi-ai spus,
               La mormântul preasfânt al Domnitorului
                    Care nu a trădat credința în Iisus
     Şi a preferat mai curând să moară
          Ca să urce pentru totdeauna
               Împreună cu îngerii la Sâmbăta de Sus...
                    Este Brâncoveanu, mamă, Constantin
     Domnul cel neînfrânt de hainul păgân,
          I-am lăsat pe lespede făclia din sfințită ceară
                Ca să unească Basarabia cu întreaga Țară,
                     Căci demult ne așteaptă să-i trecem pragul
     Noi... fiii ei înstrăinați de părinteasca vatră...
          Suntem acasă, mamă, printre pietrele ce vorbesc
               Cu neasemuit de dulcele verb românesc
                    Despre cât de mare e așteptarea din noi
                         Şi cât de fierbinte, de aprig, de imens este dorul
                         De bunii chipurile cărora s-au prefăcut
                         În icoane vorbitoare prin timpuri și lut.

Mormântul voievodului martir Constantin Brâncoveanu
(Biserica „Sfântul Gheorghe” - Nou, București)

                                 
                                URME DIN STRĂBUNI

Stelele ne  povestesc  balada  unui timp,
Încrustată în lespezi de granit milenare,
Basmul despre  cei care viață ne-au dăruit,
Făcându-ne dintr-o apă și un pământ,
Cei de la care am luat grai asemănător
Cu al  păsărilor  din grădina raiului
Şi o comoară fără preț  am moștenit
Ascunsă-n  inima plină de dor infinit.
Ea pe toți  grămăjoară ne strânge
La augusta  sărbătoare creștină,
Să se vadă SUS cum de fericire se plânge,
Cinstind  pios,  cu-a onoarei lumină
O minune cerească,  prin rostire divină,
Vie și eternă - LIMBA ROMÂNĂ!



















   
    GÂNDURI DE 2018

          Acum vă cânt
               Despre UNIRE,
                    Despre LIBERTATEA
                         De a fi noi înşine,
                              Despre privilegiul
                                   De a fi acasă,
                                        Despre speranţa
                                             De a fi chemaţi
                                                  La masa celor
                                                       Mai iubiţi de Dumnezeu,
                                                                                        Iar noi să fim prezenţi
                                                                                    Toţi ca unul
                                                                               Cu fruntea senină,
                                                                          Aureolaţi de sfântă
                                                                     Revărsată lumină.
                                                                NEAMUL MEU
                                                           Persecutat, umilit, decimat
                                                      Dar neîngenuncheat
                                                 Şi doar în IUBIRE resemnat!
                                            Aşa este şi va fi mereu:
                                                                                   Acelaşi sânge, acelaşi crez,
                                                                                        Aceeaşi suferinţă
                                                                                             În una singură
                                                                                                  Inconfundabilă fiinţă,
                                                                                                       Întru mulţi roditori ani
                                                                                                            Să trăiască
                                                                                                                 Dulcea Ţara de viteji
                                                                                                                      Românească,
                                                                                                                           Reunită pe veci
                                                                                                                                Să-nflorească!



vineri, 2 noiembrie 2018

Antonela Stoica - „Scriitori români, uniți în cuget și simțiri, la CENTENARUL MARII UNIRI”, Antologie literară













Antonela STOICA
         Germania

Antonela Stoica s-a născut în oraşul Câmpulung Muscel, jud. Argeş.
În 1989 s-a mutat în Statele Unite ale Americii,
unde a petrecut 26 de ani, cea mai mare parte din viața ei.
Este căsătorită şi are un fiu.
Din 2015 Antonela locuieşte în Germania.
Studii:
Colegiul Național Carol I, Câmpulung Muscel
Hunter College New York
Fairfield University, Limba şi Literatura Engleză, Compoziție şi Proză, Scriere Creativă
HB Fine Arts Studio, New York City
New York State Ivy RE Law/ Notary and Brockerage Academy
Berlitz International Institute, Washington D.C.
Debut Literar în limba Română:
-      Revista online „Confluențe Literare”, 2016
-      Revista ProDiaspora, Germania, 2016
Antologii:
-  Literatura din  Călimară, Volumul I, Editura Scriitorilor, 2017
-  Damele metaforei, „eCREATOR”,  Editura Ceconi, 2017
- Surâsuri înlăcrimate: „Fel de fel de stihuri”, Editura KitCom, 2017
- „Poeți și prozatori contemporani în Regal eminescian”, Editura Edithgraph, 2018
Premii pentru publicații în limba română:
- Premiul I, la Concursul de Poezie ProDiaspora, cu „Iubirea-ți indecisă”, Germania, 2016
- Premiul de Excelență al revistei „Amprentele sufletului” și medalie, pentru cele mai frumoase creații literare cuprinse în antologia „Poeți și prozatori contemporani în Regal eminescian”, București, Palatul Parlamentului, 8 iunie, 2018
Volume de poezii:
    -  „PUNTE SPRE ANDROMEDA”, Editura Diaspora,
Vrancea/Roma, Mai 2017
-  „ALUNGAȚI DIN DESTIN”, Editura Universitaria, Craiova, 2018
- „SPIRIT SACRU”, Editura Minela, 2018, lansată la Roma în 21 iulie 2018.



                                                                  





                                                                      DESCÂNTUL FLORILOR DE IE


                                                     Țesută din Poeme de Iubire, Ia mea, din Dragoste și Dor,
                                                     Flori de Suspin, Spirit Nemuritor, cu multă Pierdere și Regăsire.
                                                     Marele Lup Alb Divinul, veghind cu ochi focoși,
                                                     Dacii mei dârji, iubindu-se ca Frații,
                                                     Dăinuind etern prin lumi de Constelații,
                                                     din Stele coborâți, oameni frumoși.

                                                     Un Geniu Pur, atotUniversal renaște sfânt, din Florile-mi de Ie,
                                                     Regele Decebal, mândră efigie şi miedul sacru, din aurit pocal.
                                                     Sunt Flori de mii de ani de suferință, lupte crâncene, dureri și Glorie
                                                     A noastră zbuciumată Istorie, de neînvins Mândrie, Biruință.

                                                     Zilele-n nescrise Calendare, Cuvintele, ca pietre nestemate,
                                                     Zânele din păduri neumblate, descifrând avid Misterele Solare.
                                                     Cu duhuri, în pietrele din Râuri, Sânziene, ce deschid ceruri cu șoapte,
                                                     Focurile sacre aprinse-n câmp, în noapte.

                                                     Iele învârtind Hore dezmățate, Mesaj milenar, ale Ciocârliei cânturi...
                                                     Spiritul lui Zamolxe, totem printre Gânduri, în Carpații cu crestele-nghețate
                                                     Și pe ziduri reci, de Timp înverzite...
                                                     Din ape, sclipind diamantin, Izvoare, de bei un strop, devii Nemuritoare;
                                                     La Fețele Albe, Legende sunt trezite.

                                                     În Florile de Ie păstrăm Identitatea, cu Floarea Vieții din fiecare Cruce,
                                                     În Soare Geto-Dacic, ce-n Iia mea străluce şi-n Sarmisegetuza Regia, cetatea.
                                                     Geto-Dacule, ești Dorul meu Sublim, îți sunt un Vis, Enigmă și Destin

                                                     Iubind, sub Cerul Daciei Divin!


                                                                   COLUMNĂ SFÂNTĂ


Cu tot cutremurul din Vers ce plânge,
     Cu Poezia, fremătând în sânge,
          Precum o Zână-ngenuncheată-n nea
               Asa să simți, etern, Iubirea mea!

                   Când știi că viața-ți şade la răscruce
                        Iar trupul doare, nu mai poate duce,
                             Când devastat implori o dezlegare,
                                  Iubirea mea să-ți fie alinare.

                                        Când vrei să fugi unde-ncotro îți vine,
                                             Iar Clipa sfâşie bucăți din tine,
                                                  Când Timpul înapoi să-l dai ai vrea,
                                                       Să simți cum te-ntregesc, Iubirea mea.

                                                             Înveşmântați cu crezuri demodate,
                                                                  În templele de Soare luminate,
                                                                       Zalmoxe ne descântă de pe-o stea
                                                                            Să simți în inimă arzând Dragostea mea.

                                                                                 Din cer cu noaptea pe aripi, cad îngeri
                                                                                 La Roma-n ruine se topesc înfrângeri...
                                                                                 Dacă mândria-mi moare sub atac,
                                                                                 Într-o Columnă sfântă mă prefac!



                                                                             VIAȚA ȘI VISUL BUCOLIC


Iubite, privește, din Poem mă desprind,
     Mă înec într-un vers, mă complac nemurind.
          Genunchii-mi lipiți se-odihnesc pe-a ta tâmplă...
               Vecinii de rugi ne bârfesc... se întâmplă.

                    Îți intru sfioasă-n biserica minții
                         Mă-nchin la icoane, să-ți aflu părinții
                              Aștept miruitul în “rândul” simbolic...
                                   În spate-mi stau Viața și Visul bucolic.

                                        Târcovnicul cântă...ce tânăr i-e tonul!
                                             Un ochi la psaltire, un ochi -telefonul-
                                                  Sunt Viață și moarte-ngropate în slujbă...
                                                       Răsună din clopot Pădurea și-o drujbă.

                                                                                             Credința se cerne...eternă, cuminte
                                                                                         Mi-alunecă stins lumânari prin Cuvinte,
                                                                                    Iar ceara îmi pică, letală, pe fustă,
                                                                               Croită pe trupu-mi, de-o minte îngustă.

                                                                           Din fum de icoane paloarea tresare
                                                                      Săraci șterg podeaua cu lacrimi amare...
                                                                 O mierlă-și hrănește puiuții cu pilde,
                                                            În Râu își aruncă născuții, Matilde.

                                                       Azi cânt în biserici prin Munții de piatră,
                                                  Mă-înec cu vreo pită uitată pe vatră,
                                             Sorb vinul din Graal… mă bântuie sfinții
                                        Și urlu la Lună cu Lupii, părinții.

              

                                   NINGE-N PLINĂ VARĂ

Ninge-n plină vară, ninge Dor pe creste,
     Strălucesc Carpații-n fugerări de nea...
          Marea e-nghețată ca într-o poveste
               Ninge cu tristețe peste Țara mea.

                    Ninge cu mândrie, ninge cu durere,
                         Pașii noștri rabdă plânși și-nstrăinați
                              Ninge peste Nistru, ninge în tăcere
                                   Sângerează Doru-n suflete de frați.

                                         Ninge peste vise, peste Limba noastră
                                              Cea înstrăinată, dincolo de Prut...
                                                    Ninge cu armate, granița-i rusească
                                                         Sânge-i trupul Țării ciopârțit, durut...

                                                               Se trezesc strămoșii-lupi să ne-mpresoare
                                                                    Ninge cu speranță peste-a noastră Țară
                                                                         Ne-adunăm în Vortex, să clădim altare…
                                                                              Cu fulgi tricolori, ninge-n plină vară.




                               ANĂ, ANĂ, SARE-N RANĂ

Azi m-am dezbrăcat de patimi, de durere și de lacrimi și ți-am spart în opt
oglinda, reflectând iluzii-n tinda preschimbată-n râu de lacrimi.

M-am zidit de bunăvoie, sclava Dorului avid, în minciuna unui zid, înălțat fără
speranță, pe o Mare de distanță, înecând Arca lui Noe.

Fără aripi doar subzist, c-am crezut în mieri de vorbe și-n ispite evazive, alintări
persuasive, ca săgețile din tolbe, otrăvite și letale, ținta gândurilor tale
complicate și livide, ce-nviau Cariatide... cum să pot eu să rezist?

Tu-ntr-o ființă te-ai ascuns, precum lutul într-o cană; Numai gânduri reci,
păgâne, muribund să îmi îngâne alintări la Răsărit, dintr-o oază, în genune,

unde Timpul s-a oprit: „Ană, Ană, sare-n rană.... ai murit, dar nu-i de-ajuns”!