România

România

miercuri, 26 februarie 2020

Iubirea mea, autor Angela Mândâcanu













Angela MÂNDÂCANU
  Republica Moldova


                                                       IUBIREA MEA

                                             Maica nu te vrea, iubirea mea,
                                                  Pentru tine m-am certat cu ea.
                                                       Maica nu te vrea, iubirea mea,
                                                            Din voi două, am ales pe ea.

                                                                       Ți-am spus vorbe dure, vorbe reci,
                                                                  Ți-am spus că n-am iubit niciodată,
                                                             Te-am rănit, ca mai ușor să pleci,
                                                        Dragostea mea mare și curată.

                                             Maica nu te-a vrut, iubirea mea,
                                                  De-atunci am uitat și să zâmbesc,
                                                        M-am închis în sine-n lumea mea
                                                             Și mi-i greu să spun de mai trăiesc...





marți, 25 februarie 2020

Vesel zburator, autor Ina Dumitrescu













Ina DUMITRESCU
        România
                                                             VESEL ZBURĂTOR


                                                  Zburător ce inimi furi
                                                       Și le-înlănțui cu iubire,
                                                            Zeu al dragostei ce legi
                                                                 Jurăminte fără legi
                                                                                   Ce tot anul or sa țină,
                                                                               Fiu al Dochiei cel vesel
                                                                          Care păsări  logodesti,
                                                                     Azi,dă-mi binecuvântarea
                                                                                     Cu cel drag să mă unești!
                                                                                           Hai iubire,te aștept
                                                                                                Viața s-o ținem de mână,
                                                                                                      Pizmelor să ținem piept
                                                                                                      Pe frunte să-mi pui cunună.
                                                                                                 Curcubeul să îl strângi  
                                                                                            Într-un zâmbet să mi-l dai,
                                                                                       Să-mi transformi  întreaga viață,
                                                                                  Să-mi transformi iadul în Rai.


De ziua Iubirii, autor Ioana Conduraru













Ioana CONDURARU
           România
                                                                     DE ZIUA IUBIRII

                                                                Zice-se că Dragobete,
                                                                                    Fiu nebun, rătăcitor,
                                                                S-a îndrăgostit de fete
                                                                                     Și în noapte, călător,
                                                                Deschizând ușa cu teamă,
                                                                                     Se strecoară-n dormitor
                                                                Unde mândra Cozânzeană,
                                                                                      E în lumea viselor.
                                                                Nebunatic, o mângâie
                                                                                      Furându- i un sărutat
                                                                 Și din raze îi face ie,
                                                                                       Ca să îl ia de bărbat.

                                                                  Luna râde drăgăstoasă,
                                                                                        Privindu-l printre uluci
                                                                  Pe Luceafărul din glastră,
                                                                                         Doritor de buze dulci.
                                                                  Doar păianjenul voinic,
                                                                                          Îi dă zor că-i mare grabă,
                                                                  Țesând fir de borangic
                                                                                          Pentru draga lui, cea dragă,
                                                                  Că în zare, se zvonește,
                                                                                          Mare veselie-n crâng!
                                                                   Sosi-va ca într-o poveste,
                                                                                          Primăvara iar la târg
                                                                   Aducând pocale pline,
                                                                                           Cu nectar și mir popesc,
                                                                   C-a natura să reînvie
                                                                                            În grai dulce, românesc!

                                                                    Sfios însă, Dragobete
                                                                                            Teamă îi de vre-un refuz!
                                                                    Că va plânge-n codru verde
                                                                                             Rămânând pe veci mofluz.
                                                                     Însă gingașa Cozânzeană,
                                                                                              Mângâindu-l cu dulceață,
                                                                     Îi dă dragostea pe o vară,
                                                                                              Luându-l râzând în brață.
                                                                     S-a înviorat natura!
                                                                                               Ghioceii dau concert!
                                                                     Vioreaua îi ia măsura
                                                                                                Să-i lucreze un corset.

                                                                     Și așa, de ziua acesta, 
                                                                                                 Ziua dragostei dintâi
                                                                      Ne-a cuprins pe toți năpasta:
                                                                                                 Ori e dragoste, ori nu-i!
                                                                      Însă eu, de bună seamă
                                                                                                  Vă îndemn ca să iubiți
                                                                      Fără frică, fără teamă!
                                                                                                   Pur și simplu,
                                                                      Pentru a fi fericiți!



luni, 24 februarie 2020

Cupidonul tău îți scrie..., autor Mihu Eugenia










                                                                                               Eugenia MIHU
România
  
                         CUPIDONUL TĂU ÎȚI SCRIE...

                              Te privesc cum dormi. Un zâmbet
                                   Agățat în colț de gură
                                       Te transformă în fecioară
                                            Dulce, firavă și pură.

                                        Stau și-ascult cum ți se zbate
                                             Sângele, pulsându-și dorul,
                                                  Către sufletul năvalnic.
                                                        Cum îți susură izvorul

                                                   Unduindu-și unda lină
                                                        De dorințe, prin artere
                                                             Parcă vrând ca înspre mine
                                                                   Dragostea să o transfere.

                                                              Gust dulceața de pe buza
                                                                   Cea de sus, boboc de floare
                                                                        Și adun de pe-amândouă
                                                                              Licurici, parfum, savoare.

                                                                         Dar când pipăi sânul rumen
                                                                              Ce începe să tresalte
                                                                                   Te trezești din somn, iubito
                                                                                         Și pornim încet spre alte

                                                                                    Lumi în care trupul tău să
                                                                                         Fie leagăn pentru vise
                                                                                              Negândite, nerostite,
                                                                                                   Tainice și interzise.



Legenda lui Dragobete, autor Floarea Cărbune

     Floarea CĂRBUNE
              România
                                                                LEGENDA LUI DRAGOBETE

          De veacuri, tradiţiile neamului nostru s-au păstrat în memoria poporului, împletindu-se în diverse poveşti, cântece şi legende. Unele s-au transmis pe cale orală, altele au fost sculptate în stânci, aducând mărturie peste veacuri, despre acest popor harnic, curajos şi pătimaş în iubire. Pentru că azi este Sărbătoarea Iubirii, am să vă povestesc legenda lui Dragobete care, după spusele bătrânilor, era feciorul unei preafrumoase fete, Dochia. Despre ea se credea că ar fi fost fiica lui Decebal şi…că însuşi Traian, Împăratul romanilor, ar fi dorit-o de nevastă. Cu părul bălai împletit, cu ochii precum cerul după ploaie, cu obrazul alb ca spuma laptelui şi cu buzele roşii cu miresme de frăguţe, oricine o vedea rămânea vrăjit de frumuseţea ei. Dochia locuia într-o colibă la poalele muntelui şi avea o turmă de mioare pe care o ducea la păscut în poienile cu iarbă fragedă.
          Într-una din zile, fermecată de culorile florilor şi de miresmele lor, a înnoptat pe malul lacului în care îşi adăpa mioarele. Era o noapte cu lună plină şi Dochia a adormit pe un pat de flori, surâzând în somn. În miez de noapte, când  dormea dusă, din adâncul muntelui s-a ridicat un nor de ceaţă care a acoperit lumina lunii şi a învăluit într-o tandră îmbrăţişare trupul fecioarei adormite…A doua zi, când a deschis ochii, soarele era la amiază. A a privit împrejurul ei, şi totul i se părea schimbat. Pe buze mai purta încă urma delicată a unui sărut. Neştiind ce i se întâmplase, s-a privit în oglinda lacului, iar pădurea a început a fremăta şi un glas duios de fluier se auzea în depărtări…
         Viaţa şi-a continuat cursul normal, însă Dochia nu ştia exact ce se întâmplă cu trupul ei, care se schimba…din zi în zi. La 9 luni, de la întâmplarea cu norul de ceaţă, pe 24 februarie, a venit pe lume Dragobete. Ursitoare şi naşe i-au fost patru zâne: Primăvara, Vara, Toamna şi Iarna. Și zânele i-au adus în dar ceea ce au crezut că este mai prețios în viaţă. Primăvara i-a semănat în inimă Iubirea, dăruindu-i prospeţimea florilor şi tinereţe fără bătrâneţe. Vara nu s-a lăsat mai prejos şi i-a dăruit copilului căldura prieteniei, împlinirea dragostei şi dulceaţa fructelor. Zâna Toamnă i-a adus în dar un fluier ca să-i ţină de urât, dar care să-i şi înveselească pe oameni cu cântecele lui. În sfârşit, naşa-Iarnă i-a ţesut un strai alb cu sclipiri de diamante. Ca cingătoare, i-a dăruit un brâu roşu…cusut cu perle.  Straiul era astfel conceput, încât creştea odată cu flăcăul, rămânând alb, oricât l-ar fi purtat.
       Pe la 19 ani, Dragobete avea părul negru ca noaptea, ochii verzi precum iarba mătăsoasă de pe munte, vorba îi era dulce ca mierea, iar sărutul frigea ca jarul. Era un flăcău vesel ce cânta din fluier și iubea cu patimă fetele.  Fecioarele care îl întâlneau şi îi simţeau privirea, uneori chiar sărutul de foc, se jurau că el venise de pe alt tărâm. Tot bătrânii spuneau că ar fi fost o scânteie de adevăr în cele afirmate de fecioare. Pentru că nimeni nu ştia cine îi este tată, se zvonea că ar fi fost zămislit de chiar Duhul Muntelui, în timpul unirii cu Dochia, când acesta s-a transformat în ceaţă…Adevărul este că o perioadă de timp nimeni nu l-a mai zărit pe fecior şi nici nu i-a mai auzit cântecul fluierului.
        În creierul muntelui, într-o peşteră pe ai cărei pereţi creşteau cristale în buchete albe, roşii, albastre, cenuşii, roz şi violet, trăia un bătrân înţelept. Pe când păştea oiţele în poiana în care fusese zămislit, băiatul s-a pomenit faţă în faţă cu Înţeleptul care i-a spus pe nume şi l-a îndemnat să-l urmeze. Înmărmurit de spaimă și uimire, Dragobete l-a urmat fără a spune o vorbă. Devenindu-i ucenic, el a deprins învăţătura tainică de a citi în Cartea secretă a Naturii. Astfel, recunoştea plantele de leac, ştia a vorbi cu păsările, înţelegea semnele magice ale pădurii, nemaifiindu-i frică de fiarele sălbatice, al căror limbaj îi devenise cunoscut.
        Când a revenit printre oameni, aceștia l-au primit cu braţele deschise. Acum, mai mult ca altădată, trezea o iubire înfocată în inima tuturor, călătorea cu viteza gândului şi se înfăţişa acolo unde era chemat…Bărbaţii îl îndrăgeau şi ei. Nimeni nu cunoştea taina care îi făcea pe bărbaţi să-l placă şi să nu fie geloşi pe el. Asta, până într-o zi, când un bătrân a dezvăluit marele secret. Pe vremea când era flăcău, în seara de 23 februarie, Dragobete li se arăta în vis feciorilor de însurat şi-i învăţa secretele iubirii. Împărtășirea secretului se făcea numai sub jurământ. Bătrânul a rupt tăcerea, întrucât, avea peste 100 de ani şi se considera a fi dezlegat de juruinţă.
         Legenda mai spune că după sute de ani de vieţuire pe pământ, timp în care oamenii acestor meleaguri învăţaseră a iubi, iar învăţătura se transmitea din tată în fiu şi de la mamă la fiică, Spiritul Muntelui şi-a chemat copilul la pieptul lui. La cererea tatălui, Maica Domnului l-a transformat într-o plantă magică, numită *Năvalnic. Astfel, Dragobete zis şi Năvalnic, doarme în „carnea” tatălui, renăscând în fiecare primăvară… Chiar şi azi, în mileniul trei, unele fete şi tinere femei ale acestui popor mândru, mai cred încă în puterea magică a năvalnicului. Ele poartă la sân o punguţă de mătase în care ţin magicul năvalnic. E un semn de preţuire şi de aducere aminte a celui care a fost Dragobete, „zeul” Iubirii la români.
       Vă întrebaţi ce s-a întâmplat cu Dochia, mama lui Dragobete? Unii povestesc că ar fi devenit o babă rea şi încăpăţânată. Ei mai spun că în luna martie ar fi îmbrăcat 9 cojoace şi a urcat cu oile pe munte. Pentru că era cald, ea a început a-şi da cojoacele jos, rând pe rând, iar într-o noapte geroasă s-a transformat în stană de piatră împreună cu turma sa. Alţii, mai înţelepţi, susţin că Dochia s-a dus la iubitul său, Muntele Ceahlău şi     i-a cerut acestuia s-o transforme în stană de piatră… ca să fie veşnic împreună. Iubirea nu moare!
-------
  *Nota autorului: 15 august-Adormirea Maicii Domnului, ziua când se culege năvalnicul, ultima plantă de leac, ce creşte în păduri, în locuri ştiute numai de unele femei bătrâne, care o folosesc la descântatul de dragoste. Năvalnicul este dat fetelor să-l poarte în sân; se crede că are puterea magică de a de a atrage dragostea flăcăilor pentru cea care-l poartă.



vineri, 24 ianuarie 2020

Cele mai frumoase creații literare românești - Mioara Ardieleanu













Mioara ARDIELEANU
        România


                                                                     24 IANUARIE

               Ne ninge frunţi, zăpezi
                     Murdare de cuvânt,
                          De îndoieli, de ură…
                                Şi nu mai credem
                                     În sihaştri şi ce-i sfânt,
                                          În frați, prieteni şi părinţi
                                                De voie zăvorâţi
                                                     Doar într-un cânt,
                                                          Melodios, plin de trădare…
                                                               Ne este trupul un veșmânt
                                                                    Cu vifor și uitare,
                                                                                                                         Cu zborul frânt
                                                                                                                    În clipele imaginare…
                                                                                                               Uitarăm și de jurământ,
                                                                                                          Când frați de cruce
                                                                                                     Pe acest pământ,
                                                                                                Războaie câștigam,
                                                                                          Alungând hoarde năuce…
                                                                                     Uniți de-om fi, se înspăimânt
                                                                                Şi or fugi în văgăuni
                                                                           Călcate doar de vânt
                                                                      Şi de tăuni…

                         Fiţi regi între pășuni,
                              Senini sub cușma încercată,
                                   Cu doine, rugăciuni,  
                                        Iubire adevărată…
                                            În suflet să vă fie împletire
                                                  De dragoste frățească,
                                                       De adevăr și de cuvânt
                                                             Plini de lumină,
                                                                  Să fiţi uniți în tot ce ne animă,
                                                                                                           Să fiţi ca brazii la tulpină...
                                                                                                      Lăsaţi graiul care vă seduce,
                                                                                                 Fiţi foc prin psalmii
                                                                                            Ce vă vor conduce
                                                                                       Prin grădina Maicii Sfinte,
                                                                                  Fiţi pavăză şi adevăr,
                                                                             La hotare veșnici tineri,
                                                                        Fiţi români adevăraţi,
                                                                   De iubire înflăcăraţi...


Gheorghe Tăttărescu - Renaşterea_României

joi, 23 ianuarie 2020

Cele mai frumoase creații literare românești - Dunia Pălăngeanu













Dunia PĂLĂNGEANU
         România
                                SEARĂ DE IANUARIE

                          Era seară și iarna nu mai venea
                               străzile visau cum fulgii ușori
                                    se așezau pe case-arabesc de catifea,
                                         îmbrățișând pomii cu reci fiori .

                                              Luna părea un taler albit
                                                   pe cerul unit cu pământul de beznă
                                                        mai trecea în blănuri un trup feminin
                                                             cu zăpada trecută de gleznă.

                                                                   Departe amorțită la margini de burg
                                                                        dimineața pregătea suflarea-i de ger
                                                                              și visul transformat în imagini ce curg
                                                                                    sub pleoape de-ametist și mister.

                                                                                                         Giurgiu ,21.01.2020



Cele mai frumoase creații literare românești - Ioana Bocicu.













Ioana BOCICU
     România
                                                    DE VORBĂ CU LUNA


                                        De ce taci lună sau ceva nu-ți place,
                                        Ai învățat și tu că de aur e tăcerea?
                                        Sau ai auzit că celui care tace...
                                        Îi picură mereu pe buze, mierea.

                                        Când seara-i luminată cu lumina ta,
                                        Mă simt și eu un pic mai protejată,
                                        Simt că mă iubește și pe mine cineva,
                                        Nu sunt jucăria într-un colț uitată.

                                        Când te-arăți și lumina-ți strălucește,
                                        Ești frumoasă și plină de mister...
                                        Steluțelor din jurul tău, lumina le lucește,
                                        Păcat...că toate pân” la ziuă pier.

                                        Viața noastră e mister pe-acest pământ,
                                        Nu știm dacă de mâine vom mai exista,
                                        Dar atât cât mai avem cu viața legământ,
                                        Lună, să ne dai puțin din strălucirea ta.

                                        Tu știi să faci o noapte să fie frumoasă,
                                        Să creezi un peisaj ca-n paradis...
                                        Te rog trimite-mi o micuță rază
                                        Să-mi pot aprinde lumina unui vis.

                                        Măcar un vis...din atâtea mii de vise,
                                        Să pot schimba această lume-n bine,
                                        Sau un vis cu taine nepătrunse...
                                        Să-mpart pe-acest pământ, iubire.

                                        Tu care-aprinzi lumină-n sufletul pustiu,
                                        Trimite-mi putere cât sunt pe pământ,
                                        Să mă pot întoarce când n-o să mai fiu,
                                        În sufletele celor... pe care i-am iubit.




Cele mai frumoase creații literare românești - Florinela Rusu













    Florinele RUSU
        România

                                                          POMUL DRAGOSTEI

                                   Ai să vezi, iubirea mea, că mai trece înc-o iarnă,
                                   Iar când primăvara vine, de pe sub nămeți topiți,
                                   Ne vor crește peste pleoape muguri noi, treziți de goarnă,
                                   Care va suna în zare, peste codrii înverziți.

                                   Ca doi pomi crescuți aievea din aceeași rădăcină,
                                   Ne vom umple cu mănunchiuri de flori albe și de frunze.
                                   Ne-or ierta zăpezile că le-am căutat pricină,
                                   Când ne-acopereau în falduri albe, ca și niște pânze.

                                   Ne-a golit iarna de toate, suntem doi golași, ca puii
                                   Dintr-un cuib de rândunică ce-au ieșit abia din ouă
                                   Și-i acoperă cu-aripa ca să nu-i zărească ulii,
                                   Sau să-i ude pe la streșini când afară stă să plouă.

                                   Am să te-nvelesc iubite dacă frigul te-o cuprinde,
                                   Mâinile ți le-oi fura și-am să le ascund în sân,
                                   Iar tu le vei scoate numai când, din coșul cu merinde,
                                   Vei gusta din bunătăți, implorând să mai rămân.

                                   Hai pe câmp, unde nu-i nimeni și sub razele plăpânde,
                                   Să-nflorești în alb cireș, eu în floare roz de măr,
                                   Pe care or să le fure copilași cu guri flămânde,
                                   Când vor fi coapte pe ram multe, parcă fără număr.

                                   Ne vom aduna iubirea în doi pumni aduși la gură,
                                   Iar sămânța scuturată dintr-un fruct copt și zemos,
                                   O vom arunca cu grijă pe sub brazde de-arătură,
                                   Să răsară primăvara pomul dragostei frumos!
                                                                                   B22 ianuarie-2020



joi, 19 decembrie 2019

Sărbători de iarnă, la români (antologie) - Angela Mândâcanu Muntean














Angela Mândâcanu Muntean
        Republica Moldova


                                                 SĂ NE-NTÂLNIM ÎN ALBUL ZĂPEZILOR

                                                     S-a coborât seara sub valuri de ceață pe coline
                                                     Și în jur tremurate voci îngână sfântul colind,
                                                     S-au așezat nămeții pe plaiuri și pe la mine,
                                                     Spre tine alerg pe drumuri in gheață tot răscolind.

                                                     Mi-au înflorit și-n iarna asta gânduri felurite,
                                                     Feeria nopții de Ajun cu tine vreau să o-mpart,
                                                     Dumnezeiesc colind lumină-ți căile umbrite,
                                                     Să ne-ntâlnim în albul zăpezilor ce ne despart.

                                                     Pe fiecare frunz-a toamnei mi-a picat o șoaptă ,
                                                     Pe fiecare adiere de vânt ți-am descântat,
                                                     De gândul rătăcitu-s-a atunci pe vreo treaptă,
                                                     Acum ți-l trimit spre necuprinsu-ți binecuvântat.

                                                     Mă arde-apusu-n gene, zăpada-n tâmple sclipește,
                                                     Rebelele gânduri se adună tot mai smerite,
                                                     Se-aprinde văzduhul cu lerui ler ce ne unește
                                                     Și flori de măr presar sub poala stelei răsărite.

                                                     Raza ei lumină-ne prin timpu-acesta fulguit
                                                     La ceas de taină-n Edenul poveștilor visate,
                                                     Să nu-mbătrânească năucitorul dor tânguit
                                                     Și nici chemările din mai vechiul colind lăsate.




       ASTĂZI S-A NĂSCUT HRISTOS

                   Ninge-ncet, frumos și lin
                        Peste casa noastră,
                             Fulgii la fereastră vin
                                  Ca s-o-mpodobeacsă.

                                        Bradul stă-ntr-un colț tăcut,
                                             Lemnele trosnesc,
                                                  Astăzi fiul s-a născut
                                                       Tatălui ceresc. 
                            
                                                             Maica ne tot povestește
                                                                   De-o iesle cu fân,         
                                                                         De micuțul ce zâmbește
                                                                               Împărat-stăpân.
     
                                                                               Și cum îngeri coborau
                                                                               Prin văzduh din stele,
                                                                               Cu făclii ce luminau
                                                                               Pruncu-n scutecele.

                                                                               Magi ce-aduc cu bucurie
                                                                                    Daruri pentru el:
                                                                                         Aur, smirnă și tămâie –
                                                                                              Rege-nfășețel.

                                                                                                   Îngeri cum cântau în cor                         
                                                                                                        Bucuria mare –
                                                                                                             Mântuirea tuturor –
                                                                                                                  Zi de sărbătoare.

                                                                                                                       Ninge-atâta de frumos,
                                                                                                                            Noi privim icoana,
                                                                                                                                 „Astăzi s-a născut Hristos!”,
                                                                                                                                      Ne tot spune mama...






                                                       COLINDA MEA BRODATĂ PE UN FULG

                                                       Să-asculți în timpul serii
                                                            Privind la chip de stea,
                                                                 Colinda nemuririi
                                                                      Șoptită abia-abia.

                                                                                             Ninsoarea să te prindă,
                                                                                        Să-ademinească lung,
                                                                                   Tu să-mi citești colinda
                                                                              Brodată pe un fulg.



                                                                    CINE, MAICĂ, TE COLINDĂ?

                                                                                                             Maică, cum e-n cer la tine,
                                                                                                        Când e seara de Crăciun?
                                                                                                   Unde pleci, sau cine vine
                                                                                              Să-ți ureze un an bun?!

                                                     Cine, maică, te colindă?
                                                          Cine-ți vine pe ospeți?
                                                               Și ce, maică, pui în pungă
                                                                    La fetițe și băieți?!...