România

România

duminică, 24 iulie 2022

LA PORȚILE CERULUI - autor, Roxelana RADU

 













    Roxelana RADU
        România

Motto:
„Să vizitezi Maramureșul e ca și cum ai intra într-o poveste, sau ai păși înapoi în Europa medievală."  (The Telegraph, 2013)

      În localul cochet și curat din micul orășel aflat pe malul stâng al râului Buzău, ne-am adunat câțiva prieteni în jurul unei mese, ne-am dezlegat baierile inimii și râdem zgomotos, povestim cu poftă și ne amintim despre tot felul de istorii și lumi demult trecute. Afară e o zi grozavă de început de primăvară, soarele încălzește toată suflarea, și brusc înțelegem frumusețea uitată a vieții - sporovăiala fără grijă lângă o sticlă de vin, sinceritatea prieteniei, bucuria revederii, și slalomul printre idei care ușor-ușor se transformă într-un veritabil brainstorming.
     Discuția e aprinsă, subiectul e unul generos - regizori și filme celebre, convivii mei sunt parteneri redutabili de discuție, niște boemi "cu ștate vechi" (cum spunem noi, românii) în cultură/carte/cinematografie/scris, ...ce mai tura-vura, ascult fascinată tot ce se discută!
     Momentul în care prietenii mei aduc vorba despre regizorul Mircea Mureșan și-al său film celebru „Pintea haiducul" este declicul care îmi răscolește amintirile și mă va duce cu gândul la călătoria pe care am făcut-o cu ceva timp în urmă, în Țara Maramureșului. Și pe care am să v-o povestesc și vouă, în cele ce urmează.
...........................................
     Era în preajma Paștelui, mă îndreptam spre Bârsana, unde urma să petrec sărbătorile pascale. Din Bărăganul prăfuriu în care viețuiesc de când mă știu și până în Maramureș știu și până în Maramureș, astfel că am făcut popas pentru o noapte în Sighișoara, și-a doua zi am plecat dis-de-dimineață către destinație. Crezusem că am vizitat cam tot ce e de vizitat în țara asta frumoasă, dar curând aveam să-mi dau seama că nu e deloc așa. Bunăoară, Năsăudul a fost o surpriză pentru mine, nu știu să fi văzut ținut mai frumos ca acesta, a fost prima dată când l-am străbătut și mi-a rămas în memoria afectivă ca un colț de rai, ca o zi însorită de duminică.
     „Mărie, Mărie, ia să-mi spui tu mie/ Care floare-nfloare, noaptea pe răcoare/ Floarea crinului și a dorului/ Astă floare-nfloare, noaptea pe răcoare"... se-aude în mașină vocea lui Dumitru Fărcaș - el însuși fiu de moroșan, și cântecul lui de dragoste ne-așază pe dată sufletul în matricea culturală potrivită cu locul în care ne aflăm.
     Șoseaua urcă în pantă pe nesimțite, astfel că la un moment dat ne trezim undeva sus, pe acoperișul lumii. În fața noastră este o poartă imensă din lemn pe care scrie „Bine ați venit în Maramureș ".            
     Dincolo de poartă ni se deschide în fața ochilor un peisaj mirific: munți, coline, și păduri verzi, care sprijină Cerul pe umerii lor. Nu peste multă vreme ajungem la pensiunea unde avem rezervare. Lemn, cergi de lână, ceramică dacică, scoarțe țărănești, icoane pe sticlă odihnindu-se sub ștergare din pânză de casă albă ca spuma laptelui - cam așa arată camerele pensiunii. De pe geam se vede râul Iza și o pajiște pe care se plimbă tacticos niște berze fandosite, iar undeva în depărtare se ghicește turla înaltă și inconfundabilă a mânăstirii Bârsana.

     Călătoresc de mulți ani în țară, dar este prima dată când gazda ne așteaptă cu mâncare caldă, și cu gogoși pufoase calde, atunci pregătite. Am stat câteva zile bune acolo, dar niciodată n-am putut să o conving pe Măriuca - așa cum ne-a rugat să-i spunem, să ne aducă mai puțină mâncare. Și poate merită spus faptul că în tot timpul petrecut acolo, n-am văzut nici un produs alimentar cumpărat din comerț, totul era pregătit în casă, începând cu pâinea coaptă pe vatră, continuând cu felurile de mâncare și ter- minând cu deserturile. Pe masă am avut în permanență carafe de lut smălțuit pline cu suc de mere făcut de gazde, din merii aflați în livadă. Am observat că în timpul zilei o fetiță de vreo 11 anișori făcea curat în camere, iar în sala de mese cel care aducea mâncarea, strângea masa și dădea cu mătura era un băiat de vreo 14 ani. Nu mică mi-a fost mirarea când mi s-a spus că sunt copiii gazdelor, că fac treburi gospodărești zilnic, cu sarcini precise, înțelegându-se din ochi, cu seriozitate, fără vorbe de prisos.

***
     Suntem în Budești, căutăm biserica din lemn Sf. Nicolae, aflată în patrimoniul UNESCO. Când spui „biserică din lemn" te gândești la o bisericuță sfioasă, surată mai mică a bisericilor clasice mari, construite din cărămidă și betoane. Uite că n-a fost așa, ne-am trezit în fața unei adevărate catedrale din lemn, de dimensiuni considerabile, apreciată de cercetători ca una din cele mai mari construcții medievale din Maramureș.


     La intrare se cumpără bilet, muzeografa ne dă toate explicațiile necesare, aflu că biserica nu este vizitată doar de elevi aduși volens-nolens aici de profesori, ci și de turiști tineri cu educație, dornici să-și cunoască istoria.
     Biserica adăpostește o colecție de icoane pe sticlă, o colecție de icoane vechi pe lemn, zugravii de subțire și-au dat întreaga măsură a talentului lor și pictura murală este una deosebită, realizată în culori deschise care "cântă și cheamă ochiul", cum spun cronicarii. Pe un perete al bisericii se află cămașa de zale și coiful lui Pintea, haiduc legendar al Maramureșului.
     „Aaiii, dară Pintea n-o pieritu/ da' un pic s-o hodinitu...", pe dată îmi amintesc și îngân încetișor vestita baladă populară a lui Pintea, cântată cândva de și mai vestita Anuța Tite.
     Poate sună pueril, poate patriotismul nu mai este "la modă", dar privesc în jurul meu și ascult istorisindu-ni-se despre faptele de vitejie ale haiducului și-mi dau seama că toate astea fac parte din mine, din minereul meu uman, și îmi sunt însemnate cu fierul roșu pe suflet. Pentru totdeauna.

***
     „- No, dacă nu meri să vezi Săpânța, nu poți zîce că ai fo' în Maramu'...!", spun localnicii.
     Așa că am plecat mai departe, către Săpânța. Nu știu la ce m-oi fi așteptat, dar ce-am găsit a fost o dezamăgire imensă. Păcat de biserica dinăuntrul cimitirului vesel, al cărei acoperiș îți ia ochii cu frumusețea culorilor sale. Păcat de Cimitirul vesel însuși, unic în Europa, adevărat muzeu în aer liber, cu vestitele citate inspirate din cultura dacilor - renumiți pentru faptul de a întâmpina moartea cu bucurie. Păcat de albastrul crucilor care rivalizează cu seninul cerului (celebrul albastru de Săpânța), păcat de unicitatea și originalitatea creației populare aflată acolo. De jur împrejurul cimitirului trotuarele sunt pline de tarabe unde se vând tot felul de obiecte de calitate îndoielnică sub masca înșelătoare a afișelor "suveniruri" și "autentic", este aici un kitsch monstruos, care te lasă fără aer...! Câte nu s-ar fi putut face pentru a pune în valoare locul ăsta, și noi în schimb îi sufocăm măreția cu tot felul de fake-uri și plastice și chinezării...!?!
     Cu adevărat însă, merită vizitată biserica Săpânța Peri, despre care se spune că are cea mai înaltă turlă din lume. Cu adevărat aici și-au dat mâna bunul gust, simplitatea, bunul simț, eleganța. Lemnul din care e construită, piatra pe care e așezată, sfioșenia cu care privește spre cer, liniștea care o înconjoară, toate acestea desăvârșesc armonia dintre sacru si profan, dintre Cer și Pământ.


                                                                                                  ***
     „- Cea mai mare victorie a comunismului a fost crearea omului fără memorie, a omului cu creierul spălat, care nu trebuie să-și amintească nici ce a fost, nici ce a avut, nici ce a făcut înainte de comunism”. Îmi vin în minte cuvintele Anei Blandiana.
     V-ați dat seama,desigur, că suntem la Memorialul victimelor comunismului și al Rezistenței. Să povestești ce ai văzut acolo este o adevărată provocare, nu cred că poți găsi cuvinte care să redea realitatea. Iar realitatea asta este diferită pentru fiecare dintre noi, depinde de percepția personală a fiecăruia, de educație și gradul de cultură, de empatie și toleranță.
      În esență, știm cu toții că Memorialul este amenajat ca muzeu, în fosta închisoare politică din Sighet, am citit cu toții despre atrocitățile comise acolo, despre faptul că peste o sută de personalități (foști miniștri, istorici, politicieni, academicieni, jurnaliști, militari) au fost încarcerați acolo și unii dintre ei au sfârșit prin a fi uciși de regimul torționar.
     Însă una e să citești, și alta e să vezi! Să vezi celulele fără lumină, într-o beznă de nepătruns; sau celulele de un metru pătrat cu pereții căptușiți cu sârmă ghimpată astfel că oricum s-ar fi mișcat deținutul era străpuns din toate părțile, în felul ăsta fiind obligat să stea numai în picioare până la epuizare; să vezi instrumentele de tortură; paturile de fier fără saltea, fără pături, pe care dormeau în frigul și igrasia din celule; să citești cuvintele de batjocură la adresa Fecioarei Maria și a lui Iisus Hristos, pe care erau obligați să le repete permanent, pentru a li se distruge credința. Este de neimaginat ce orori s-au petrecut acolo, ce minți bolnave au putut născoci tot felul de metode de degradare morală, locul este un adevărat zid al plângerii, aici și-au găsit sfârșitul personalități ca Iuliu Maniu, Constantin I.C. Brătianu, Gheorghe Brătianu, dar și anonimi care au fost victime ale regimului comunist.
     Pe ei se sprijină România de azi, și nu trebuie lăsat să se aștearnă uitarea peste adevărul acesta! Ar trebui prevăzută în programa școlară obligativitatea vizitării Memorialului, pentru ca toate astea să nu fie uitate și nici să nu se mai repete vreodată.
     Nu am putut vizita decât primul etaj, n-am fost în stare să merg mai sus, mi s-a făcut rău fizic văzând tot ceea ce v-am povestit. Am ieșit din clădire și am observat în capătul străzii un monument - un cui imens din piatră vrând probabil să sugereze celebra afirmație că la Sighet s-a agățat harta în cui. Acolo își fac poze turiștii, e punctul de atracție și amuzament general al vizitatorilor.


     Amplasarea lui, însă, în vecinătatea Memorialului, mi s-a părut o lipsă totală de inspirație, o basfe- mie chiar, și nu mi-a putut sugera nimic altceva decât piroanele cu care au fost răstignite victimele se- curității pe crucea istoriei.
***
„- Hristos a-nviat! Adevărat a-nviat!" ...răsună glasurile preoților și ale sutelor de credincioși aici, la slujba de Înviere, în biserica mânăstirii Bârsana. De prisos să vă povestesc despre frumusețea locului, 
n-aș ști de unde să încep și cu ce să sfârșesc, n-aș găsi cuvintele potrivite, atât de frumos e întreg ansam- blu monahal! Ceva-ceva însă, tot vă voi spune.
     În dimineața zilei de Paști, am avut surpriza să găsesc la intrarea în biserică, o masă plină cu păhă- rele de plastic cu capac, inscripționate cu logo-ul mănăstirii, în care era anafură. Grija mai-marilor bi- sericii ca toți cei care treceau pe-acolo să primească Sfânta Împărtășanie, m-a impresionat peste mă- sură. Atenția pentru detaliu - ca bucățelele de pâine sfințită să fie puse în pahare de plastic speciale, cu capac, iarăși m-a impresionat.
     Lecția „Luați și mâncați, acesta este trupul Meu...!", mi-a fost predată acolo, făcându-mă să-mi conștientizez micimea condiției de muritor și măreția miracolului Învierii, totodată.
     Mânastirea Bârsana și-ale ei vestite plăcinte cu varză îmi vor rămâne amintiri dintre cele mai fru- moase. Cum frumoasă amintire îmi este și-acum ( pe unul din pereții camerei) icoana pictată pe 
sticlă, înfățișând pe Maica Domnului cu Pruncul, realizată în atelierul mânăstirii, frumoasă și scumpă - desigur ca orice obiect handmade, dar pe care n-am ezitat să dau puținii bani pe care-i mai aveam în buzunar.
     Seara, la pensiune, a urmat cina festivă, un adevărat ospăț, cu bucate împărătești preparate de gazde, cu băutură făcută "în casă" cum se spune, cu program artistic de cântăreți și dansatori maramureșeni. Ușor-ușor ne-am prins și noi, turiștii, în jocurile populare specifice zonei, care fascinează prin bucuria și pofta de viață pe care le transmit. Privind acum în urmă, vă spun cu mâna pe inimă că nu știu să fi pe- trecut vreodată un Paști mai frumos ca acela!
     Dimineață am plecat la plimbare, era a doua zi de Paști, pe stradă femeile erau îmbrăcate în costume populare, priveam cu câtă mândrie mergeau și-și purtau portul și-și vorbeau vorba, așa cum ne-au învățat părinții și bunicii neamului nostru românesc. Și m-am gândit că nici nu poate fi altfel acolo, în vatra Țării, și-a românismului. Acolo, la porțile Cerului.

***
     Sticla de vin s-a terminat, timpul a trecut pe nesimțite, Soarele a plecat în nesfârșita căutare a Lunei cu care nu se va întâlni niciodată, amintirile s-au depănat și-au încălzit inimile prietenilor lângă care m-am aflat pentru câteva ore cât o veșnicie de bunătate și lumină.
     Fusese o zi care m-a împlinit mai întâi la un eveniment literar în urbea trufaș culturală numită Râmnicu Sărat, și care m-a desăvârșit sufletește mai apoi, într-o clipă de tandrețe a prieteniei, cum poate nu ți-e dat să întâlnești de multe ori în viață.

vineri, 12 noiembrie 2021

Viorel Sterian - Cele mai frumoase creații literare românești

 







      Viorel STERIAN - Italia

                     M-APASĂ NOAPTEA

 
                    M-apasă noaptea solitară
                  Fug stele stinse în apus
                       Un plânset răsunat de Sus
                            O lacrimă în Lut coboară.
 
                            S-a înfipt în crucile Golgotei
                          Tumultul lumii nebunești
                               Plâng cuiele în bolțile cerești
                                    Și Raiul arde-n voia soartei.
 
                                    Se lasă noaptea pe măslini
                                  Ne-a zăvorât în beznă Luna
                                       Cerșim la Cer iertari cu mâna
                                            Care-a pus pe frunte coroana de spini.
 
                                            Urlă un clopot pe Olimp
                                          Apostoli susură soborul
                                               Cu lutu-n palmă Creatorul
                                                    Măsoară-ngăduința-n timp.
 
                                                    Ne arde talpa lutul ars
                                                   Și-o noapte grea-n umeri apasă
                                                        În palme-o lumânare arsă
                                                             Topește timpul ce-a rămas.
 
                                                             În palma Fiului stă totul
                                                            Iertarea, ruga și păcatul
                                                                 Doar omenirea-și schimbă latul
                                                                      Și-n soarta ei urlă potopul.
 
                                                                      Sodoma și Gomora-n Lume gem
                                                                    Au înnegrit cu praf și Cerul
                                                                         Pândește clipa iar … Misterul
                                                                              Oare cât timp Noi mai avem?



Viorica Floroiu - Cele mai frumoase creații literare românești

 

    Viorica FLOROIU - Italia

                                                                           LACRIMILE BASARABIEI

 
                  Când a pierdut din ea o părticea
                       Măicuța Românie a îngenuncheat,
                            A plâns cerul și s-a întunecat
                                 Când i-a fost smulsă fiica, Basarabia.
 
                                 Plângeau frații despărțiți pe vecie
                                      Îmbrățișându-se făcând un Jurământ
                                           Că vor purta-n inimă și în gând
                                                Pământul sfânt și scumpa Românie.
 
                                                 Ei au vărsat lacrimi scăldate-n rouă
                                                      Crescând copii învățându-i pe-ascuns
                                                           Limba română care n-a apus
                                                                Oricât au vrut să ne despartă-n două.
 
                                                                Am crezut toți că în socialism
                                                                     Suntem urmăriți parcă de blestem
                                                                          Bolnavi și sufocați toți de sistem
                                                                               Am fost și suntem și-n capitalism.
 
                                                                               Speranța de-a mai fi uniți pe hartă
                                                                                    De cei ce ne conduc mârșav, prosperă,
                                                                                         Care-au vândut-o lăsând-o mizeră
                                                                                              Cu oameni triști ce bat din poartă-n poartă.
 
                                                                Năpăstuiți suntem între popoare
                                                                     Ne vindem codrul, pământul strămoşesc,
                                                                          Bătrani nehidratați care-n spital sfârșesc,
                                                                               Copii vânduți și fete, plângând peste hotare.
 
                                                                               Plânge sărmana Basarabia și plânge,
                                                                                    Cum plânge țara mamă România ,
                                                                                         Că-n floare e corupția în floare-i și hoția,
                                                                                              Și suferă mulțimea, plângând, din țară, fuge.



 

marți, 26 octombrie 2021

Felicia Percec , Sfântul Dumitru - Cele mai frumoase creații literare românești


 







Felicia PERCEC - Castilla La Mancha, Spania

                                                    SFÂNTUL DUMITRU

Toamna-și deșiră mosorul, furând razele de soare,
     De pe culmile mărețe cobor turme de mioare.
          Sună frunzele prin codru, veștede cad pe pământ,
               Adunate-ntr-un covor de-adierile de vânt.
 
               Ziua e mai mohorâtă și se întețește frigul,
                    Se-aprind focuri prin livezi c-a sosit Sfântul Dumitru!
                         Bucatele adunate stau pe mese-n iarmaroace
                              Și-și așteaptă mușteriii să le savureze-n pace.
 
                              Strălucește-n zori câmpia, de bruma ce s-a lăsat
                                   Peste iarba încă verde, pregătită de iernat.
                                        Iepurii în vizuină își duc traiul liniștit
                                             Și mai ies să dea o raită pe mlaștină-n pipirig.
 
                                              Gerul își arată colții și încet prinde putere
                                                   Peste toamna ce-ncet trece, lăsând în urmă tăcere.
                                                        Sfânt Dumitru este-n prag cu datinile străbune,
                                                             Să-l primim cum se cuvine, cinstindu-i frumosul nume!




joi, 2 septembrie 2021

Ștefania Burnea - Cele mai frumoase creații literare românești

 








Ștefania BURNEA - România


E TOAMNĂ ÎN MINE ȘI TOAMNĂ AFARĂ

          E toamnă cu parfum de ploaie,
               Pe caldarâm frunze valsează,
                    Rafale de vânt preiau tonul
                         Și-n muzici de corn ramul despoaie.
                              E toamnă, iubite, parfumuri vetuste revin,
                                   Mai greu îmi pare și norul
                                        Ce strânge-n poală stropul din gândul senin.
                    Te-ajunge chemarea?… te doare privirea
                         Când tot ruginiul din jur mă-mpresoară?
                              Îmi arde în el clipa ce-ar vrea să-ți prind mâna
                                   Când șoapta-mi pe buze se-oprește gângavă.
                                        Mi-e pasul străin pe drumuri trecute,
                                             Mi-s ochii de gând adumbriți
                                                  Mai fă-mă să simt că-i o toamnă
                                                       Ce-și scrie poveștile-n mii de dorinți.
                              Ascultă! cărarea de muzici vibrează,
                                   Mi-e toamnă în mine și toamnă afară...
                                        Cu gândul la ea mi-e dor de-o vioară
                                             Pe coarde să poarte parfum de roze, gutuie-amaruie
                                                  Și busuiocul nopții de vară.




duminică, 29 august 2021

Camelia Boț - Cele mai frumoase creații literare românești

 









Camelia BOȚ - Italia


                                          ZBOR SPRE ÎNNALT
 
                              Pe o alee cu teii înfloriți
                                   la o masă de piatră rotundă,
                                        azi, poeții-și scrijelesc pe pânza sufletului,
                                             cu cerneala adunată-n călimara deznădejdii,
                                                  zbaterile clipei în căutarea poemului
                                                       care să-i așeze lângă Luceafărul făr' de pereche...

                                                       Tot, azi, poeții nu mai știu,
                                                            că orice zbor spre înalt,
                                                                 nu e o joacă de copil,
                                                                      e un har care te poartă prin furtuni,
                                                                           prin ploi și ger, că te ridică, dar te și doboară...
                                                                                că stinge lumina-n tine, dar o și aprinde...

                                                                                Poeții, azi, uită că al lor har,
                                                                                     care-l au, e doar de la Dumnezeu!






                                                                                             LA MIEZUL NOPȚII

                                                                                                       Din marea de emoții
                                                                                                  am adunat, până azi,
                                                                                             perlele vieții...
                                                                                        Mi-am făcut un giuvaier
                                                                                   de care să rămână
                                                                              agățați ochii tăi...
                                                                         Din zbaterea valurilor
                                                                    am compus, până azi,
                                                               o simfonie,
                                                          prin care să răsune-n infinit
                                                    doar clipele de iubire...
                                               Iar azi, peste oglinda mării,
                                          voi așeza, la miezul nopții,
                                     cununa lunii,
                                capcana gândurilor
                           și-a miilor de frici
                      ce ne despart...
                                       ................................
                                       Ca atunci când vei privi marea
                                       Să știi că-n ea mi-am revărsat
                                       menirea...


Carmen Pinte - Cele mai frumoase creații literare românești

 








Carmen Pinte - România 

                                       


 

                                            AL MEU ÎNGER

                                                           Îngenunchez, mă rog tăcerii,
                                                                La mal, cuvintele se sparg
                                                                     Pe stâncile din largul mării
                                                                          Se frâng doruri pe un catarg.

                                                                                             Din vernisajul lumii mele,
                                                                                        Din roua zorilor de zi,
                                                                                   Se cern vise tot mai rebele...
                                                                              Ești îngerul cu ochii verzi.

                                                           Îngenunchez ca și salcâmii
                                                                 Când își apleacă ușor floarea
                                                                      Și la altar le dărui vremii
                                                                           Parfumul ce-nvăluie zarea…

                                                                                              Îmi caut tainic coronița
                                                                                         Pe frunte ce mi-ai pus cândva,
                                                                                    Iar ochii îmi ascund dorința
                                                                               De a ne pierde undeva.

                                                           Îngenunchez ca-n ritualuri
                                                                Cu Ifigenii date-n dar,
                                                                     De m-ar salva acele valuri,
                                                                          Valuri înalte de cleștar.

                                                                                              Să fiu altarurilor smirnă,
                                                                                         Caișilor floarea-napoi,
                                                                                    Picturilor să fiu culoarea
                                                                               Și clipei zâmbetul din ploi.

                                                           Mă rog și-mi caut iar cărarea,
                                                                Mi-e rostul acuma împlinit,
                                                                     Căci peste toată închinarea,
                                                                          Tu, al meu înger, ești iubit!



luni, 23 august 2021

Vasilica Purice - Cele mai frumoase creații literare românești

 






                                                                                                                              

                                                                                                                        Vasilica PURICE - România

                                TU AI ALES
 
          Tu m-ai ales dintre minuni, să-ți fiu a opta,
               Mi-ai dat și-un nume - IUBIRE,
                    Nemarginirea unui gând, să ne fie șoapta -
                         Nisipul ce curge ireversibil, către nemurire.

                         Mi-ai dat forma unui pescăruș în zbor,
                              Și mi-ai făcut din țipăt libertate...
                                   M-ai prins de bolta visului, cu ace de dor,
                                        Să-ți fiu cel mai dulce, ultim, dintre păcate.

                                        Ai ales să-mi fii val de liniște întinsă
                                             Peste furtunile unui cadran ancorat în mare -
                                                  Simfonie Albastră, de sufletu-mi pretinsă,
                                                       Fără să simt că ești un om cuprins de-ngrijorare.

                                                       Un om ce a ales sacrificiul, lacrima și dorul,
                                                            Cu sufletul frânt în două părți egale...
                                                                 Un căpitan de vas, ce nu și-a pierdut umorul,
                                                                      Ce mă trăiește între agonie și extaz, ca pe-o ninsoare.




luni, 16 august 2021

Firuța Mureșan - Cele mai frumoase creații literare românești

 








Firuța MUREȘAN
       România


                                                                       RUGĂ MAICII DOMNULUI

                                              Prea Sfântă Fecioară, de Dumnezeu născătoare
                                                   Te cântă toți creștinii, în zi de sărbătoare,
                                                         Pământul Te slăvește, în cer îngerii-Ți cântă,
                                                              Lumină ești pe calea lui Hristos cea sfântă!

                                                                                Cu blânda Ta privire ne mângâie simțirea
                                                                           Învață-ne iertarea, virtutea și iubirea,
                                                                      În bunătatea Ta, hrănește-ne cu pace,
                                                                 Îmbracă-ne-n cuvinte, când inima mai tace!

                                              Arată-ne Lumina, Calea ce duce spre Viață,
                                                   Când norii grei pe-un colț de suflet se agață,
                                                        Cu lacrimi de sânge stropit-a fost cărarea
                                                             Ce duce la Iisus, la El e îndurarea!

                                                                                Pe cei bolnavi alină-i, îndură-Te de ei,
                                                                           Revarsă Maică mila și vindecă-i pe ei,
                                                                      Celor triști și singuri adu-le-n suflet soare
                                                                 Iar tuturor iubire, iertare și-ndurare!

                                              Cât despre mine, Maică, de viață dătătoare,
                                                   Te cânt și te slăvesc, în zi de sărbătoare,
                                                        Cu buze tremurânde,Te rog să ocrotești
                                                             Tot ce-i frumos în mine, ce-i rău să-l risipești!






duminică, 15 august 2021

Liliana Toderiță - Cele mai frumoase creații literare românești

 



                                    La mulți ani sărbătoriților!




    

Liliana TODERIȚĂ - România


                                                      IMN

                             Te cântă Marie, Preasfântă Fecioară,
                                  Pământul şi cerul în cor te slăvesc,
                                       Te cântă tot omul,iar îngerii zboară,
                                            Vestind Înălțarea la Tronul Ceresc.

                                            Te cântă Mireasă şi Maică Curată,

                                                 Văzduhul cu stele,cu nori şi cu vânt,
                                                      Te cântă natura de Domnul creată
                                                           Frunză şi iarbă, cer  şi pământ.

                                                           Te cântă Candelă, veşnic aprinsă
                                                                Copiii în strane ți-aduc osanale,
                                                                     Te cântă creştinul, ce poartă nestinsă,
                                                                          Nădejdea ce-o are în milele tale.

                                                                          Te cântă şi Sfinții în Biserici străbune,
                                                                               Iar preoți înalță imnuri, Curată,
                                                                                    Te cântă inima mea în rugăciune,
                                                                                         Pământul şi Cerul îți cântă deodată.





sâmbătă, 14 august 2021

Costy Triță - Cele mai frumoase creații literare românești

 








Tanțy și Costy TRIȚĂ 
          România

                                                                                PROMIT A FI DISCRET

                                                            Am redeschis plăcerilor...altare,
                                                                 Lumini rebele puse-ntr-un sărut
                                                                      Și nebunii... ce toarnă-n avatare,
                                                                           Flăcări de dor... uitate-n așternut.

                                                                           Redesenez minunilor prea plinul,
                                                                                Plătind cu el, uium, pentru păcate
                                                                                     Când din pahare... ne îmbie, vinul,
                                                                                          Ce-a înroșit... cearceafurile... toate.

                                                                              Nu am să scriu, iubitelor, poeme,
                                                                         Las palmele pe coapse și pe sâni,
                                                                    Eliberând sintagmele din scheme,
                                                               Când ochii verzi mă caută, nebuni.

                                                               Promit a fi discret, două, trei zile,
                                                          Înțelegând pudoarea...și parfumul
                                                     Acelui trup cu îndrăzneli... subtile,
                                                Ce m-a iubit, cum n-a făcut-o unul.

                                                                           Adun apoi... dorințele... din șoapte,
                                                                           Din răsuflări...ce încă mă-ncălzesc
                                                                           Și te deschid încet, cu buze coapte
                                                                           Când bate ceasul nopții diavolesc.
                                                                           (Costy Triță)