România

România

miercuri, 11 decembrie 2019

Sărbători de iarnă, la români (antologie) - Dunia Pălăngeanu













  Dunia PĂLĂNGEANU
           România

                      COLINDA INIMII

                     Pe sub cerul cu ninsori
                          Prin grădini cu picurele
                               Se aude un colind
                                    Mirosind a măr și stele.

                                         Uite-l trece prin Cetate
                                              Spre câmpia cea bătrână
                                                   De sub sloiurile reci
                                                        Dunărea la maluri sună.

                                                             Mai departe, mai departe,
                                                             Mai încet, tot mai încet,
                                                             E colinda inimii
                                                             Colindată de-un poet.

                                                                  Hai, deschideți ușa larg
                                                                       Mai deschideți și-o fereastră,
                                                                            Să primiți colinda mea
                                                                                  Zbor de pasăre măiastră.

                                                                                       Hai, lăsați poarta deschisă,
                                                                                            Să intre urarea mea,
                                                                                                 S-aducă lumină-n casă
                                                                                                      Și s-alunge vremea rea.



                                                                  COLIND PENTRU PRIETENI

                                                                         E iarnă, prieteni, și ard stele
                                                                         ca felinare prin grădini,
                                                                         mi-e gândul rece ca un viscol
                                                                         prin care scapără lumini.
                                                                         Mi-e dor de un colind anume,
                                                                         de-un sat pierdut printre nămeți,
                                                                         când vinul fiert adoarme-n cană
                                                                         descânt de-albastre dimineți.
                                                                         Și ne gonește în odaie
                                                                         gerul ce se strecoară mut,
                                                                         jarul aprins alungă spaima,
                                                                         sunt singur, liniștea ascult.
                                                                         E iarnă, prieteni, și fantasme
                                                                         dansează-n umbre argintate,
                                                                         aleargă cerbii printre stânci,
                                                                         iar voi, sunteți așa departe!





                                                                COLIND PENTRU ROMÂNIA

                                                             Scriu versuri în zori pentru tine azi, Ţară,
                                                        Să le-aprind ca pe sori în iarna de-afară,
                                                                  Când cerbii aleargă prin neaua de dor
                                                             Iar haiducii se strâng la hotar de fior.

                                                             Şi vin domnitorii cu frunţile ninse,
                                                        În sunet de zare, prin văi necuprinse,
                                                                  Răsună iar doina şi-un fluier se-aude,
                                                             Sub aripi de zare un cântec pătrunde. 

                                                             Ca bradul cel verde poetul îţi cântă,
                                                        Colindul de ţara, în ziua cea sfântă,
                                                                  Soldat credincios, trubadur neînvins,

                                                              Stă astăzi de veghe, cu sufletul nins.











Sărbători de iarnă, la români (antologie) - Ioana Bocicu













  Ioana BOCICU
       România
                                                                                                        DOAR UN FULG


                                                                                                 Fă-mă Doamne-un fulg micuț de nea,
                                                                                            Să mă așez încet în palma ta...
                                                                                       Să-ți citesc în gând cu nostalgie...
                                                                                  Să regăsesc iubirea, cândva purtată mie.

                                                                             De sus din cer, de pe o margine de nor,
                                                                        Aș vrea să mă cobor la tine-ncetișor,
                                                                   Și-n loc să mă întind pe lunci și văi,
                                                              Să mă așez cu drag pe ochii tăi.

                                                          Să-ți simt răceală din a ta privire...
                                                     Să mă protejeze de-o posibilă  topire,
                                                Să renască o idilă frumoasă, în doi
                                           Și fulgi de iubire să ningă peste noi. 
                                           ........................................................ 

                              Acum, chiar dacă e alb și ninge,
                                   Iarna nu-i fericită...ci plânge...
                                        Am trecut împreună prin vânturi și ploi,
                                             Acum e iarnă în mine, în tine...în noi.

                                                  Iubirea frumoasă s-a plictisit și pleacă, 
                                                       Inima plânge...devine tot mai săracă,
                                                            Sufletul meu nu mai are consolare...
                                                                 Viața mă ninge iar clipa ce trece mă doare.



                                     VINE CRĂCIUNUL


                           Zăpada albă și pufoasă cade neîncetat…
                                De ieri de la chindie nici un pic n-a stat,
                                     Vine curând Crăciunul să ne bată-n poartă
                                          Dar tu măicuță scumpă ești în cer plecată.

                                                Casa e pustie, pe poartă-i lacăt mare…
                                                     Geamul, cu flori cândva, nici o mușcată n-are,
                                                          Vor sosi colindătorii ca-n seara de Crăciun,
                                                               Eu sunt tare tristă…ce pot să le mai spun?

                                                                                                Mă doare amintirea ta în zi de sărbătoare,
                                                                                           Dar de Crăciun... tristețea-i și mai mare,
                                                                                      În Ajun duceai nepoții toți la colindat...
                                                                                 Cu tine de mânuță colindau întregul sat.

                                                                             Râdeai cu ei de mână să se încălzească
                                                                        Când frigul serii începea să se-ntețească,
                                                                   Le spuneai povești cu stele și cu Moș Crăciun,
                                                              Ce le va aduce tuturor…cât este el de bun.

                           Acasă, cu mânuțele-nghețate își numărau câștigul,
                                Nimic nu mai conta, nici că-nduraseră frigul…
                                     Cu fețele îmbujorate râdeau cu toții fericiți…
                                          Iar tu măicuță erai ca Alba ca Zăpada-ntre pitici.

                                               Acum Crăciunul e trist... și e tot mai pustiu,
                                                   Dorul de tine mamă, nu pot să-l descriu,
                                                        Mici și mari, daruri de la Moșul așteaptă…
                                                             Eu mi-aș dori măicuță...să te mai văd o dată.

                                                                                                 Să-mi spui măicuța mea, doar câteva cuvinte
                                                                                            Și-a ta voce caldă, cu drag să mă alinte…
                                                                                       Să-ți spun că vin și mâine pe la prânz, măicuță,
                                                                                  Tu să mă aștepți în poartă, cu al meu tăicuță.
                                                                                  ……………………………………...............................
                                                                              Se aud colindători și râset peste tot pe drum,
                                                                         La căsuța părintească, pe horn nu iese fum...
                                                                    Și nimeni în poartă nu ne mai așteaptă…
                                                               Căci așa e soarta-n lume…crudă și nedreaptă.



                  MOȘ CRĂCIUN

          Cine nu crede-n Moș Crăciun,
                Nu-l cred în stare să iubească,
                     Moșul există, atâta pot să spun,
                          Și va veni la noi cu siguranță.

                                El va umbla din casă-n casă...
                                     Ducând cadouri la cine îl iubește,
                                          Așteptați-l așa cum se cuvine...
                                               Se bucură când dragoste găsește.

                                                    Așa mi-a spus a mea măicuță...
                                                         Să am încredere în Moș Crăciun,
                                                                Eram copil și tremuram ca o vărguță,
                                                                     Când poezia trebuia să-i spun.

                                 Lângă foc, eu așteptam a lui venire,
                                      Pașii magici și-acea bătaie-n geam,
                                           Ce-mi aduceau în suflet o mare fericire,
                                                Ce împreună cu părinții o împărtășeam.

                                                      Gerul era aspru, zăpada înghețată...
                                                           Vine oare Moșul ?...era-ntrebarea mea,
                                                                 Și citindu-mi gândul de fiecare dată... 
                                                                      - Vine puiul mami, măicuța-mi răspundea.         

                                                                           Are de mers la mulți copii, pe rând,
                                                                                Care-l așteaptă nerăbdători ca tine,
                                                                                     E mult din cer  pân' la pământ...
                                                                                          Dar să nu te îndoiești nicicând că vine.

                                                                                                                Mă mângâia pe creștet cu blândețe
                                                                                                            Când cârligul porții-n noapte se-auzea,
                                                                                                       Mă strângea la pieptul ei, mai tare...
                                                                                                  Și cu mare dragoste, mânuța-mi săruta.

                                                                                             Să nu-ți fie teamă, Moșu-i blând și bun,
                                                                                        Spune-i ce te-ntreabă... și poezia să i-o spui,
                                                                                   Că tot ce își doresc copiii, de Crăciun,
                                                                              Se află în desaga mare-a Moșului .

                                                                              În seara magică de-Ajun, când ninge
                                                                         Și cerul minunat al nopții a rămas deschis,
                                                                    Aud bătăile lui Moș Crăciun, în geam... 
                                                               Dar ce păcat...eu îl aud numai în vis.

                                                                                              Vocea caldă-a mamei îmi inundă gândul
                                                                                          Și-o lacrimă mi se prelinge lin pe față,
                                                                                     Iubiți-vă copii părinții... și pe Moșul,
                                                                                Și s-ascultați mereu a lor povață.

                                                                            Îmi amintesc cu dragoste și-acuma
                                                                       De iubirea mamei și de cuvântul ei...
                                                                  -N-o să te uit măicuță... niciodată...!
                                                             Cum aș vrea să nu mă uite nici copiii mei.





 
                                                                                                                  

marți, 10 decembrie 2019

Sărbători de iarnă, la români (antologie) - Geo Vuici













       Geo VUICI
         România


                                       MOȘ NICU LAE

                                   Dapui păntru unii-s Nicu laie,
                                        baș pră țoțî nu-i ajiuiesc,
                                             niși nu ninjie, niși nu ploaie,
                                                 după șie o fost mă oceșăsc!

                                                      Sania am dat-o pră bițiglu,
                                                           pân'-m-am învățat să pedaliez
                                                                s-or scumpit toace în  iglu,
                                                                     șî n-am bani să-mpăuniez...

                                                                     Iaca ăsta mis cu oaia laie,
                                                                          ba cu fofârlica umblu,
                                                                               măi pun în barbă paie
                                                                                șî prân sac să râdă bumbu!

                                                                                     Ba mă duc șî teliefoniez la tațî:
                                                                                           - sărițî șî voi dă m-ajiutațî!
                                                                                               (poezie în grai bănățean)






                                                                                   BRĂDUȚ



                                                              - Tu brad frumos ce mândru ești acum,
                                                              Dar ce va fi pe urmă, tăticul e pe drum,
                                                              Are-o secure-n mână și-un dor nebun,
                                                              Să ne facă fericiți cu clopoței. Îți spun.

                                                              - Că te-ai gândit la mine, îți mulțumesc,
                                                              Tradiția...  sunt locuri unde pentru asta cresc,
                                                              Frații mei, doar s-aducă multă bucurie,
                                                              O săptămână-două, slăviți în poezie.

                                                              Da nu te mai gândi la ce va fi! O știm și noi
                                                              Ca pe-o rugăciune ce nu se împlinește,
                                                              Ca pe potopul săvârșit de vânturi și de ploi!

                                                              - Am să-l rog pe tata să te ia cu rădăcină,
                                                              Să te privesc cu dragoste, ce-mi crește
                                                              În curte, dar ca să mori, tu nu ai nicio vină!



                                                                                                      BETEALA BRADULUI

                                                                                                   Deja-am pus iubirea mea în brad!
                                                                                              Iubitul meu pe tine te aştept
                                                                                         Ca pe Íason cu dorul greu în piept
                                                                                     Și n-am de trebuință lâna cea de aur!

                                                                                 Visele cu steaua glasului tău mă ard,
                                                                             Ce dulce sună flautul împodobit cu laur,
                                                                        Beteala bradului lumină ca păru-ți castaniu,
                                                                   Simt inima cum ticăieşte ceasul sărbătorii
                                                              Care cu un înger te caută:-Haide,vii?...

                                                         Sunt gătită pentru marea regăsire!
                                                    Doresc să te alin,să te rețin,să nu mai pleci!
                                               Vino dragul meu,sunt tolbă plină de iubire,
                                           Stomacul nu mai simte fluturii zglobii...

                                      Voi face cum vrei tu căci te iubesc,
                                 Am cadouri fără număr pentru tine,
                           Gustă-le şi-o să mă dezmierzi mereu,
                      O viață-ntreagă vei petrece lângă mine,    
                 Nici vorbă de plecat,tu, argonautul meu!

                 E viată şi în iesla bucuriei mele,
                 E fânul ceva mai stâlcit,dar cu dragoste
                 Vom ridica năpârcile la stele
                 Caii ce se reîntorc nu vor pleca!







luni, 9 decembrie 2019

ÎN LUMEA BASMELOR... - Anna--Nora Rotaru​













       Anna-Nora Rotaru​
         Athena - Grecia
                             
                                                                 ÎN LUMEA BASMELOR... 


                                       Pâlpâie lumina pe pereți, umbre, vântul râcâie cu gheara-n ușă...
                                       Deja s-a înserat, liniște, uneori doar latră câinele, e credincer...
                                       În odaie-i cald, pace, bunica zgândărește cărbunii sub cenușă,
                                       Întețește flăcăruia, zglobie, pune câte-un vreasc, câte-o pănușă,
                                       Că toamna-i târzie, mofluză, cu-ochiu-i dezgolit, ca temnicer
                                       Și-n astă noapte-i frig, cam ger...

                                       Adunați pe lângă foc, tăcuți, îl privim cum mocnește în cămin...
                                       Ne încălzim mânuțele, plăpânde, de ceșcuțele fierbinți cu ceai...
                                       Pufăie bunicul din lulea, aromă, sorbind înghițituri mici, de vin,
                                       Cu ochi pierduți prin amintiri, izvor, depănându-le c-ușor suspin,
                                       C-apoi, să depene povești, fuior, cu feciori viteji și mândri crai,
                                       Cu zâne și prințesele, cu păr bălai...

                                       Vocea-i caldă ascultăm, mângâiere, de fiorul basmelor pătrunși,
                                       Cu ochii neclipind, agonie, de-a afla cât mai multe-n așteptare...
                                       Aproape nu respirăm, teamă, oricât de curiozitate-am fi împunși,
                                       Să nu rupem magia, firul, dar nici că dorim la final să fim ajunși,
                                       Voind parc-a uita de timp, necruțător, plutind pe-al viselor hotare,
                                       Lăsându-ne lin sufletul, în căutare...

                                       Ne-ntrebăm, prin ce mreajă, vrajă, trăsură se făcuse un dovleac ?
                                       Cum se despart în două apele, cărăruie, lovindu-le cu un toiag ?
                                       Cum împărat se preface in vampir, delir, cu aripile-i negre, liliac ?
                                       Cum broscoiul devine prinț, frumos, prințesa-nvie cu sărutul, leac ?
                                       Cum învârtindu-te-n jur, împrejur, de trei ori lovind cu un ciomag,
                                       De îndată devii tânăr, din moșneag ?

                                       Câte și mai câte auzim, vrăji, ciugulind felioare dulci de cozonac,
                                       Cei mai mărișori sorbind, nectar, din vinul fiert cu scorțișoară...
                                       Covrigeii bunicii s-au rumenit, aurii, cu vanilie, mult zahăr și cu mac,
                                       De-am vrea ca seara asta, minune, să nu se mai termine în veac,
                                       Pendula s-amuțească, tic-tacul, ce timpul in clipe ni-l măsoară,
                                       În lumea basmelor ne lase, să nu doară...   
                                                                           (versuri din vol. __"Spre zarea celora ce nu cuvântă”)