 |
| Constantin-Nicolae Gavrilescu |
Luceafăr
Veronica și Eminescu
Luceafăr, din
visare,
al ciclului
stelar,
în noapte va
răsare
cu dor adânc,
amar.
Din bolta
înstelată
în Lume va
privi,
tot căutând pe
fată,
la geam de s-ar
ivi.
Ar renunța să
fie
nemuritor și
rece,
iubind făptura
vie
și-n Lume ar
petrece.
Că și-ar
scurta din viață
deloc nu i-ar
păsa,
iar de i-ar fi
și soață
în om s-ar transforma.
Chiar ar
cerși, firește,
să-i fie-ngăduit,
din stea ce
înflorește
să se
transforme-n lut.
Dorința-i este
mare
și dragostea-l
sfâșie,
scruteaz-atent
în zare
iubita ca să-i
vie.
O vede-n miez
de noapte
pe altul
sărutând
și zidul ce-i
desparte
din Cer până-n
Pământ. 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu