 |
| Ștefania Burnea - Cerăt, jud. Dolj |
SPUI EMINESCU, DEFINEŞTI O ROMÂNIE
Te regăsesc
ca pe-o lumină în orice-mprejurare
Îţi este urma
caldă în tot tărâmul strămoşesc,
Te regăsesc
ca nestemată-n drumul meu în care
N-am încetat
să cred că gândurile-aicea-ţi veşnicesc.
Te întâlnesc
când mă mângâi duios cu o ramură
Din
tainica-ţi pădure ce mă cheamă în vis vara,
Când mă
trimiţi în susur de ape în aventură
Iubiri ca valuri
înspumate să-mi trezească „sara".
Şi chipul tău
ţi-l mângâi când îmi este dor de tine
În legănarea
spicului şi a macului aprins,
În bradul
semeţ, în largi vai şi-nalte coline,
În apa
Dunării şi-a marii şi-n al zării cuprins.
Tu-mi eşti
mereu pomul cu ramul tânăr înfrunzit,
Îmi eşti
poveste, îmi eşti cântec tânguios şi suspin,
Îmi eşti ecou
de iubire peste timp infragezit,
La ale tale
blânde şoapte şi stelele se-nchin.
E glasul tău
acum poteca dintre ieri şi mâine
Şi numele-ţi
lăsat pe plai şi carte veşnicie,
Privirea ta
de sus dezleagă a iubirii taine,
Spui EMINESCU,
defineşti mereu o ROMÂNIE!
ŢI-AŞ DĂRUI
De-ar fi să
mai cutreieri
cu drag ca
înainte,
ţi-aş dărui
păduri
şi lac şi
blând izvor,
ţi-aş duce-n
cărare
aducerile-aminte
şi codrii ţi
i-aş deschide
cutremuraţi
de dor...
priveşte cum
scânteie luna plină
pe lacul
vrăjit în aşteptare,
cum nuferii
galbeni
dansează-n
lumină,
renasc
chemări
pierdute-n
oarba zare...
te-aşteaptă
barca
şi-n ea
iubirea suferindă,
iar tristul
tei ţi-ngana
doina ta
de-amor
„De ce nu-mi
vii?”... Hai,vină!...
şi-n murmur
de izvor
să-ţi
potoleşti iubirea
şi dulcele
tău dor.
De-ar fi să
vii Luceafăr
din lumea ta
de stele,
Aice cu
iubire
-ţi voi
deschide drumul,
-ţi voi
şopti în taină
(cum tu
fusesei primul)
romanţa
florii-albastre
şi-a plopilor
din care
tot mai
lipseşte unul.
Şi,dacă
totuşi,mă vei privi
din nemurire
,rece
şi,dacă teiul
şopteşte
EMINESCU-n a lui adiere,
tu nu uita,
rămâi a
noastră mângâiere,
cu ochii
care-ţi ard
ne luminează
gândul!
DORINŢA
AFARĂ-I TOAMNĂ...Tu, DE CE NU VII?
DORINŢA-mi vie o fac chemare,
Trăiesc
intens SPERANŢA c-ai să revii,
O RUGĂCIUNE-nalţ spre-ntisa zare.
TU MĂ PRIVEŞTI CU MARII
OCHI prin vreme,
APARI SĂ DAI LUMINĂ-n noapte!
O, DULCE ÎNGER BLÂND şi VIATA geme
CÂND GLASUL DURERII în ceas se zbate.
Vino! LASĂ-ŢI LUMEA TA UITATĂ!
DE CÂTE ORI,IUBITO... ţi-am şoptit?
STELELE-N CER te văd înfiorată
IUBIND ÎN TAINĂ eu sunt neliniştit.
Mă închin LA STEAUA
ce răsare
Şi
PESTE VÂRFURI de brad te privesc
Eşti ÎNGER DE PAZĂ,
eşti alinare
Şi FLOARE-ALBASTRĂ
la care tânjesc.
DE CE ÎN AL MEU SUFLET e noapte
DUPĂ CE ATÂTA VREME tot strig?...
ÎNGER PALID,trimite-mi calde şoapte
În SINGURĂTATE
să nu-mi fie frig!
Te-aştept PE ACEEAŞI ULICIOARĂ
Când NOAPTE-mi
da în taină bineţe,
CRĂIASA DIN POVEŞTI, vino! coboară
DIN VALURILE VREMII tinereţe!
ŞI
DACĂ...SARA PE DEAL un bucium
Cânt-a jale, CA O FĂCLIE să-mi
apari,
În FREAMĂT DE CODRU să
nu simt zbucium
Când LUNA IESE DIN CODRI
seculari.
Vino PE LÂNGĂ PLOPII FĂRĂ SOŢ
SĂ NE PLIMBAM
iar PRIN NOPŢI TĂCUTE!
Şi OCHIUL TĂU IUBIT
vrăji-va pe toţi,
TRECUT-AU ANII, dar VIS(e)-s plăcute...
TRECUT-AU ANII, dar VIS(e)-s plăcute...
(Cu o selectie
din minunatele poeme eminesciene am
pus in versuri una din frumoasele teme
versificata
inegalabil de poetul de la Ipotesti.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu