 |
| Maria Călinescu - Galați |
Pana te așteaptă
În
zbor de astru viu alunecă în jos
Și,
îți arată chipul livid prin neguri seci,
Tributul
vieții cere-l, el fost-a nemilos,
Tu,
locatar în ceruri, în galaxii ce-s reci.
În
lumea ce-i închisă într-un palat de stânci
Cu
cer, ce este frânt de greul de liane,
De
veșnicia-n rime cum, nu au fost de-atunci,
Speranța
că revii, începe să destrame.
Pana
te așteaptă să umpli cartea vieții,
Să
devorezi iar versul pe galbenele file
Ca să termini o luptă din anii tinereții,
Dumnezeirea roagă să-ți lase multe zile.
Să
reatingi azi fruntea munților Carpați,
Stau
proptiți de veghe cu piatra lor cea rece,
În
soare și în viscol păzesc ca vechi soldați,
Ca
pasări răpitoare, hotar, nu poată trece.
Arată
ce-i dreptatea, și ce ne este dat,
Revin-o
lângă lac, tu ne ești iconogul,
Ce
îți iubești norodul, nicicând nu l-ai uitat,
Jelește-ne
simțirea, că ni se strânge nodul.
Aicea
pe pământ te-așteptă-un singur loc,
E
codrul tău iubit, de creanga lui te-anină,
Și,
revenind adesea să-ți cânți al tău noroc,
Depre
neîmplinirea ‘n iubire, tu suspină .
În
cânt de dulci evlavii coboară-te încet
Cu
glasu-ți singuratic și sfânt precum o zeie
Ești
înger al iubirii, ș-ai fost al ei poet,
Tu ai iubit de-a pururi o singură femeie.
Ea,
tot ți-a fost , ți-a fost floare albastră
În
tainice dorinți, o dulce cugetare,
În
suflet ai păstrat-o ca o floare în glastră,
Iubind-o
și în ceruri cu-aceeași însetare.
Din
amintiri și din iluzii scrie-ne povești,
Tu
ai iubit în taină dulcea-ți Românie,
În
luminarea lunii încearcă să privești,
În
versu-ți patriotic dă pace, armonie.
Spune-le
că lumea e veșnic trecătoare,
Gând
de-navuțire e “negru ca mormântul”
Iubirea pentru neam, ea este-aducătoare
De-un prezent curat, ce-l tulbură,
doar, vântul.
Luceafăr răsărit
Rămâi Luceafăr răsărit
Pe-o margine de rai,
La umbra Lunii cuibărit,
Lucești, ca mandru crai.
Lin plutești prin raze reci,
Prin sat pustiu, pe vâlcioară,
Cu gingas dor pe uliți treci,
Te-oprește-n Lac cu salcioară.
Cobori, apoi, Sara pe deal,
Cătând „femeia-ntre femei”,
Iubirea, ți-a fost ideal,
Un vis frumos, parfum de tei.
Zbori ușor din Ram în ram,
Crai ceresc, cu păr bălai,
Picuri doruri dram cu dram,
 |
| Grafică, Corina Chirilă |
Cânt divin în plâns de nai.
Cauți tânăra crăiasă
Să se-arate-n lună plină,
Prin marămi de ceață deasă
Mii de îngeri i se-nchină.
S-o privești în ochi cu vise,
Să-i sorbi al gurii nectar,
Cu-n sărut pe buze-ncinse,
În al nopții argintar.
Vei fi, iar, sărac-bogat
Sub umbrar de tei bătrân,
Care-n ani, nu te-a uitat,
Deși-i trist și s-a uscat.
Te vrea viu cu ochi nestinși,
Cu farmec ce ai păstrat,
Să-i îndemni pe cei nenvinși,
Să ceară ce li s-a luat.
Te vrea, iubind un ideal,
Să faci din vers o simfonie,
Te vrea, întors pe-un cal regal,
Același rege-n poezie. |
| Grafică, Mihai Cătrună
Ambasador al lumii noastre
Când ochi de cer mai licăresc, Buchet de raze-n carusele Îmbată gând copilăresc. De Eminescu toate plâng, Și lacu-n care se-oglindește, Și codrul desfrunzit, nătâng, Când frunzărișu-i putrezește Toate respectă a ta lege, În care luna împresoară, În lumea-n care se-nțelege, Iubiri cântat-ai prima oară. Însingurat îți este raiul, Iar Tu, un mort cu suflet viu, Revarsă-ți versul, precum naiul, Sara pe dealul arămiu. Hiperion ce nu-ți știi calea, Cobori din ceruri ca-ntr-o rună, Fecund, Tu rătăcești în valea Din care, împleteai cunună, Iubirii, seara-n asfințit, Când lebada, plutind pe valuri A ta poveste-a consimțit, L-auzul doinei de pe dealuri. Ambasador al lumii noastre, Ai scris de toate cu talent, Ai scris de florile albastre, Nu ți-ai găsit echivalent. Pe axă, timpu-i franjurat, Când alții-n loc vor nemurirea, Sorocul pare, c-a jurat Pe veci, să-ți lase strălucirea. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu