 |
| Pr. Gabriel Constantin - Tulcea |
Românie, dulce mamă, sfântă ca o închinare,
Rai de dor scăldat în lună şi-n izvoare de visări,
Geniul tău în veci să fie ca o faclă veghetoare
Ce lumină idealul şi-ale minţilor puteri.
Fie mâna ta măreaţă pe a spadei vijelie,
Fie inima română ca o candelă cu mir,
Din a codrilor legendă să răsune în tărie,
Aripa sufletelor noastre în gemândul ei delir.
Fiii tăi să te adore, fiii tăi să te dorească,
Ca pe-o tânără regină, îmbătaţi de-al tău amor,
Carul gloriei străbune din trecut să se urnească,
Ducând cete de istorii în măreţu-ţi viitor;
Al virtuţilor tezaur să se toarne în vecie,
Treacă oştile de vulturi pe columne de gândiri,
Cu aripe uriaşe să te nalţe, Românie,
În roz-alba auroră a-nstelaţilor zefiri.
Cadă paveze duşmane de furtuna bătăliei,
Ochiul crunt să însemneze orice braţ de neam duşman,
În oracolul de ere, geniul sfânt al României,
Pururea să profeţească gloria acestui neam!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu