Vasile Groza - Antologia „Poeți și prozatori români în Regal eminescian” - ediția 2020

           Vasile GROZA

              România

                                    LUCEAFĂRUL
 
                                   Iată, iată că deodată
                                        De cum s-a lăsat-nserarea
                                             Luceafărul se arată,
                                                  Și ca el și depărtarea...!
 
                                                  Da, dar nu-i așa departe,
                                                       E la poala lacului,
                                                            Și îl simt de mine-aproape
                                                                 În plutirea valului!
 
                                                                 Clipocind mi-arată-n raze,
                                                                      Scânteind un nume drag.
                                                                           Cum un stol în zbor, de berze,
                                                                                EMINESCU l-a adus cu el în prag!
 
                                                                                                                     Și-mpreună se socoate,
                                                                                                                De-o iubire pământeană.
                                                                                                           Nu de-a sa eternitate,
                                                                                                      Renunțând, de bună seamă!
 
                                                                                                      Dar cum valul vine, trece,
                                                                                                 Și pe cer un nor apare,
                                                                                            Luceafărul se retrage
                                                                                       În lumea nemuritoare!
 
                                                                                       EMINESCU pe-o măsură,
                                                                                  Aflați în eternitate,
                                                                             Cu Luceafăru-mpreună,
                                                                        Sunt mereu în aventură,
                                                                   Dar de noi nu se desparte!
                                                                                            (Iulie, 2020)

                                                                    IUBIRE ÎN CARANTINĂ
 
                                                             Nu se știe niciodată,
                                                                  Poate eu te voi iubi,
                                                                       O să umblu lumea toată
                                                                            Până eu te voi găsi!
 
                                                                                                Tu nu vei fugi de mine
                                                                                           Astăzi am plecat la drum
                                                                                      M-a pornit dorul de tine
                                                                                 DORUL neștiut de-acum!
 
                                                             Cânt și strig cu ochii-n stele
                                                                  Și-i cer Lunii ajutor
                                                                       BIR iubirii mi se cere
                                                                            De LUCEAFĂR îmi e dor!
 
                                                                                                 Da, te văd de dimineață
                                                                                             Toată scăldată-n lumină
                                                                                        Tu iubire mi-ai dat viață
                                                                                   Soarele-i în carantină!
 
                                                             Nu ne-ajunge-ntreg pământul
                                                                  Împreună să zburăm
                                                                       Și ne cheamă Universul
                                                                            Ca prin el să voiajăm!
 
                                                                                                  Pe pământ avem de toate
                                                                                             Și Iubire și Lumină!
                                                                                        Sentimente adevărate,
                                                                                   Însă, ne iubim în carantină!
                                                                                     (3 Aprilie 2020, 03:00 h)

 

Radu Botiș - Antologia „Poeți și prozatori români în Regal eminescian” - ediția 2020

        Radu BOTIȘ

           România

                                            PREMONIȚIE

                                Cu semn astral din patria divină

                                     Pământul va renaște negreșit,
                                          Iar amintiri cuprinse-n marea vină
                                               Își vor zdrobi păcatul prăbușit.
 
                                               Teslari, pe mâini, vor purta semne alese
                                                    Cu voci suave, mame vor doini,
                                                         Ca niciodată marea o să-și verse
                                                              Întru învieri ai nepierzarii fii.
 
                                                              Pe câmpul nou va odrăsli verdeață
                                                                   Aleșii, nou sens vieții vor primi
                                                                        Când cea dintâia, dalbă dimineață
                                                                             Din bezna lungii nopți se va ivi.
 
                                                                             La pârga noii lumi, din bobul sfânt
                                                                                  O pâine nouă, Har peste pământ.

 

                                                                                                   LUCEAFĂR ÎN POPAS DE SEARĂ
 
                                                                                                         La ceas cu Eminescu-n noi
                                                                                                    Atâtor vremi rămase-n timp,
                                                                                               Strângând plămada-n anotimp
                                                                                          Păşim, cu el,înspre apoi.
 
                                                                                          Luceafăr în popas de seară
                                                                                     Urzind la versul nepereche,
                                                                                Desţelenind din cartea veche
                                                                           Frumos de vară, drag de ţară.
 
                                                                           În doruri sacre noul cânt
                                                                      Din liră serafimi aduc,
                                                                 La umbra deasă a unui nuc
                                                            Al Eminescului cuvânt.
                                                           ……………………………
                                                            Păşind alături, respirând
                                                       Poetul ne veghează blând.

Autor Mihai Cătrună

Tangou pentru Eminescu, autor Nicu Doftoreanu - omagiu lui Mihail Eminescu

                                                                          Nicu DOFTOREANU
                                                                                     România

                                                               TANGOU PENTRU EMINESCU

Motto:

„Eu vin din adâncuri,/Din huma străbunilor mei,De pe aștrii cerești,/Fiule!...”

Vasile Căpățână (academician, poet, editor, Chișinău, Republica Moldova

Vol. Eu vin – Lacrimi pentru nemurire, Editura „RoCart”, 2016

                                                                  Când Eminescu se năștea

                                                                       LUCEAFĂRUL îl aștepta!

                                                                            Era acolo de demult,

                                                                                 Însă doar el l-a cunoscut

                                                                                      Și l-a făcut nemuritor …

                                                                                           Într-o poezie cu mult dor.

                                                                                                      Cât Eminescu a fost viu

                                                                                                  Ca Geniu...

                                                                                              nu a fost Pustiu.

                                                                                         El a trăit arzând mocnit,

                                                                                    Puțini în fapt l-au prețuit!

                                                                               Și studiat aprofundat

                                                                          Cât nu era încă plecat,

                                                                     Considerând subânțeles

                                                                Că viața nu prea are sens

                                                           Și totul e zădărcinicie:

                                                      Cum pentru el a fost să fie!

                                                 Ca dor ce ne-a trimis pe toți

                                          „Pe lângă plopii fără soț”,

                                       Sau „De la Nistru pân’ la Tisa”

                                  Cu „Doina”-n care „plânsu-mi-s-a”

                             Că „Timpul” lui ca ziarist

                         S-a derulat atât de trist!

                                                                   Acesta a fost un popas

                                                                        Căci Eminescu s-a retras

                                                                         „La steaua care-a răsărit”

                                                                                  Atunci, pe când nu s-a zărit,

                                                                                       Cum știu că...

                                                                                            au descoperit

                                                                                                 Târziu, cei care-au moștenit

                                                                                                      Bucăți din marea lui iubire

                                                                                                           Ce a fost și marea lui menire

                                                                                                                Ce i-a inoculat-o glia…

                                                                                                                     Ce și-azi se cheamă ROMÂNIA!

Te vom cinsti în veci, autor Michaiela Boancăș - omagiu lui Mihail Eminescu

                                                                           Michaiela BOANCĂȘ

                                                                                          Italia

                                                                           TE VOM CINSTI ÎN VECI!

                                                      O setea strălucitoare te-ai născut,

                                                           și te-ai suit la ceruri, lângă Lună,

                                                                însă-n Luceafăr tu te-ai prefăcut,

                                                                     și ești mândria nației Străbună!

                                                                                             O Veronică, ea, ți-a fost iubirea,

                                                                                        și dorul i l-ai scris în versuri,

                                                                                   plimbându-te, cântat-ai și pădurea,

                                                                              cu păsări și cu plopii, avuta-i înțelesuri!

                                                                              De Baiazid, de Mircea cel Bãtrân ai scris,

                                                                                   de dragoste, ai scris scrisori de-amor,

                                                                                        de Feți-Frumoși, de zmei, și focul cel nestins,

                                                                                              de Codri de aramă, de zâne și de dor!

                                                                               Tu, te-ai născut să fii mândria noastră,

                                                                           talanga și buciumul le-ai adus în cânt,

                                                                      mai mare peste poezia Românescă...

                                                                 Te vom cinsti în veci, cât suntem pe Pământ!

De-aș fi Luceafăr, autor Venus Capalnasan - omagiu lui Mihail Eminescu

                                                                            Venus CAPALNASAN

                                                                                     România

                            DE-AȘ FI LUCEAFĂR!

                       Pe razele-i coboarã, biet Luceafăr,

                           Mânat doar de iubire

                                Prin geam luceşte, la copile-n păr,

                                     Uitând de nemurire!

                                          Pogoară la copile zburător,

                                               Le răvăşeşte gândul,

                                                   Cu-o adiere blândă, ca un nor,

                                                        Le flutură veşmântul!

                                                             Oare dece şi oare cum,

                                                                  Luceafărul cel rece,

                                                                       A străbătut atâta drum,

                                                                            Amorul să-şi înece?

                                                                                 El Astrul, cel veşnic îngheţat,

                                                                                      A coborât! Minune!

                                                                                           La rangu-i preamărit a renunţat,

                                                                                                De dragul unei june!

                                                                                    * * *

                                                                                                       De El, acela veşnic neatins,

                                                                                                  A coborât în dor,

                                                                                             Atuncea, eu, de dragoste atins,

                                                                                        Cum să renunţ? Mai bine mor!

                                                                                   Aşa e dorul şi e bine!

                                                                             Aşa îmi place a trăi!

                                                                        De-aş fi Luceafăr aş veni în lume.

                                                                   Pentr-o copilă a muri!

                                                              Şi nu degeaba acesta nume-mi este,

                                                         Predestinat se pare că eu sunt,

                                                    Îndrăgostit să fiu, ca-ntr-o poveste,

                                               De când mă ştiu şi până în mormânt!

Din Eminescu..., autor Marlena-Cristina Răducu - omagiu lui Mihail Eminescu

                                                      Marlena-Cristina RĂDUCU
                                                                       România

                                                                                DIN EMINESCU

                                                           Lui Eminescu în citire

                                                                Rămâne-o rară amintire,

                                                                     Nicicum nu va ști vreodată

                                                                          Visarea noastră demodată.

                                                                                                 Cu nopțile-n luceafăr

                                                                                             Și lacul plin de nufăr,

                                                                                        Tot poetul îndrăgostit

                                                                                   Trăiește idila-n zenit...

                                                           Și-orice fată drăgăstoasă

                                                                Îi ca Veronica frumoasă,

                                                                     Se despart în timp cărări

                                                                          Se întâlnesc peste mări.

                                                                                                  Toți avem aceleași trăiri

                                                                                             Descântate-n nemuriri,

                                                                                        La fel cântăm dragostea

                                                                                   Și-ntâlnim singura stea...

                                                            Lui Eminescu-n amintire

                                                                 Din iubirea lui citire

                                                                      Cu rugi la flori de tei

                                                                           Și cântece pentru femei.

                                                                                                   Suntem unici în felul nostru

                                                                                              De imităm părem ca prostu,

                                                                                         Dar mulți nu-și dau seama

                                                                                    Reneagă și pe mama...

                                                             Din Eminescu înfrățire

                                                                  Din Eminescu răzvrătire...

                                                                       Din Eminescu toți citim

                                                                            Din Eminescu vrem să fim.

Scriitori contemporani - Antonela STOICA, Într-o lume fără tine

Antonela STOICA - Germania

                                                       ÎNTR-O LUME FĂRĂ TINE

                                       Într-o Lume fără Tine, Viața e un compromis;

                                       Existând doar, nici o lege n-aș putea să mai respect.

                                       Printre stele spulberate, te-aș iubi doar într-un vis...

                                       De atâta Dor și jale, ritmul mi s-ar rupe-n piept.

                                       Într-o lume fără Tine se dezlănțuie Tsunamis,

                                       Din Oceanul Poeziei mai rămâne o băltoacă.

                                       Versul dus e-n Babylon, la regina Semiramis,

                                       Ce-a plantat rebel grădina și a suspendat-o-n joacă.

                                       Într-o lume fără Tine, cerul se mai naște-odată

                                       Fără stele, flori albastre și rubine-arzând Apus.

                                       Ești Luceafăr în vacanță pe-o Lactee explodată...

                                       Prin ninsoarea de cenușă îngeri cad, cu josu-n sus.

                                       Într-o lume fără Tine, ignoranța-i fără preget

                                       Înțelepții sorții noastre nu au existat nicicând;

                                       Doar păpuși robotizate, fungusuri crescând pe cuget...

                                       Toți, pe rafturile vieții, stranii cărți, fără vreun rând.

                                       Într-o lume fără Tine e Lumina întuneric

                                       Rugile fără vreo noimă se înșiră-n acatist;

                                       Raiul nu e ce-am crezut, iar Pământul nu e sferic...

                                       Fără Tine, Eminescu, nici n-aș vrea să mai exist.

Autor, Mihai Cătrună

Poeți contemporani în Regal eminescian: Constantin-Nicolae Gavrilescu

Constantin-Nicolae Gavrilescu

Luceafăr

Veronica și Eminescu

Luceafăr, din visare,

al ciclului stelar,

în noapte va răsare

cu dor adânc, amar.

                              Din bolta înstelată

                              în Lume va privi,

                              tot căutând pe fată,

                              la geam de s-ar ivi.

                                                  Ar renunța să fie

                                                  nemuritor și rece,

                                                  iubind făptura vie

                                                  și-n Lume ar petrece.

                                                                                Că și-ar scurta din viață       

                                                                                deloc nu i-ar păsa,

                                                                                iar de i-ar fi și soață

                                                                                în om s-ar transforma.

                    Chiar ar cerși, firește,

                    să-i fie-ngăduit,

                    din stea ce înflorește

                    să se transforme-n lut.

                    Dorința-i este mare

                    și dragostea-l sfâșie,

                    scruteaz-atent în zare

                    iubita ca să-i vie.

                    O vede-n miez de noapte

                    pe altul sărutând

                    și zidul ce-i desparte

                    din Cer până-n Pământ.