Românie sfânt
pământ, te văd lăcrimând,
Prin codrii
ciocârlia n-o mai aud cântând,
Buciumul
seara pe dealuri nu mai sună
Și cântecul
fetelor în zori nu mai răsună!
Ai noștri
copii se duc… precum cocorii,
În alte țări
să muncească, ne pleacă tinerii
Căci nu mai
au loc în strămoșească glie,
Și văd rouă
în ochi de cer plângând, Românie.
Când vom avea
glas pentru sfânta dreptate?
Când oare ne
vom trezi din somnul cel de moarte,
Prin trup nu
se răzvrătește sângele dac?
De ce
frunțile se pleacă și gândurile tac?
Sau poate au
dispărut toți puii de lei
Și nu mai
este cine să lovească în mișei?
Sună prelung
cornul la poale de Carpați,
Să vă dați
mână cu mână, să vă adunați frați…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu