 |
| Virginia Pârvu - București |
Lui
Mihai Eminescu I
Un
secol mă desparte de fizica-ți prezență
Doar
eu te ştiu şi-mi pare că te-aș fi cunoscut
Simțindu-mă
atrasă de-a lumii chintesență
Spre
tine-mi îndrept gândul când pana mi-o ascut.
Şi
timpul se oprește când versu-ți mă îmbie
Iar
paşii minții mele mai repede se scurg
Scăpând
încet, dar trainic de-a lumii colivie
Percep
nemărginirea ca pe-un etern amurg.
Mai
mult de-un veac, se pare că trebuit-a țării
Sau
poate că nici astăzi nu ştie pe deplin
Să-ți
înțeleagă jertfa pe-altarul neuitării
Şi
jalea cea mascată de-al stihului divin.
Cafea
cu Demiurgul tu poate bei în Eden
Sau
la taifas cu Shakespeare în Cer poate că stai
Luceafărul
stă strajă, iar Făt-Frumos ți-e prieten
Aşa-mi
închipui astăzi c-arată Sfântul Rai.
Coboară
jos... o clipă, revede-ți codrul iară
Căci
e același, încă, dar nu știu până când
Şi-adu-l
pe Țepeş, Domnul, căci țara stă să piară
Iar
inima Moldovei te-aşteaptă suspinând.
Lui Mihai Eminescu II
De-ai
fi avut „norocul” în altă limb-a scrie
O
limbă cu renume, știută peste tot
Te-ar
fi putut traduce și n-ai mai fi, bădie
„Poetul
nepereche”, eternul patriot.
Dar
tu cântat-ai viața în dulcele grai dacic
Așa
ți-a fost dat ție ca artei să-i slujești
De
la Adam și Eva, din Ev sau chiar cretacic
Nu
mai văzut-a lumea poet ca-n Ipotești.
Azi,
când „trecut-au anii”, să știi că România
Nu
te-a uitat și-n Cartea-i tu scris o să rămâi
Mihai,
te odihnește, fii frate cu vecia
Și
colo sus, la Domnul, o vorbă să ne pui.
VISUL VERONICĂI
Vălul
nopții lin coboară
Stele
mici apar curând
Stă
privind pe geam afară
Iar
tu stai la ea în gând.
Peste
ochi somnul s-așterne
Doar
el dorul îi alină
Gând
duios speranță cerne
Numai
inima-i suspină.
Și
vin îngeri s-o aline
Între
aripi să o prindă
Dragu-așteaptă,
el nu vine
Bezna
nopții-i e osândă.
„Doamna
mea...”, aude-n noapte
Inima
i-a tresărit
Se
alintă printe șoapte
„Emin
drag... Bine-ai venit!”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu