 |
| Octavian D. Curpaş - Phoenix, Arizona |
Este destul de uşor, atunci când trăieşti într-o societate
în care principiile libertăţii de conştiinţă sunt respectate, să uiţi istoria
plină de lupte şi de suferinţe a celor pe care Dumnezeu i-a ales să fie
„campioni” ai credinţei, în mijlocul unei lumi pline de întuneric. De fapt,
biserica creştină s-a ridicat tocmai datorită unor astfel de oameni, care
depăşindu-şi slăbiciunile şi punându-şi toată încrederea în Dumnezeu, au reuşit
să zidească o temelie puternică pentru libertatea de închinare a fiecărui om,
conform cu credinţa pe care o are. Din rândul acestor oameni, face parte şi
pastorul Iosif Ţon, care prin intermediul volumului „Confruntări”, ne pune la
dispoziţie materiale pline de valoare pentru istoria bătăliei dintre ateismul
comunist şi credinţa creştină.
Atlanta, Georgia, 27
iulie 1939
La peste 20 de ani de la căderea comunismului în România,
s-ar putea ca pentru mulţi să nu mai prezinte interes ceea ce s-a întâmplat
timp de 40 de ani în ţara noastră. Cea mai mare greşeală ar fi să uităm ce s-a
petrecut atunci, să ştergem cu buretele toată seria de nedreptăţi, persecuţii
şi încălcări flagrante ale drepturilor omului şi astfel, să devenim nu numai
lipsiţi de apreciere, dar şi vulnerabili faţă de întoarcerea, oricând posibilă,
a unor noi forme de despotism. Istoria anilor grei ai comunismului „biruitor”
nu trebuie uitată şi nici nu trebuie să se repete în vreun fel. Iată de ce,
volumul „Confruntări” ne oferă posibilitatea de a păstra vie memoria faptelor
rele din acele timpuri, pentru ca ele să nu mai revină.
În acest sens, gândul central al acestei culegeri de
documente este bine sintetizat de Declaraţia făcută la Congresul Mondial al
Bisericilor Baptiste, desfăşurată la Atlanta, Georgia, în 27 iulie 1939. „Nici
un om, nici un guvern şi nici o instituţie religioasă, civilă, socială sau
economică nu are dreptul să-i dicteze vreunei persoane cum să se închine lui
Dumnezeu sau dacă să se închine sau nu. În continuarea practicii noastre
constante, suntem imperativ constrânşi să insistăm din nou, asupra deplinei
menţineri a absolutei libertăţi religioase a fiecărui om, de orice credinţă sau
fără credinţă.”
„Cine îşi va pierde
viaţa?”
În continuare, suntem plăcut surprinşi de prospeţimea
conceptelor pe care Iosif Ţon le exprimă într-unul dintre documentele marcante,
scrise împotriva regimului totalitar, intitulat „Cine îşi va pierde viaţa?”,
întocmit în anul 1973.
Prin intermediul unei prezentări sintetice de excepţie,
Iosif Ţon ne conduce prin istoria conceptului libertăţii de conştiinţă, de-a
lungul veacurilor. În final, autorul aplică elementele de dogmatică creştină cu
privire la liberate, la situaţia cultelor religioase neoprotestante, din
România comunistă. Oferind o binemeritată lecţie autorităţilor statului
referitor la respectarea drepturilor omului, stabilite prin Declaraţia de la
Helsinki şi având şi curajul de a distribui acest manifest document, Iosif Ţon
transpune în practică ceea ce el a studiat atunci când şi-a realizat teza
asupra martirajului.
Libertatea copiilor lui
Dumnezeu
În privinţa libertăţii pe care Dumnezeu o recunoaşte omului,
Iosif Ţon nota: „Hristos a plecat de la premiza că omul este liber să îşi
aleagă destinul, că el are nevoie să experimenteze puterea eliberatoare a
Evangheliei, înainte de a găsi această libertate, pe care Pavel a numit-o
libertatea copiilor lui Dumnezeu.” În continuare, el spune, citând din
Declaraţia de la Atlanta: „Religia adevărată se sprijină pe convingerea că
fiecare om poate să intre în legătură directă cu Dumnezeu. A-i nega vreunui om
deplina exercitare a acestui privilegiu, înseamnă a-l priva pe individ de
dreptul lui cel mai sacru şi de a-i viola demnitatea şi valoarea ca fiinţă
umană.”
Pornind de la aceste principii, Iosif Ţon demască complotul
pus la cale de autorităţile comuniste, care acţionând din interiorul
bisericilor neoprotestante, prin intermediul conducerii acestora, şi-a impus un
sistem bine gândit de subminare a dezvoltării lor, sub aparenţa menţinerii
libertăţii de conştiinţă. Acest duplicitarism nefast, manifestat de
autorităţile comuniste, este pus în evidenţă de autor, care subliniază nevoia
mutării centrului spiritual al bisericii de la conducerea organizată, la Cel
care este Capul – Iisus Hristos.
Stăpânul nostru suprem
este Dumnezeu
„Ceea ce vrem să spunem este că prin reglementările şi
instrucţiunile nescrise, bisericile au fost împinse într-o situaţie
neconstituţională, nestatutară şi nebiblică. Este timpul să ne oprim si să ne
întrebăm unde am ajuns, cum de am ajuns unde suntem şi dacă este bine asa. Iar
dacă ajungem să vedem că nu este bine, să avem curajul să ne întoarcem de unde
am căzut şi să ne refacem fiinţa biblică, nou-testamentală, aşa cum vrea Domnul
nostru, Iisus Hristos.”
Aceste cuvinte curajoase ale lui Iosif Ţon sunt însoţite şi
de nişte cereri precise pentru oprirea imixtiunii autorităţilor de stat în
administraţia bisericii, dincolo de ceea ce este legal, conform tratatelor
internaţionale. „Biblia ne învaţă să preţuim ţara în care trăim şi să stimăm
autorităţile ei, să le dăm tot ceea ce le aparţine acestora. Dar Biblia ne mai
învaţă că Stăpânul nostru suprem este Dumnezeu şi pentru noi, autoritatea Lui
este cea care ne cere angajare necondiţionată şi deplină.” Urmarea răspândirii
acestui document se poate intui uşor. Nu a fost simplu pentru Iosif Ţon să facă
faţă autorităţilor comuniste şi temutei securităţi.
Pe de altă parte, contextul internaţional era într-un proces
de schimbare, iar dorinţa autorităţilor statale din România de a obţine „Clauza
naţiunii celei mai favorizate” din partea SUA a condus la oprirea unui şir
nefast de evenimente, care s-ar fi încheiat cu lichidarea fizică a autorului.
Lucrul cu adevărat deosebit este acela că acest document ajuns peste hotare, a
silit autorităţile comuniste să îşi revizuiască comportamentul faţă de cultele
neoprotestante şi să dea curs acelor cereri privind neamestecul lor în viaţa
internă a bisericii.
„Manifest
creştin”
Un alt document cu un profund caracter istoric şi spiritual
al acelor timpuri este aşa-numitul „Manifest creştin”, care se constituie ca o
replică la „Manifestul comunist” scris de Karl Marx. Mergând pe principiul
opunerii la teza ateismului comunist a unei antiteze bazate pe conceptele
religiei creştine, pastorul Iosif Ţon demonstrează în mod admirabil, faptul că
societatea comunistă a fost incapabilă în a produce acel om nou, „constructor
devotat şi conştient al comunismului.” Singura învăţătură capabilă să producă
un om nou este cea creştină.
„Să spunem direct şi deschis ceea ce credem şi ceea ce vom
căuta să demonstrăm în continuare: cauza pentru care nu se realizează omul nou
este tocmai ideologia materialistă, atee. Fiindcă aceasta este piedica cea mai
formidabilă care a fost înălţată vreodată, în calea formării caracterului nobil
al omului.”
Sufletul omului este însetat după lumea
spirituală
Examinând obiecţiile împotriva credinţei aduse prin
intermediul materialismului dialectic, conceput de Marx şi Engels, precum şi
prin tezele evoluţioniste ale lui Darwin, Iosif Ţon ne oferă o imagine
sintetică asupra lipsei de fundament ideologic al acestor învăţători, relevând
contradicţia de fond a acestora. Sistemul comunist destinat să producă apariţia
omului nou, era el însuşi cauza care împiedica dezvoltarea unui om cu adevărat
nou, superior din punct de vedere moral şi spiritual.
„Ceea ce se poate constata este că materialismul a creat în
oameni un imens gol spiritual. Sufletul omului nu poate fi satisfăcut numai
prin bunuri materiale şi culturale; el este însetat după lumea spirituală şi nu
poate fi satisfăcut decât în contactul viu cu aceasta.”
Locul creştinului în
socialism
În continuare, autorul consemna: „Lucrul pe care-l dovedesc
cu claritate toate faptele istorice este că religia creştină în forma ei
autentică a fost cea care a reuşit într-un mod nemaicunoscut în istorie, să
creeze un om moral şi o societate curată şi că prăbuşirea credinţei a avut ca
rezultat prăbuşirea moralităţii societăţii în ansamblul ei.” Acest manifest
creştin lansat în cursul anului 1974 defineşte în cele din urmă, „Locul
creştinului în socialism”, reliefând faptul că nu este corect statutul de
toleranţă acordat creştinilor neoprotestanţi.
„De Iisus Hristos se tem numai aceia care ar vrea să
transforme lumea întreagă, dar care se tem ca această transformare să înceapă
în ei înşişi, în propriul lor caracter. Revoluţia trebuie să înceapă în
noi înşine, în fiecare dintre noi şi aceasta o poate face numai acela care a iubit
omenirea atât de mult, încât S-a răstignit pe Sine pentru ea.” Întrebarea
finală a acestui manifest era în ce măsură comunismul avea să accepte
creştinismul autentic şi dacă avea să respecte libertăţile fundamentale ale
omului.
Schimbarea de direcţie a
persecuţiei religioase după 1974
Răspunsul îl cunoaştem – comunismul a respins o astfel de
ofertă, iar în cadrul documentului „Schimbarea de direcţie a persecuţiei
religioase după 1974”, vedem cum autorităţile statale au trecut la alte forme
de discriminare şi înăbuşire a cultelor creştine neoprotestante, prin
retrogradări sau disponibilizări, prin amenzi pentru adunările în familie şi
mai ales, prin persecutarea studenţilor şi elevilor creştini. Ca urmare a
acestor lucruri, Iosif Ţon, alături de încă patru personalităţi marcante ale
creştinismului evanghelic din România a întocmit un manifest numit „Chemarea la
adevăr”, care a fost citit la postul de radio „Europa liberă”.
„Persecutarea noastră începe prin atitudinea generală a
autorităţilor de la toate nivelurile faţă de noi, credincioşii. Pretutindeni
suntem priviţi ca duşmani, ca oameni ai unui trecut care trebuie extirpat, ca
anacronici, ca indezirabili. Ni se spune mereu şi deschis, că noi nu avem loc
aici, că suntem periculoşi, că stricăm unitatea naţiunii, că subminăm regimul.”
Aceste cuvinte scrise în anul 1977 ne dovedesc un spirit plin de curaj,
abnegaţie şi jertfire de sine. Şi nu întâmplător trebuie menţionat acest lucru,
pentru că toţi semnatarii aveau să fie supuşi detenţiei, anchetelor brutale şi persecuţiei.
„Învăţăminte
spirituale”
Lupta împotriva comunismului ateu din România nu a fost nici
simplă şi nici uşoară. Aceste documente stau ca mărturii ale celor care au avut
curajul să urmeze pilda lui Iisus Hristos şi a apostolilor Săi. Un lucru extraordinar
pe care Iosif Ţon l-a descoperit, având ca bază inspiraţia Sfintelor Scripturi
a fost acela al căderii comunismului. Acest lucru l-a condus la
speranţa unui
timp în care credinţa avea să fie liberă, când ateismul pretins ştiinţific şi
impus cu forţa avea să dispară şi când Evanghelia avea să fie predicată în
toată libertatea pe plaiurile româneşti. Faţă de alţi colegi de generaţie, care
nu vedeau decât o întindere progresivă şi universală a comunismului, Iosif Ţon
a avut intuiţia timpurilor pe care azi le trăim.
 |
| Iosif Țon |
Iată de ce, în ultima perioadă a comunismului, atenţia sa
s-a concentrat pe formarea noii generaţii de predicatori, care să aducă lumina
Cuvântului în spaţiul românesc. Aici poate, se observă cel mai bine, nu numai
talentul de evanghelist, dar şi cel de lider spiritual de excepţie al
autorului. La finalul volumului „Confruntări”, sub titlul „Învăţăminte
spirituale”, putem citi prin intermediul a două interviuri, realizate de postul
„Radio Vocea Evangheliei”, opiniile, întrebările, frământările, dar şi
răspunsurile pe care le-au găsit în acea perioadă tulbure, pastorul Iosif Ţon
şi soţia sa, Elisabeta.
Intervenţia Sa în mijlocul evenimentelor
istorice
Putem spune că experienţa familiei Ţon este un exemplu
pentru ceea ce înseamnă a fi un adevărat creştin, care Îl mărturiseşte pe Iisus
chiar şi în vremuri de negură şi de încercare. Şi astfel, ne putem gândi că
niciodată întunericul spiritual al acestei lumi nu va fi atât de dens, încât
să-i distrugă pe cei ce aleg să rămână alături de Hristos. „Istoria nu este
numai o înşiruire de fapte umane. Cel care crede în Dumnezeu şi a învăţat să
umble cu Dumnezeu ştie să vadă intervenţia Sa în mijlocul evenimentelor
istorice.”
Octavian D. Curpaş - Phoenix, Arizona
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu