Poeți contemporani în Regal eminescian: Maria Niculescu

Maria Niculescu - București

                                                            acrostih

                                      Minune întrupată spre-a da înluminare,

                                      Icoană întru rugă şi întru închinare,

                                      Hieratic stai, în slavă, alăturea de Domnul,

                                      Argintul razei tale-i-învăluind nesomnul,

                                      Iar stele-s mărmurite, a nopţilor Regină

                                      Extaziată-i, foarte, de aura-ţi opalină;

                                      Menit să cânţi în versuri alese nemurirea

                                      Iubirii - candid flutur, tot ce cuprinde Firea,

                                      Negeamăn într-o vreme ce-a fost, a ta lumină

                                      Eternă, străluci-va şi-n vremi ce vor să vină.

                                      Se scutur, 'miresmându-l, pe-al tău mormânt, blonzi, teii,

                                      Cu nimb, precum au sfinţii, te-ncununară zeii,

                                      Un nufăr îţi sfinţi-va cărarea, blond luceafăr!

              Plecat-ai lin

                    (sonet)

Plecat-ai lin, ca frunza înspre toamnă                         

Grafică, Mihai Cătrună

Lăsând uşor parfum, parfum de mit

Şi sufletu-mi de pricină uimit,

Dar ştii, Emin iubit, dorul ce înseamnă?

Înspre tărâmuri reci de dolomit,

Al vremii vânt mă cheamă şi  mă-ndeamnă,

E timpul să cedez, eu, veche doamnă,

Am inţeles: e timpul de dormit.

Dar cum, la rându-mi, cui lăsa-voi dorul

Fecund atâta vreme şi luptând,

Cercat fiind de-al vremii neuşorul?

O, Spirit ce descinzi pe-aripi de gând,

Cu spiritu-mi te-ngeamănă în zborul

Eternului, la viaţă, ne chemând.

Doi aștri, două mituri

De cete-ai dus de lângă noi, maestre?

De ce-aiplecat? E dintr-a noastră vina?

Poate am fi ales și noi mașina

Ce te pierdu de  lumile terestre.

               De ce-ai plecat? Ori, te dorit-a Domnul

               Să cânți pentru prietenii de-o seamă,

               Să cânți de dor de țară, fără teamă,

               Cu-a’ tale ode să le legeni somnul?

                              Sau, poate te-a chemat la el  Eminul,

                              Să străluciți doi aștri-n infinituri,

                              Doi aștri, peste vreme două mituri,

                              Ce, oare, te-a-ndemnat să-ți schimbi destinul?

                                             Cu soțiiAldea, poate, la răscruce

                                              Te-ai întâlnit și te-au corupt, se pare,

                                              Să schimbi înspre Lumină-a ta cărare,

                                              Poate ne spui și nouă unde duce,

                                                            Dar pentru-aceasta, te rugăm, maestre,

                                                            Să dai un semn de viață, o scrisoare.

                                                            Cu-adresa, să-ți trimitem, fiecare,

                                                            Regret și dor de inime terestre.

Ion și Doina Aldea-Teodorovici

                                                                                            Glosă I

                                                                                   Răsai, te treci... eşti întâmplare,

                                                                                   Ţi-i timpul spulberat în vânt,

                                                                                   Apui, dar nu pecum blond Soare

                                                                                   Străin de-ai fost de tot ce-i sfânt.

                                                                                   Puterea-ţi înflorind, deplină,

                                                                                   O lume toată- ai cucerit,

                                                                                   Pierdut-ai sufletul în tină,

                                                                                   Uitând că nu eşti nemurit.

                                                                                   Făcut-A Dumnezeu minuni,

                                                                                   Şi Cer făcut-a, şi Lumine,

                                                                                   Desăvârşiţi, făcu, străbuni

                                                                                   Prin fapte bune să se-mpline;

                                                                                   Când ochi deschizi, de-ai şti ce vrei

                                                                                   Ţi-ai spune ruga-n legănare,

                                                                                   Nu ştii să numeri pân' la   trei,

                                                                                   Răsai, te treci...eşti întâmplare.

Grafică, Mihai Cătrună

        Te-nalţi uşor, zâmbeşti spre-Nalturi,

        Pe zi ce trece înfloreşti

        Şi râzi, faci tumbe şi faci salturi

        În lumea plină de poveşti.

        Te-ntreci cu ziua viitoare

        Şi faci, cu tine, lregământ:

        Să-nalţi Cântărilor Cântare -

        Ţi-i trupul spulberat în vânt.

        Eşti sub privirea tuturor,

        Virtuţile îţi sunt alese -

        Un cavaler încântător

        Şi faci furori, şi ai succese.

        N-ai timp de sfinţi, de Dumnezeu,

        Ai vrea să zbori, te simţi în stare

        Dar ai uitat că nu eşti zeu,

        Apui, dar nu precum blond soare.

        
                                          Doreşti o viaţă tumultuoasă

                                          Și viaţa-ţi dă al ei tumul
                                          N-ai pricini care te apasă,

                                          Nu ruga, hrana-ţi este cult.

                                          Trăieşti momente epocale,

                                          De piedici nu te laşi înfrânt,

                                          Adormi sfârşit de zor, de cale,
                                          Străin de-ai fost de tot ce-i sfânt.

Ai căutat în lung şi-n lat

Aflând a inimii aleasă

Şi fericirea ai aflat,

Ştiai că Domnul nu te lasă.

Eşti între adevăr şi mit,

Toţi îţi zâmbesc şi ţi se-nclină,

Perseverenţei renumit,

Puterea-ţi înflorind deplină.

Hazardul, lupta, te îmbată

Şi avariţiei te-ai dat,

Ţi-i existenţa minunată

Dar nu găseşti că e ciudat.

Ai vrea mai mult dar timpul zboară,

Uitat-ai datină şi rit,

Iar cât ai fost odinioară

O lume toată-ai cucerit.

Ai totul şi nu ai nimic,

Făcut-ai pact cu necuratul,

Eşti mare, totuşi foarte mic,

Al Domnului uitat-ai sfatul.

Greoi şi vechi este-al tău trup,

Târcoale, moartea,-ţi dă, haină,                     

Grafică, Mihai Cătrună

În minte frazele-ţi se rup,

Pierdut-ai sufletul în tină.

Reproşul vine din departe

Dar nu-l auzi, eşti ocupat,

Priveşti sfiit la doamna Moarte

Ce vrea să stea cu tine-n pat.

Ai stat averilor pândar

Şi n-ai privit spre răsărit,

Ai strâns, de-a valma, în zadar,

Uitând că nu eşti nemurit.

Uitând că nu eşti nemurit,

Pierdut-ai sufletul în tină,

O lume toată-ai cucerit

Puterea-ţi înflorind, deplină.

Străin de-ai fost de tot ce-i sfânt

Apui, dar nu precum blond Soare,

Ţi-i timpul spulberat în vânt,

Răsai, te treci... eşti întâmplare.