 |
| Victor Burde - Alba Iulia |
OMAGIU BĂDIŢEI MIHAI
Citesc si
azi, bădiţă, versurile tale
Limpezi si
clare ca unda de izvor;
Găsesc în ele
pacea unei catedrale
Şi pururea de
tine-mi este dor!
M-ai învăţat
cum să ascult pădurea
Şi lacul
înstelat ce tremură în unde,
„Crăiasa“
nopţii în toată strălucirea
Câte poveşti
de dragoste ascunde…
Şi tot prin
versul tău am învăţat, iubirea,
„Glossa”-
mi-a fost povaţă pentru drum,
Cu ea prin
viaţă mi-am croit menirea
Şi multe
desluşesc prin ea şi-acum!
Tu ţi-ai
iubit strămoşii, istoria si ţara
Dorindu-i ca
să să aibă un mare viitor,
Ţărani pe
câmp îţi cântă „Doina”, vara,
Când intră
plugu-n reavănul ogor.
Ţi-aducem
astăzi flori de tei si nufăr,
Toţi care
cred în geniu-ţi pământean;
Bădiţă, vei
rămâne pururea „Luceafăr”
DORUL
Dorul de tine
-
Mărite
Eminescu,
poartă
mireasma florilor de tei
ningând
tăcerea amurgului.
Trece luna
răcorindu-şi
faţa,
în undele
izvorului
ce-şi susură
veşnicia...
Sub frunzele
plopilor
umbrite de
întuneric,
sufletul meu
îngână
romanţa scrisă
pe versurile
iubirii tale,
păstrată în
sipetul
amintirilor
pustiite
de timpul în
care,
am îmbătrânit
învăţându-te...
Numai tu
rămâi mereu
tânăr,
ca atunci
când te-am
citit prima oară,
înţelegând
sensul
cuvântului,
dor...
SUB RAZA „LUCEAFĂRULUI”
Poetul
îşi trăieşte
viaţa,
cu dorul de
dor,
îndrăgostit
de
clipa de
linişte
din caierul
de fuior,
petrecută de
doina
adormită pe
fusul
ce toarce
timpul
statorniciei
în prunci…
Poetul
se bucură,
de floarea
înflorită
sub sânul
rotund
al fecioarei
de rouă,
înainte ca
prima
rază de
lumină
să stingă
noaptea;
Adoarme,
fericit, că din petalele ei
a mai cules o
rimă
potrivită ca
un ştergar,
pe icoana
vremii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu