Poeți contemporani în Regal eminescian: Michaiela Boancăș

Michaiela Boancăș - Italia

          De nu te-ai fi născut...

De nu te-ai fi născut, ai fi fost inventat,
Căci fară tine noi am fi fost mai săraci.
Iar eu, de când mă știu, așa m-am învățat,
Privindu-te Luceafăr, să-mi văd pe ai mei dragi.

                        De nu te-ai fi născut, nu ar fi fost iubire.
                        Căci făr-așa poet nu am fi cunoscut...
                        Nici codrul, și nici frunza, nici a izvorului soptire,
                        Nici dragostea eternă noi nu am fi știut.

                                                        De nu te-ai fi născut, n-ai fi murit iubind
                                                        În tinerețea ta, rămas nemuritor
                                                        Tu Eminescu, Luceafărul nost' fiind,
                                                        Tot neamul românesc, pe veci îți e dator!

                                                 Iubim în veci pe Eminescu

                                           Plâng plopii fără soț, neauzindu-ți versul,

                                           Talăngile și buciumul nu mai răsună seara,

                                           Pân' și izvorul rece, schimbatu-și-a mersul,

                                           Și nici pădurea verde nu mai e aceeași vara.

                                           Te plânge-o națiune, te plânge și iubirea,

                                           Căci ai fost zămislit să fii Luceafăr sus,

                                           Poete drag putin trăit, așa ți-a fost menirea,

                                           Ca aștrii și îngerii să îi încânți și timpuriu te-ai dus.

                                           Noaptea, când păsări mici la cuiburi se adună,

                                           Sunt triste și zburlite căci TU, dumnezeescu'

                                           Le-ai învățat cu viciul, ca noapte bună încet să spună,

                                           Și pentru asta toate, noi te iubim în veci, drag Eminescu.

        

   

Grafică, Constanța Abălașei-Donosă

                 Tu Eminescule

              

                  În nopțile cu Lună plină

                  Tu strălucești ca o lumină,

                  Și te reverși în zare-albastră,

                  Lumina ta, e țara noastră!

                  Tu ești Luceafăr între stele,

                  Tu ești poetul țării mele,

                  Tu ești, vei fii mereu ce am,

                  Ești nemurirea unui neam.

                  Ne-a cotropit țara vasalul,

                  Dar ți-a rămas întreg vlăstarul,

                 Căci te-ai născut în nemurire,

                 Tu Eminescule, spre întregire!

             

Grafică, Mihai Cătrună

        Să mai cobori

Mă uit la chipul tău frumos

Și-aud buciumul cum sun-a jale.

Văd plopii-n vânt, se leagănă duios,

Iar seară... „stele scapără în cale”.

În gândul meu „păduri cutreieram”

Când pe la cuiburi păsări se adună,

În timp ce la iubire eu visam,

Erai încă acolo, Luceafăr lângă Lună.

Să mai cobori așa... din când în când,

„Pe lângă plopii fără sot”... să treci,

C-ai să le fii îndrăgostiților în gând

De câte ori se plimbă, pe sub a teiului poteci .