Poeți contemporani - Maria Ruscanu-Bălăcianu - Anotimpul iubirii

Maria Ruscanu-Bălăcianu - România

                                                                                       ÎN VISE

                                                                  Atât de-aproape mi te-arăți în vise,

                                                                  În ochii tăi mă scald ca-ntr-un ocean

                                                        Când, ascultând despre minuni promise,

                                                        Alintul tău mi-e liniștit liman.

                                              Acolo niciodată nu ești singur

                                              Mereu de mână ne plimbăm desculți

                                    Respiră primăvara-n orice mugur

                                    Și-n suflete o ascultăm tăcuți.

                          În vise lăcrămioarele suspină

                          Când ochii tăi sărută ochii mei

                E soare cald și fața ta-i lumină

                Iar verdele răsare peste văi.

                                                Acolo-n vise ești mereu cu mine

                                                Distanțele ca roua se topesc

                                      Un vis etern e viața lângă tine

                                      Și nu mai vreau nicicând să mă trezesc.

             ȘTII CÂT TE IUBESC?

Știi că pentru tine zarea se îmbracă-n curcubeu

Cu luciri plutind pe ape, peste codri, peste nuferi?

          Se-nfioară dimineața peste dulce chipul tău

          Luminând tot orizontul pentru tine să te bucuri.

                   Păsări cântă prin zăvoaie spintecând cu-aripa

                   Iarba-ncet se unduiește pe sub pașii tăi desculți

                             La izvoarele din codru se adapă-n taină cerbul

                             Lin foșnește-n zori pădurea pe sub cetini s-o asculți.

               Flori de câmp răsar în cale-ți iar mireasma lor te-mbată

               Când, trezită din visare, te îmbrățisează zarea

                         Așternând sub ochi-albaștri chiar dumbrava minunată

                         Înțelegi acum, iubito, că ți-am ascultat chemarea?

                              Ca-n povești de mult uitate toate-ncep a povesti

                              La răscruci de anotimpuri nefirescul e firesc

                                        Glăsuiește-astfel pădurea cu-ale ei mii zeci de chipuri

                                         Și-ți dezvăluie pe față cât de mult eu te iubesc!

                       IAR CADE ÎNSERAREA...

                      Iar cade înserarea stingând sub cer lumina

                      Tăcerea se așterne peste întinse zări

                      Mă cauți printre stele aievea cu privirea

                      Și peste flori de nufăr tu îmi așterni cărări.

                      A amuțit și lacul, au adormit și fluturi

                      Pădurea-n tainic freamăt se leagănă-n amurg

                      Din deal suav răsună cântări din glas de bucium,

                      Când umbrele-nserării peste livezi se scurg.

                      Ce tainică-nserare mi te aduce-aproape!

                      Respiri în glas cu codrul ce știe dorul tău

                      Sub umbră de mesteceni, în clipocit de ape

                      Îmi strigi să-ți fiu aproape că-ți sunt sortită eu.

                      Doar greierii mai cântă  prin iarba de mătase

                      Din înălțimi doar luna lucește peste stânci

                      De ce numai cu tine pădurea mi-e acasă

                      Și stelele-s aproape la pieptu-ți când mă strângi?

                      Ai strâns în palme cerul și l-ai făcut cunună

                      Ușor mi-ai prins-o-n plete când vântul adia

                      Mi-ai spus în noaptea-aceea ... - Noi fi-vom împreună

                      Ne leagă cer și stele  și toată dragostea!

Metamorfozele inimii > Maria (Ruscanu) Bălăcianu

Maria (Ruscanu) Bălăcianu

                                                            ÎNSERARE

                                  Cade liniștea-nserării peste florile din crânguri.

                                  E o pace peste toate cum n-a fost de multă vreme,

                                  Pe sub teii plini de floare, rar pășesc doi tineri singuri,

                                  Ochi în ochi și mână-n mână, cu iubirea scriu poeme.

                                  Ea-l sărută pătimașă, el îi prinde flori în păr,

                                  Se îndreaptă înspre lacul împânzit cu flori de nufăr,

                                  Și-aminteau de ziua-n care împărțeau același măr,

                                  Cum să nu tresar de drag, cum de ei să nu mă bucur?

                                  Se așează jos pe iarba mirosind a verde crud,

                                  Lângă lacul ce-oglindește chipul lor în taina serii,

                                  De iubire cântă cerul și pădurea în amurg,

                                  Ei își jură-n veci credință pe altarul cald al verii.

                                  Din înalturi luna cade peste chipu-i de copilă

                                  Pe alei se scutur teii așternându-le covor

                                  Lotuși se deschid sfielnic sub a stelelor lumină

                                  Sfântă-i noaptea ce unește drag cu drag și dor cu dor!

                                                            DACĂ...

                               Spune-mi, dacă m-ai găsi într-o seară oarecare

                               Degustând rodul din vii ori jucându-mă în soare,

                               Dacă pe perdeaua lunii legănându-mă aș sta

                               Și-aș culege-n seară prunii ca să-i guști din palma mea,

                Peste aurul din câmpuri dac-aș cerne raze calde

                Și-aș aduce mii de fluturi marea ochilor să-ți scalde,

                Dacă mi-ai găsi ulciorul plin cu apă la izvor

                Ai gusta din el licoarea, ai uita ce-nseamnă dor?

                                                    Dacă aș urca pe munte și desculță și umilă

                                                    Precum florile de colț strălucind în lună plină

                                                    Și-acolo pe vârf de stâncă aș rosti o rugăciune

                                                    Cât mă doare plânsul tău ai pricepe tu, minune?

                   Netârziul din târziu dacă mi-ar îngădui

                   Să mai strâng la piept copacii cât sunt încă ruginii

                   Calm aș zugrăvi pe frunze nefireasca ta privire

                   Și prin frunzele de aur cât m-aș pierde-așa-n neștire!

                                       Nebunește-aș alerga când pe ceruri toamna tună

                                       Și prin vii te-aș căuta și te-aș cere de la lună.

                                       Spune-mi, dacă-n trupul tău fac ca toamna să respire

                                       M-ai cunoaște când te strig, îți vei aminti de mine?

                   Dacă valuri m-ar răpune când alerg ca să te caut

                   Mi-ai fi țărmul de odihnă, mi-ai fi cântecul din flaut?

                   Dacă viața m-ar învinge, ai veni cântând iubirea

                   Și, cu un sărut ca-n basme, mi-ai aduce nemurirea?

                                 IUBIREA-ȚI

               Mai curgi prin mine secole și ani

               Iubirea-ți n-are preț, nici poticnire

               De-ar fi pe rug să ard știu c-ai veni

               Să arzi în foc alăturea de mine.

                              Mai fii acolo când ninsoarea plânge

                              Când mă lovesc cu vorba cei haini

                              Pumnalul de-l înfig până la sânge

                              Fii eu-l meu și viață să-mi respiri.

                                        Mai cântă-mă cum știi la ceas de seară

                                        Să înțeleagă toți că mă iubești

                                        Mai cântă-mă cu drag ca prima oară

                                        Mai spune-mi sub luceferi dulci povești.

                                                  Mă apără de spinii din cărare

                                                  Alături fii când rănile mă dor

                                                  Știu, nu m-ai da pe lumea asta mare

                                                  Căci pentru tine-s cel mai scump odor.

                                                            Din cea mai cruntă bătălie-a sorții

                                                            Mă scapă cu iubirea ce mi-o porți

                                                            De-ar bate și-alte lumi în lemnul porții

                                                            Cu dragoste le-nfruntă, știu că poți.