Scriitori contemporani - Mioara BACIU, Ce faci când ceru-și cerne sita?

Mioara BACIU - România

CE FACI CÂND CERU-ȘI CERNE SITA?

     Ce faci la ora când întreb de tine,

          Când alizee-mi bat prin gânduri?

               Ți-e cald sau rece, rău sau bine,

                    Când Luna-și cerne stele rânduri?

                         Ce faci, la ora când îmi este dor

                               Să navighez prin clipe de iubire,

                                    Să-mi trilui calde vorbe de amor

                                          Să simt pulsând smintita fericire?

                                               Ce faci la ora când iar îmi e greu,

                                                     Respir poveri și inima-mi tresare

                                                          Și port pe umeri foc de Prometeu

                                                               Și bucuriile-mi sunt tot mai rare?

                                                                    Ce faci la ora când întreb de tine

                                                                          Îmi este dor și-mi este iarași greu?

                                                                               Te rog, răspunde-mi că-ți e bine,

                                                                                     Că-ți sunt  în gânduri, tot mereu

                                                                                          Și spune-mi că-mi vei fi tot tu ursita

                                                                                               Și că-ți voi fi din nou mireasa, eu

                                                                                                    Noi doi și cerul care-și cerne sita

                                                                                                         Prin timpul hărăzit de Dumnezeu.

Metamorfozele inimii > Constantin-Nicolae Gavrilescu - poezie de dragoste

Constantin-Nicolae Gavrilescu  - Crevedia, jud. Dâmbovița

Să fii pe veci iubita mea

          Deschis-am să te las ferestră,
          să-mi intre dorul tău iubire,
               să-mi fie-n suflet, ca-ntr-o glastră,
               un trandafir de re-noire.

                         Să laşi privirea să pătrundă
                         spre efemerul larg, lumesc,
                              de acolo, din eter să vadă,
                              că visul nopţi-l îndrăgesc.

                                        Un mugur dulce de iubire
                                        a încolţit în mintea mea,
                                             numai să vrei-n a ta simţire
                                             să fii pe veci iubita mea.

                                                       Deschisă-am să o las mereu,
                                                       să intre dorul tău la mine,
                                                            fereastra sufletului meu
                                                            să fie veşnic pentru tine.

                                                                      Să las amorul să-ncolţească,
                                                                      esenţa dragostei lumeşti
                                                                           în suflet înfocat să-mi crească,
                                                                           ca tu pe veci să mă iubeşti.

                                                                                           Anotimpul iubirii

                                                                                      S-au copt cireșile de mai,
                                                                                      dar teiul încă n-a-nflorit,
                                                                                 l-așteaptă-albine în alai,
                                                                                 în pragul verii,-n răsărit.

                                                                            Iar păsări mici, de prin zăvoi,
                                                                            apleacă ramuri de copaci,
                                                                       în zbor, când joaca le e-n toi
                                                                       și se avântă-n sus, dibaci.

                                                                  Fragii, în floare prin pădure,
                                                                  te-ademenesc să zăbovești,
                                                             cu sufletul, plin de iubire,
                                                             la-ntreg frumosul să privești.

                                                        La margine de lăstăriș
                                                        mustește dorul inimii,
                                                   sub clar de lună, pe furiș,
                                                   să-ți fur cu drag săruturi mii.

                                              Și-nlănțuiți să consfințim
                                              unirea noastră-n căsnicie,
                                         iubirea să ne-o întețim
                                         cu focul karmei, pe vecie.

                                    Ușor plutește gândul meu
                                    de vânt condus, în adiere,
                               spre ținta ce va fi mereu
                               un drum croit spre fericire.

                          S-au copt fiorii inimii
                          prin sentimente-mpărtășite,
                     culegem roada patimii
                     în armonii desăvârșite.

                                                         Să fii mireasa mea!

                                              În noaptea ast-am să te port spre stele,
                                              cutreiera-vom cerul tainic împreună,
                                              și-n lunga cale pân' s-ajung la ele,
                                              te voi conduce tandru-ncet de mână.
                                              Culcuș am să îți fac pe-un colț de Lună,
                                              și gura-ți dulce până-n zori voi săruta, 
                                              eu te iubesc, și nu-mi fac nicio vină
                                              căci îmi doresc să fii mireasa mea.
                                              Și-am să te culc la piept, 
                                              și-am să-ți sărut și-o geană
                                              în contemplare sta-vom până mâine,
                                              lăsând a noastre inimi să îngâne
                                              cuvinte ce dorim a le-asculta.
                                              Te voi conduce-n drumul către aștrii
                                              pe căi de mii de ani croite pân' la ei,
                                              vom întâlnii pe-alocuri și sihaștrii
                                              frumoși și puri, ca niște zei.

                                

Sufletul vreau să-l împac

Pleacă gândul și pătrunde

prin cotloane de abis,

nimic nu se poate-ascunde

chiar de-i tăinuit și-nchis.

Ăsta este rodul minții

ascuțite, scrutătoare,

ce poate muta și munții

de este cutezătoare.

Plec și eu cu el la drum,

tinerețea mă ajută,

riscurile mi le-asum

pe cale necunoscută.

Sufletul vreau să-l împac,

dorul nu mai îmi dă pace,

de iubire să-l încarc

cum stă scris în zodiace.

Vreau mireasa mult visată,

dragostea să mă-nconjoare,

soarta mea adevărată

vieții să îi dea culoare.

Construiesc acum cu gândul,

sunt zidarul casei mele

chiar de înconjur Pământul,

căci așa stă scris în stele.

Poemul rozei, versuri Constantin Gavrilescu

Frumoasa mea din vise se arată,
E trandafirul nunţii... la altar,
În alb, mireasă, pură toată,
Zâmbind la cer primieşte-n dar

Simbolul dragostei aprinse,
Un roşu trandafir ca-n paradis,
De ramele tabloului cuprinse
Stau trandafir, şi fata mea din vis.

Ea vine-n fiecare zi pe înserat,
Nu are voalul de mireasă ridicat,
Uşor păşeste în ungherul minţii,
Spre a-mi şopti în taină de-ale vieţii.

Cei dincolo de pânza înrămată?
E doar iluzia că am trăit odată
Iubirea, o poveste minunată,
Păstrată-n inimă, curată.

Frumoasa mea din vise se arată
În fiecare noapte la culcare,
Privesc la chipul ei de fată...
E trandafirul, e regina floare.

Esti liniștea ce mi-o doresc

De ce mă-ntorc din nou la tine?
Mă cheamă lumea-ți de povești,
și-atunci nimic nu mă reține
căci tu, frumoaso, strălucești.

Ai fost așa de când te știu...
mireasa visurilor mele,
albastru-n curcubeu zglobiu,
în care se-oglindesc doar stele.

Și vin, cu inima deschisă,
nerăbdător, de fiecare dată,
iubirea-mi ne fiind proscrisă,
asta să nu uiți niciodată!

Și mă întorc mereu la tine,
eu, căci în fiecare an doresc,
să-ți spun că tu ești pentru mine
miracolul ce îl iubesc.

Ai fost, rămâi a mea iubire,
căci tu cu valuri mă răsfeți,
mă mângâi blând, dându-mi de știre
că an de an fidelă mă aștepți.

De ce mă-ntorc mereu la tine
albastră mare ca-n povești?
deoarece tu pentru mine
ești liniștea ce mi-o doresc.

Să fii mireasa mea!

În noaptea ast-am să te port spre stele,
cutreiera-vom cerul tainic împreună,
și-n lunga cale pân' s-ajung la ele,
te voi conduce tandru-ncet de mână.
Culcuș am să îți fac pe-un colț de Lună,
și gura-ți dulce până-n zori voi săruta,
eu te iubesc, și nu-mi fac nicio vină
căci îmi doresc să fii mireasa mea.
Și-am să te culc la piept,
și-am să-ți sărut și-o geană
în contemplare sta-vom până mâine,
lăsând a noastre inimi să îngâne
cuvinte ce dorim a le-asculta.
Te voi conduce-n drumul către aștri
pe căi de mii de ani croite pân' la ei,
vom întâlnii pe-alocuri și sihaștri
frumoși și puri, ca niște zei.