România
Oare, eu sunt un azi venit din ieri şi rătăcit în mâine
Sunt eu din răsărit acum când soarele-mi apune?
Sunt câmpul plin de maci arzând până-n neființă
Sau valul spumegând în mal cu neputință?
Poate sunt zborul lin spre tunetul tăcerii
Sau poate lacrima şi zâmbetul durerii
In drumul fără de sfârşit spre cel ce-ai vrea să vină
Sunt aşteptare şi mister si-o mângâiere ce alină.
Sunt poate o scânteie căzută de prin stele
Ce-a devenit cenuşă albă în plăsmuiri rebele
Sunt doar o inimă zvâcnind din vreme-n vreme
Sunt stropul de iubire rămas acum să cheme.
Sunt nostalgie şi uimire pe-acest pământ-lumină
Sunt dorul mistuit de aşteptări şi vis în zi senină
Sau poate focul viu din bob de grâu şi din plămadă
Si-aş vrea să fiu un cânt de val cu zvon de serenadă.
Te-ntreb pe tine suflete, visând un început pot fi şi sfârşitul?
Sunt întrebare şi răspuns ce îmi străbate gândul.
Mă simt făină din aurul din pâine,
Mă simt făină din aurul din pâine,
Nu vă mai vreau pe voi, gânduri străine!
