Iubire de Eminescu, autor Miriam Dabau - omagiu lui Mihail Eminescu

                                                                               Miriam DABAU

                                                                                     România

                              IUBIRE DE EMINESCU

                          Pe florile de tei stă lacrima iubirii,

                               pe stelele-nserării stă numele

                                    tău, ca un luceafăr al nopții.

                                         Eminescu! - șoptește pădurea...

                                              Plâng pietrele începuturilor

                                                   din Bucovina si păsări de foc

                                                        îți cântă iubirea!

                                                                             Eminescu! - te strigă și norii...

                                                                        ești forma luminii din Coloana

                                                                   Infinitului a lui Brâncuși.

                                                              Ești piatră a poeziei între hotare de peste mări

                                                         și pecetea dragostei de dor!

                                                                                                       Atâta iubire într-un nume...

                                                                                                            și amintire pe străzile sperantei,

                                                                                                                 Atâtea flori și stele risipite

                                                                                                                      printre iubiri neîmplinite...

                                                                                                                           Eminescu...

                                                                                                                                numele tāu e scris în stele!

Veșnic rămâi..., autor Angela Mihai - omagiu lui Mihail Eminescu

                                                                                 Angela MIHAI
                                                                                          Italia

                          VEȘNIC... RĂMÂI

                       O, rămâi, rămâi la mine,

                            Te iubesc atât de mult!

                                 Dorurile tale grele

                                      Înc-aştept să le-ascult.

                                           Peste-naltul întuneric

                                                Plânge dorul arzător,

                                                     Pe sub umbletu-ți ce cată

                                                          Încă dulcele amor.

                                                               Pe-ale cerurilor ape

                                                                    Stelele-agățate par,

                                                                         Cerbi în cârd în ropot varsă

                                                                              Lacul din al său cristal.

                                                                                         În a apei strălucire

                                                                                         Ți-e rămas chipul de prinț

                                                                                         Și cu-al tău desculț picior,

                                                                                         Născând unde, îl alinți.

                                                                                                                 Luna plină cu dor sorbe

                                                                                                            Chipul oglindit pe lac,

                                                                                                       Adăpându-şi veșnicia

                                                                                                  Cu-a sa sete, sufletul elegiac.

                                                                                             Prin al său zis lin, pădurea,

                                                                                        Îți mai leagănă ş-acum

                                                                                   Pașii ce prin iarba udă,

                                                                              Pribegind, făcut-au drum.

                                                                         Astăzi chiar de te-ai întoarce,

                                                                    A-nțelege nu mai poți,

                                                               Unde-ți e copilăria

                                                          Și pădurile cu bolți.

Metamorfozele inimii > Petre Prioteasa - poezii de dragoste

Petre Prioteasa - Craiova

                      SALCÂMUL ÎNFLORIT

             Se-așterne liniștea pe-ntregul sat,

             de-acum izvorul doarme liniștit,

                       mi-e dorul călător înaripat,

                       tu, vino, la salcâmul înflorit.

                                 Chemări prea multe nu mai aștepta,

                                 că, parcă, și fazanii-au obosit,

                                           cu fluierat târziu te-oi deștepta

                                           și vino la salcâmul înflorit.

                                                     Tu amintește-ți, nu mai zăbovi,

                                                     ce sentimente-n mine ai trezit,

                                                               flori de salcâm, miros ne-o-nvălui,

                                                               dar vino la salcâmul înflorit!

                                                     Te-am căutat mereu, dar nicăieri

                                                     nu te-am aflat, nu știu unde-ai pierit,

                                           te-am așteptat, dar n-ai venit nici ieri,

                                           mi se părea salcâmul veștejit.

                                 Dac-ai plecat, trebuie să revii,

                                 măcar să vezi salcâmul scuturat,

                       te-or apăsa regretele târzii,

                       dar la salcâm găsi-vei alt bărbat.

             Îmbătrânit, nici n-ai să-l recunoști,

             cu părul nins și suflet împietrit,

   privește-n gol, cu gândul la doi foști,

   și crede că salcâmul a-nflorit.

              

                                                                                                  CE N-AȘ DA!...

                                                                                           Ce n-aș da ca să te văd,

                                                                                           fac ravagii și prăpăd,

                                                                                 nu-mi mai stă nimic în cale,

                                                                                 numai dorurile tale!

                                                                       În urcuș și coborâș

                                                                       la picioare-ți vin târâș,

                                                             îți fac mii de temenele,

                                                             doar să mă primești cu ele!

                                                   Întuneric și lumină

                                                   pentru liniștea divină

                                         ce ne mângâie și-alină

                                         să ne ducă spre rutină!

                               Vreau să-ți fiu vieții părtaș,

                                         din demult sau mintenaș,

                                         chiar din mâine m-aș întoarce,

                                                   firul sorții ți l-aș toarce!

                                                   Te-aș scoate din veșnicie

                                            să-mi fii soață numai mie,

                                            din demult, același eu,

                                                      te voi dezmierda mereu!

                                                      De tine mi-e-atât de dor,

                                                                că fac lacrimii zăpor

                                                                să nu mă știu rătăcit,

                                                                          părăsit și neiubit!

                                                                          Eu, timid, în amintire,

                                                         la prima noastră iubire

                                                         păstrez, cum mi s-a părut,

                                               ametist primul sărut!

                                               Preschimbăm ca drag odor

                                                                 tot trecutu-n viitor,

                                                                 dăruim vieții minune:

                                                                           dragoste cu pasiune,

                                                                           răbdare și-nțelepciune!

     

                                                              VIS

                                               Iară te-am visat azi-noapte,

                                               ne-ademeneau fructe coapte,

                                     alergam să găsim mure,

                                     eu izvor şi tu pădure,

                           eu izvor de apă vie,

                           tu pădure la chindie,

                 tu frunziş, eu adiere,

                glas de lacrimă şi miere,

      foşnete de vânt şi boare,

      susur de izvor, răcoare,

                                    ciucuri atârnaţi în plete,

                                    miresme vrând să ne-mbete,

                                              regăseam prin crengi şi iarbă

                                              muguri puşi de dor să fiarbă,

                                                        răscoleam ispite blânde

                                                        şi idilele plăpânde,

                                                                  croiam poteci, cărărui

                                                                  şi ne dedam dorului,

                                                                            să ne rătăcim hai-hui

                                                                            doi copii ai nimănui,

                                          nimeni să nu ne găsească,

                                          doar iubirea să ne pască,

                                                    eu sunt zvelt, tu grațioasă,

                                                    eu simpatic, tu frumoasă,

                                                              gura lumii, ce ne pasă,

                                                              clevetește, e spinoasă,

                                                                        dar noi ne vedem de treabă,

                                                                        știm că doar netoții-ntreabă

                                                                                  de ce ești neagră și slabă,

                                                                                  te-ai îndoit ca o scoabă,

                                                                    nu ești neagră, ești brunetă,

                                                                    nu ești scoabă, tu ești zveltă,

                                                          starea noastră e perfectă,

                                                          dar lumea ne-o vrea defectă,

                                                tu dragoste, eu iubire,

                                                osândă şi fericire,

                                      eu gândire, tu ispită,

                                      chemare neîmplinită!

                            De-aşa vis dumnezeiesc

                            nicicum vreau să mă trezesc!

Poeți contemporani: Maria Niculescu - poezii de iarnă

Maria NICULESCU - București

                                                           IARNA

                                  Acolo, unde, ne-ndoios îşi are

                                  Sălaşul Dumnezeu şi, unde, Sfinţi

                                  Menire sacră au, unde, cuminţi

                                  Şi gingaşi îngeri, fără renunţare,

                                  Veghează-asupra sufletelor noastre

                                  Păzindu-ne de rău, există şi

                                  Crăiese ce, prin nouri, pot păşi

                                  Spre a ajunge-n lumile sihastre.

Ce ar fi fost fără de ele? Una,

Mai osebită după câte ştiu,

Înveşmântată-n alb şi argintiu,

Rămas-a, de pe când, pe Cer stau Luna

Şi mândrul Soare; din motive-anume –

Se spune că iubitul său ce-a fost

Un zeu cu mare faimă dar anost,

S-ar fi pierdut, făr’a-i mai şti de nume-,

Iar de atunci se vrea, mereu, mireasă;

E cu capricii: inimă şi trup

De gheaţă sunt, şi ţurţuri ce se rup

In zeci şi mii şi cad, chiciură deasă,

Pământu’-nfrigurând; de la fereastră

Se-amuză, cu-aer rece şuierând,

De-ţi împietreşte suflet, trup şi gând,

Iar bună, când se vrea, crăiasa noastră,

Îşi scutură bagheta-i fermecată

Din care curg, fără de număr, reci

Şi moi steluţe, albe; toate, deci,

Pe astă lume-şi schimbă deodată

Alura, mai să juri că-s întocmite

Din zahăr. Ei, şi-atunci, cum să vă spun,

E-ncântător, iar Noaptea de Ajun

Soseşte albă-n car de stalacmite.

OMUL DE ZĂPADĂ

Credeaţi că nu-i adevărat,

Spuneaţi că nu se poate

Dar, dragii mei, vă spun curat,

Schimbate, iată,-s toate:

Până mai ieri, copaci, poteci,

Îmbătrânite case,

Hermine-aveau la gâturi, reci,

Păreau, în zahăr, trase.

Azi dimineaţă, dintr-odat’

Sub razele blondine,

Hlamidele şi-au lepădat,

Le va fi cald, în fine!

Şi, totuşi, triste parcă sunt,

Din ce motive-anume?

Şi plânge cer, plânge pământ,

Cu ele-ntreaga lume.

În capul străzii, adunaţi,

Copiii stau ciorchine:

Surori şi verişoare, fraţi,

Privesc la oarecine;

Ei bine, sigur, aţi ghicit:

La Omul de zăpadă

Ce sta slăbit şi mult chircit,

Mai-mai, în jos, să cadă.

Din mândru principe ce-a fost

În a Zăpezii ţară,

Ajuns-a bulgăre anost,

Curând, ce va să piară.

Viaţa-i se scurge, ce păcat!

Tablou sinistru-apare:

Un morcov – nasul – ce-i uscat,

Doi nasturi de-o culoare,

Ochi- doi tăciuni ce-abia se ţin

De-orbitele-adâncite,

Un măturoi, zburlit puţin,

Dar ţanţoş, pasămite

Şi, vai!, joben impunător

Ce, pe ureche-i vine,

Va fi tipsie ciorilor-

Ştie, şi el, prea bine.

Iar Soarele, ne-ndurător,

Puternic ce străluce,

Peste-al lui sumbru viitor

Vieţii-i punându-i cruce.

„-Eşti ne-ntrecutu-mi inamic,

Iar raza ta mă doare!

Curând m-oi  pierde, nu-i nimic,

Triumfător eşti, Soare!

Dar va veni o vreme, iar,

Va ninge, nu te mire,

Cu fast şi titlu princiar

Voi fi, Zăpezii, mire.”

IARNA ÎN PĂDURE

Doamna Iarnă e hazlie,

În pădure-i veselie,

Toţi se bucură şi saltă,

Toţi se joacă laolaltă:

Iepuraşi sau veveriţe

Prin nămeţii albi fac fiţe,

Roşcovane, vin şi ele -

Vulpile ce nu sunt rele,

Ursuleţi, în graba mare

Ce-s chemaţi la hibernare,

Pui de lup cu gând de bine,

Căprioarele caline…

Împreună,va să zică,

Stau alături fără frică,

Au uitat de a urii vină

Fiindcă-n Noaptea ce-o să vină

Vor serba pe - Acela care,

Într-o iesle primitoare,

Lângă mieii albi ca neaua,

Luminat de Sfântă, Steaua,

Printre îngeraşi ce cântă

Se născu din Mama Sfântă,

Din Maria, Cel ce-n lume

A venit cu-un scop anume:

Să ne dăruie iubire,

Vieţii noastre împlinire,

Oameni, păsări, animale

Să nu ştim de of şi jale,

Să luăm şi noi aminte

La copilul cel cuminte,

La Iisus, ce, bunătate,

Pune-n inimile toate,

Nu contează osebirea,

Importantă e IUBIREA!