Florica Munteanu-Cuc - Antologia „Poeți și prozatori români în Regal eminescian” - ediția 2020

 

Florica MUNTEANU-CUC
             România

                                                   TE PORT ÎN INIMĂ

                                                             Te port în inimă, în suflet te port,
                                                                  În cântec și lacrimă, cu mine, mereu,
                                                                       Te port în inimă și când privesc spre tine
                                                                            Și când te pierd în lume, dragul meu.

                                                                                 Nimic nou sub soare, nu suntem primii-ndrăgostiți,
                                                                                      Dar e sărbătoare, suntem fericiți
                                                                                            Măcar o clipă, cât o privire ne-a unit-
                                                                                                 Întreagă, iubirea ne-a-nveșnicit.

                             Și simt că-n tine privindu-mă, m-am regăsit,
                                  Cu tot ce-i bun în mine m-am întâlnit,
                                       Doar prin iubire, ce mi-e oglindă de azur
                                            Îmi e fericire, în tot ce-avem mai pur!

                                                 Nu știu de-n viață ne este dat a ne opri
                                                      Să ne luăm de mână, ca doi copii,
                                                           S-alergăm spre soare, sub raze de-adevăr,
                                                                Prin ploaia curată de flori de măr.

                                                              Abia acuma simt primavara c-a venit,
                                                                   Floare curată din infinit,
                                                                        Pe-aripi de doruri demult te așteptam
                                                                             Și din vecii curate, demult te iubeam…

                                                                                   Nimic nou sub soare, nu suntem primii-ndrăgostiți,
                                                                                        Dar e sărbătoare, suntem fericiți
                                                                                             Măcar o clipă, cât o privire ne-a unit,
                                                                                                  Întreagă, iubirea ne-a-nveșnicit! 

Michaiela Boancăș - Antologia „Poeți și prozatori români în Regal eminescian” - ediția 2020

 

  Michaiela BOANCĂȘ
               Italia

                     CINE N-A PLÂNS DE DRAGOSTE RĂNITĂ

                                  Aș vrea să cred că nu-i adevărat...
                                       Că anii ce-au trecut m-au vindecat
                                            De-o ran-adâncă ce-n inimă îmi sapă,
                                                 Ne mai dorind nimic, nici să mănânc, nici apă.

                                                      Cine n-a plâns de dragoste rănită...
                                                           Strângând din dinți în noapte, ghemuită,
                                                                Și legănându-și copul, în brațe-nfăsurat,
                                                                     Cu gândul la sărutul ce nu l-a căpătat?

                                                                          Asta sunt eu, „fragilă,-nfiptă-n cui”
                                                                               Cu capu-n nori, și inima hai-hui...
                                                                                    Degeaba îmi ești tare, nu glumești,
                                                                                         Trăind în astă lume, neștiind ca să iubești!

                                                                       LA STEAUA TA

                                              La steaua ta mă uit mereu
                                                   Și-atât de tare strălucești,
                                                        Încât Poete al meu, mi-e greu,

                                                             Să pot să cred că nu mai ești!

                                                                            Tu nu te stingi atât cât sunt
                                                                       Și cât văd eu cu ochii mei...
                                                                  Îndrăgostiți, pe-acest pământ,
                                                             Și pe cărare, mândri Tei!

                                              N-ai cum să vrei să nu mai fi
                                                   În mintea mea și-a tuturor,
                                                        Cât fără număr plopi oi ști,
                                                             Și buciumul cântă de dor!

                                                                             Iar cât or fi în crâng izvoare,

                                                                        Tu ai să strălucești de sus,
                                                                   Și-o să ne-ncânți pe fiecare,
                                                              Cum face soarele-n apus!

 

Noaptea Învierii - Viorica Toaca Osipova

                                                        Viorica TOACA-OSIPOVA
                                                              Republica Moldova


                                                                        

                                              NOAPTEA ÎNVIERII

                                 Slăviți-l pe Domnul, minunea învierii

                                      În noaptea sfântă în ajun de Paște

                                           Sufletele sunt pline de mângâiere

                                                 Din întuneric lumina speranței renaște.

                                                 Universul e încălzit de raza divină,

                                                      Venită din inimile pline de bunătate

                                                            Suntem urmași prin moștenirea creștină

                                                                 Iubindu-L nu rămânem în singurătate.

                                                                 Slăviți-l,... căci El ne iubește neîncetat,

                                                                      Eliberându-ne de frica de moarte

                                                                           Amintindu-ne, dacă cumva am uitat

                                                                                Unde-i pocăință răutatea nu răzbate.

                                                                                Miruiți și curați în licăritul lumânării

                                                                                     Pe chipul angelic al copiilor fără păcat

                                                                                          Se vede credința și puterea iertării

                                                                                               În cântece se aude „Hristos a înviat!”

Scriitori contemporani - Mioara BACIU, Ce faci când ceru-și cerne sita?

Mioara BACIU - România

CE FACI CÂND CERU-ȘI CERNE SITA?

     Ce faci la ora când întreb de tine,

          Când alizee-mi bat prin gânduri?

               Ți-e cald sau rece, rău sau bine,

                    Când Luna-și cerne stele rânduri?

                         Ce faci, la ora când îmi este dor

                               Să navighez prin clipe de iubire,

                                    Să-mi trilui calde vorbe de amor

                                          Să simt pulsând smintita fericire?

                                               Ce faci la ora când iar îmi e greu,

                                                     Respir poveri și inima-mi tresare

                                                          Și port pe umeri foc de Prometeu

                                                               Și bucuriile-mi sunt tot mai rare?

                                                                    Ce faci la ora când întreb de tine

                                                                          Îmi este dor și-mi este iarași greu?

                                                                               Te rog, răspunde-mi că-ți e bine,

                                                                                     Că-ți sunt  în gânduri, tot mereu

                                                                                          Și spune-mi că-mi vei fi tot tu ursita

                                                                                               Și că-ți voi fi din nou mireasa, eu

                                                                                                    Noi doi și cerul care-și cerne sita

                                                                                                         Prin timpul hărăzit de Dumnezeu.

„Mărțișor - tradiție daco-tracă” - Diana Adriana Matei

Diana Adriana Matei

Ploiești, jud. Prahova

                                              

                                               MĂRȚIȘORUL

                                Privesc în sângele care îi clocotește

                                     în fiecare floare din firul

                                          dimineților de mătase

                                                Venele-i albe nu mai încărunțesc iernile,

                                                      doar îngerii mai trec prin spiralele

                                                           celor patru frunze de trifoi

                                                                     fluturii încă își mai prezic între ei

                                                                cărțile în câte un mugur de noroc

                                                            iar primăvara mea surâde

Autor, Mirela Rusu Pete

PRIMĂVARA

Ca şi când m-ar

     absorbi aleile de paşi

          şi ar lăsa în urmă

               toate bătăile inimii

      ce or să se desfacă-n crengi

           ca un strigăt de câmp

                 pe unde-ai să treci cândva

                      exprirându-mă

                            în timp ce încă eu

                                 te inspir

                                                                                                                                 

Poeți români contemporani la Sărbătoarea Paștelui - Alecsandru Șerban

Alecsandru Șerban - România

                                                                         DE L-AI CUNOAŞTE PE IISUS

                                                                                 De l-ai cunoaşte pe Iisus

                                                                            Cum de o vreme tot pretinzi,

                                                                       Nu l-ai privi, trufaş, de sus,

                                                                  Capcane multe să-i întinzi.

                                                             De l-ai cunoaşte pe Iisus

                                                        N-ai bâjbâi prin bezna trist,

                                                   Ci mântuirea ce-a adus

                                              Te-ar face-n viaţă optimist.

                                         De l-ai cunoaşte pe Iisus,

                                    Vicleana moarte n-ai slăvi,

                               Ci nemurirea, mai presus

                          De orice lucru, ai dori.

                     De l-ai cunoaşte pe Iisus,

                N-ai crede basmele lumeşti,

                      Ai tinde către tot mai sus

                           Şi ai dori să-L întâlneşti.

                                De l-ai cunoaşte pe Hristos,

                                     Cum te mândreşti fără temei,

                                          Nu l-ai mai face mincinos,

                                               Ci L-ai primi ca Domn, de vrei.

                                                    De l-ai cunoaşte pe Isus,

                                                         În faţă Lui te-ai închina,

                                                              Cuvântul vieţii ce-a adus,

                                                                   Făptură-n veci ți-ar Lumina.

                                                                        De l-ai cunoaşte pe Isus

                                                                             Ai fi îndrăgostit de El

                                                                                  Ai strânge-n inima ce-a spus,

                                                                                       I-ai fi în lume menestrel.

Metamorfozele inimii > Claudia Bota - poezii de dragoste

Claudia Bota - București

                         PLECÂND, AI LUAT IUBIREA

                             Plecând, ai luat iubirea,

                                  Și între noi nu a rămas

                                       Nici flori, nici ape, nici pământ,

                                            Rupând tărâmul de iubire.

                                                 Noi ne-am trezit în miezul nopții,

                                                      Fără de Soare, făr' de aer,

                                                           Decât cu-o arșiță... și fum.

                                                                Cum să respiri?

                                                                      Când setea nu ți-ai potolit

                                                                Și amintirea te-a trezit

                                                           Din valurile vieții.

                                                      Nestăpânit de-atâtea valuri,

                                                 Te-ai ridicat și ai pornit,

                                            Strigînd din răsputeri,

                                       Cerând atâta îndurare 

                                                                 Și încă o strigare

                                                                       Fără de glas, printre străini,

                                                                                  Te-ai risipit.

                                                                                 TRANDAFIRUL ALB

                                                                              Trandafirul alb nu s-a veștejit.

                                                                              Atârnă cu inima mea de zenit 

                                                                         Purtat prin negura deasă a nopții,

                                                                         Adus din beznă cu viață.

                                                                    Atâta lumină pătrunde-n mine

                                                                    Căci tu ești un dor nesecat,

                                                               Regina mea cu nume de stea,

                                                               Acum, aici și mereu la tine,

                                                          Inima mea încă te vrea. 

                                                          Brațele mele ne leagă pe vecie.

                                                     Trup adormit din iarna cea grea,

                                                     Mereu rămâi în umbra cea deasă,

                        Luminată de sumbra mea viață.

                             Atâta dor îmi va fi de lumina ta

                             Trandafir alb, dăruit mult prea târziu

                                  În iarna ce dăinuie în mine și-n tine.

                                  Te chem, te caut iubire în neștire.

                                       Un soare ce-ncălzește iarăși și iarăși, 

                                       Două suflete călătoare,

                                                                        Într-o lume mult prea mare.

                 ÎMI SPRIJIN SUFLETUL DE INIMA TA

                         Îmi sprijin sufletul de inima ta

                              Și atâta tăcere mă-nalță.

                                   Mă-nalță până s-ajung

                                        La iubirea nelimitată, ce pulsează

                                             Fără bariere puse haotic.

                                                  Întorcându-ne cu bagajele noastre

                                                       De pe drumuri întortocheate,

                                                            Mă trezesc luptând cu mine însumi

                                                                 De pe calea fără întoarcere.

                         Și te port mereu în gând

                              Și dacă aș putea, inima mea

                                   Ți-aș pune-o în mâna ta

                                        Ca semn și ofrandă închinată

                                              Vieții ce ne-a unit

                                                   Prin secunde și ani,

                                                        Fără de sfârșit.

                                        Și dacă plecăm iară și iară

                                                  Vreau să nu plângi iubito

                                                            Că sunt atât de departe,

                                                                      Dar aproape în suflet și-n gând.

Metamerfozele inimii > Doina Bârcă - poezii de dragoste

Doina Bârcă - București

                                      ÎN PALMA TA…                         

                               În palma ta un foc aș stinge

                               Cu  mersul orelor târzii,

                                    Zâmbind atunci când se prelinge

                                    Un diamant  din ochii tăi căprui.

                                             Șoptind în taină la ureche

                                             Vorbe ce voi a le-nțelege,

                                                  Convinsă sunt că în iubire

                                                  Îți este dragă orice lege.

                                                       Mergînd cu toamna călăuză

                                                       Pe-alei unde se pierde cerul,

                                                            Sorbeam mirosul ei de frunze

                                                            Când ploaia îți mângâia părul.

                                                                 Și când îmbrățișarea udă

                                                                 Pe amândoi ne contopea,

                                                                      În pumnul meu te-aș fi ținut o viață,

                                                                      Să-nmugurești în palma mea.

                                                                                                      DAR  DE  NUNTĂ

                                                                                                     Stinge-mi  focul  din  inimă

                                                                                                     Cu apa strânsă  din  rouă,

                                                                                                Nu  lăsa  dor s-o  răpună,

                                                                                                Ori  să o rupă  în două!

                                                                                      Când veneai ieri de la vie,

                                                                                      În ia ce știi  s-o porți,

                                                                                 Rămânea în urma ta,

                                                                                 Doar  miros de struguri copți.

                                                                       Lacom te-aș fi sărutat,

                                                                       Gura ta a mea  să fie,

                                                                  Și pe dat m-am hotărât:

                                                                  Inima să ți-o dau ție.

                                                        Dar  de  nuntă  să  îți  fac,

                                                        Un mănunchi  de busuioc,

                                                   Și-un inel din praf  de stele

                                                   Dragostea  mea  ca un foc.

                                         Să te-nvăț să-ți  prinzi marama,

                                         De femeie  măritată,

                                    Peste  părul  negru  corb,

                                    Trupul  tău  curat  de fată...

                          Să îți duci  viața  cu  rost,

                          Că  dorința  mi-o aprinzi,

                     Floarea mea din Rai creștin,

                     Ce-n lumină mă  ascunzi.

Goblen, Doina Dascălu

                                                                                                    DORUL INIMII

                                                                                    - Inimă nu-ți este greu,

                                                                                    Să-ți ascunzi Dorul mereu?

                                                                               Dorul cu miros de floare

                                                                               Brâul de mărgăritare?

                                                                          Dor mândru  cum nu e altul

                                                                          Cu ochi negri ca păcatul?

                                                                     Și lași să curgă lacrima uitării

                                                                     Tot  mai amară, tot mai grea,

                                                                 Fiindcă durerea leac nu are,

                                                                 Nici nu-ți aduce alinare.

                                                            - Da, parcă-n vis simt un sărut,

                                                            Și-o caldă, dulce mângâiere,

                                                       Când mă gândesc că te-am iubit

                                                  Iubindu-te eu am plătit!

                                                  Când sufletul mi-e gol și frânt,

                                             Și viața fără sens îmi pare,

                                             Atuncea scot Dorul din mine,

                                       Să îi cânt doina de jale.

                                       Și-n rostul meu de-a fi dar sfânt

                                  Ca să țin viața pe Pământ,

                                  Mai Dorule ....voinic vrăjit...

                             Iubindu-te eu am plătit.

                             În dragostea mea pentru tine,

                        m-am bucurat, am pătimit,

                        dar Domnul mi-a luat simbrie:

                   iubindu-te eu am plătit!

                   Și-am plâns cum curg izvoarele

              Și-am râs cum râde soarele...

              Acum sunt singura gândind...
              Iubindu-te eu am plătit!