Victor Gh. Stan - Antologia „Poeți și prozatori români în Regal eminscian” - ediția 2020

 

  Victor Gh. STAN

      România

        ADÂNC ÎN CARNEA LUNII

          Trupul ei de fecioară aprinsă

               Vibrează ca poezia haiku
                    Recitată de actriţa flămândă
                         Sub aripa bărbatului spadasin
                              În lupta cu metaforele reci
                                   Implementate adânc în carnea Lunii.

                                          Bucureşti, 19.08.2018, ora 13:00  

       

                                     POEZIILE NOASTRE DIN ADÂNC
 
                                     Cântecul legănător al umbrei Timpului
                                          Adoarme femeie bărbat şi copil
                                               Pe un pat din aer ozonat.
                                                    Fiecare dintre oi are un cuvânt
                                                         Spus înaintea naşterii fiecăreia
                                                              Dintre poeziile noastre din adânc.

                                                                          Neptun, 30.06.2019, ora 17:17

                                                                    CAII DE MARE

                                                               Aseară Luna cea albastră.

                                                                    Era în turneu de întrajutorare
                                                                         Ducea delfinii la plimbare
                                                                              În largul mării printre cai nepotcoviţi.
                                                                                   Mi-a spus odată la o întâlnire
                                                                                        Caii de mare nu au dormire.

                                                                                                          Berceni, 05.02.2019, ora 16:04

   

Din lirica poetului Vasile Groza - Parfum de tei

Vasile GROZA - România

                                               PARFUM DE TEI 

                                            E seara Sfântului de tei

                                                 Când soarele se duce peste zare

                                                      Când luna cu bagheta dragostei

                                                           Te cheamă la această sărbătoare

                                                                Când nici albinele nu pleacă la culcare

                                                                     E seara Sfântului de tei!

                                                                                                                     Când totul în parfum se scaldă

                                                                                                                Și totul freamătă în jur

                                                                                                           Și florile de tei te-mbată

                                                                                                     Iubito, în genunchi îți jur

                                                                                                Iubirea mea adevărată!

                                            Nu-ți risipi privirea-n zare

                                                 Plutește în parfum de tei,

                                                      E-un adevăr nu-i o-ntâmplare

                                                           Privește-adânc în ochii mei,

                                                                E seara Sfântului de tei.

                                                                                                                     Parfum de tei, parfum de tei,

                                                                                                                E ca și viața trecătoare.

                                                                                                           Vino iubirea mea de vrei

                                                                                                      E-a dragostei chemare!...

                                                                                                 E seara Sfântului de tei.

                                            Parfum de tei, de dor, de-amor,

                                                 Și luna îl respiră

                                                      E seara-ndrăgostiților,

                                                           Scăldată toată în lumină!...

                                                                                                                      Parfum de tei, parfum de tei

                                                                                                                 E elixirul dragostei!...

                                                                                                            E seara Sfântului de tei.

Scriitori contemporani - Daniela GHERASĂ, Veșminte de Luceafăr

Daniela GHERASĂ - România

                                 VEȘMINTE DE LUCEAFĂR

                         Am prins a hoinări în lipsa ta...

                              Pe drumul... ce-l știam numai al nostru...

                                   Curgând de sub a Șaptea Stea

                                        Până la Luna... prinsă ca în căpăstru.

                                              Până și ea te-a așteptat, curgând...

                                                   Culoare de lumină printre ramuri...

                                                         Cu-a căror sevă... legământ legând,

                                                               Le-a argintat... și transformat în calde hamuri.

                                                                     Lumină din Lumină adunând...

                                                                          A-ngemănat un axis mundi teafăr...

                                                                                Cu-a cărui strălucire renăscând,

                                                                                     Am prins a ne croi... veșminte de Luceafăr.

Autor, Mihai Cătrună

Iubirea sub semnul Dragobetelui - Angela Mihai

Angela Mihai
       Italia

                                                                                                            VINO

                                                                                                 Vreau, iubite, să te chem

                                                                                             În adâncul meu fierbinte,

                                                                                        Să te las să îmi cunoști

                                                                                   Patima ce-mi zace-n minte.

                                                                              Vino-n lumea mea profundă

                                                                         Să ne-ascundem în iubire,

                                                                    Să te-nlănțui printre șoapte, 

                                                               Să rămâi a mea privire.

                                                          Vino, prin sărutu-mi cald

                                                     Să te sorb în veșnicie,

                                                Prin lăuntru-mi să te slobod,

                                           Trupu-ți...taină să îmi fie.

                                                                   Vino-n codru ruginiu

                                                              S-adormim sub toamna udă, 

                                                         Numai galbenul din frunză

                                                    Geamătul să ni-l audă. 

                                           Vino-n dor să te cuprind

                                                Și-n alint de șoaptă dulce,

                                                     Sufletul să îți sărut

                                                          Cu-ale sufletului buze.

                                           Cu o pajiște întinsă

                                                Am să te cuprind iubite,

                                                     Cu săruturi verzi de iarbă

                                                          Te-oi păstra printre cuvinte.

                                                                    Pe aripi de frunze-n rouă

                                                               Gândul ființei mele-ascuns

                                                          Te-o purta să afli taina

                                                     Dorului nicicând pătruns. 

                                                Cu miresmele pădurii

                                           Ne-om îmbălsăma ființa,

                                      Când sfârși-vom ne rămână

                                 Dâra vieții și dorința.

            NU VREAU NIMIC FĂRĂ TINE

                    Nu vreu dimineți fără tine

                         Nu vreau nici nopți fără  noi,

                              Nu vreau nici zile, nici clipe

                                   Nu vreau nici soare, nici ploi.

                                         Nu vreau nimic fără tine

                                               Nici zâmbet, nici lacrimi ce dor,

                                                    Nu vreau nici amiezi însorite, 

                                                         Fără tine nu vreau...nici să mor.

                                                               Nu vreau fără tine seninul

                                                                    Fără tine nici dorul nu-l vreau

                                                                         Nu vreau nici apusul ce curge

                                                                              Doar pe tine și-atât, eu te vreau.

                                               Fără tine culoarea e mută

                                                    Fără  tine seninul nu este

                                                         Fără tine și viața-mi e surdă

                                                              Fără tine nu există...poveste.

                                                                    Fără să fii tu...nimic nu există, 

                                                                         Nici iarba în rouă n-ar exista,

                                                                              Fără  tine nici lac și nici nuferi

                                                                                   Nici lumea fără tine, n-ar fi a mea. 

                                                                                         Fără tine nici dorul n-ar plânge

                                                                                    Nici fericirea în lume nu ar striga,

                                                                               Fără să fii viața-mi s-ar frânge,

                                                                          Fără de tine...n-aş fi putut fi a ta.

                                                                     De tu nu ești...durerea nu urlă

                                                                Mirosul în flori fără să fii...s-ar usca,

                                                           Fără de tine și luna e neagră, 

                                                      Fără de tine nici viața-mi nu se năștea.

                                                 Fără tine şi luna e neagră 

                                            Fără tine iubite și stelele mor

                                       Fără să fii soarele plânge cu sânge

                                  Și n-ar fi existat nici înțelesul...cuvântului...dor.

Metamorfozele inimii > Agafia Drăgan - poezii de dragoste

Agafia Drăgan - Focșani, jud. Vrancea

                                                                                  ȘI TOTUȘI

                                                                     Suntem bătrâni iubirea mea senină
                                                                     am început să ne ascundem în noi
                                                                     adulmecând aromele eternităţii
                                                                     în netulburata mişcare a lumii
                                                                     nu de moarte mi-e frică
                                                                     neputincioasă sunt să-mi frâng durerea
                                                                     să rabd cum trupul îmi curge-n ea
                                                                     urmele ce le-am lăsat

                                                                     se destramă încet în uitare              
                                                                     trec paşi şi nu ne aud
                                                         înţepeniţi undeva la o barieră
                                                         sub aripa perenelor amintiri
                                                         păşim înapoi
                                          se desface inima-n amare primăveri

                                          înşelătoare liniştite ape                    
                                          îşi poartă tumultu-n adâncuri
                                          coborâm pe un drum întunecat
                               şi totuşi în suflet răsună fântâni
                               nesecate dorinţe
                               totul încape aici înăuntru,
                         lasă-mă să-mi scald tristeţea
                         în tristeţea ta la capătul amurgului
                         să răsărim într-un zâmbet
                         cu disperarea sortită de lacrima uitării
                         să adunăm din clipele rămase bucurie

                          PĂSĂRILE FOCULUI

                         Luna îşi poartă privirea

                         peste ochiul tăcerii

                                    indiferentă îşi asumă

                                    iluzoria lume a visului

                                              făcând loc dorinţei

                                              iubite în ceasul aceasta

                                              cu aripa prinsă-n genele nopţii

                                                             păsările focului s-au cuibărit în mine

                                                             îţi simt sclipirea-n umbra risipită

                              răsuflarea  înfiorare pe sân

                              harpă trupul tresare supus

                                              sub povara dorită a braţelor tale

                                              setea de tine se varsă

                                                              în vinul rubiniu amăgitor al Hebei

                                                              mâinile îţi sorb prezenţa rouă

                                                                    îmbujorate-n freamătul chemărilor

                                                                    rupte sonore pe buze şoapte

                                                                    iubite în ceasul acesta

                                                  cu aripa prinsă-n genele nopţii

                                                  purtările  cu gesturi de cocori

                                                        deschid în toamnă pajişti necălcate

                                                        ţipăt potolit de lacrima iubirii

                     aprindem cerul cu păsările focului

                     unul suntem cum am fost

                     în gândul începutului de lume

                                                   ÎNTR-UN VEȘNIC PREZENT  DE NOI UITAȚI

                                                                                           Ascultă, iubite!
                                                                                           Suspină cerul
                                                                                 prin fluierele frunzelor,
                                                                                 lupoaică albă, luna sângeră
                                                                       pe cuşma neagră a nopţii.
                                                                       Tu aşează-ţi visul
                                                             în braţele femeii din inima mea,
                                                             veşmânt i-am pus din culorile iubirii tale.
                                                   Descalţă-te şi păşeşte încet,
                                                   să nu-mi tulburi pacea albastrelor viori.
                                         Ascultă, armonica vibrare,
                                         roteşte-n cercuri lumina,
                               să nască muzica cerului.
                               Ascultă, iubite!
                     iubirea îşi picură surâsul
                     pe harpele dorului.
                             Ştiu că poţi să asculţi
                             despletirea timpului nostru în nemurire.

Poeți contemporani în Regal eminescian: Zaharia Mioara

Zaharia Mioara - Râmnicu Sărat

                                               Eminescu cel nemuritor

                                  Din ramuri luminoase-ai ridicat

                                  Cununa veşnicie-ai ȋnălţat:

                                  Tu Eminescu cel nemuritor

                                  Ai legănat în cântece de dor

                                                           Lumina stelelor.

                                 Când plopii fără soţ te-au ajutat

                                 Să cânți singurătatea în oftat,

                                 Tu Eminescu cel nemuritor

                                 Ai stins pe lanţul munţilor

                                                         Tot focul muzelor.

                                                                        În codrul de mătase ai visat,

                                                                        Izvorul cu poveşti te-a mângâiat;

                                                                        Tu Eminescu cel nemuritor

                                                                        Ai strâns în stoluri de fiori

                                                                                                 Tot dorul frunzelor.

                                                                        Când lacul liniştit te-a inspirat

                                                                        Când luna cu idei te-a luminat,

                                                                        Tu Eminescu cel nemuritor

                                                                        Te-ai ridicat în cerul aştrilor

                                                                                                 Cu tolba cu „Scrisori”.

                                            Cu zâmbetul în braţele tristeţii

                                            Ai luminat lacrima tinereţii;

                                            Tu Eminescu cel nemuritor

                                            Ai subjugat adâncul norilor

                                                                     Cu vraja viselor.

                                            Când pana-n foc ai transformat

                                            Pe slove sânge-a picurat;

                                            Tu Eminescu cel nemuritor

                                            Ce-a scris balade cu amor

                                                                     Lumina pământenilor.

Steaua lui Eminescu

Din întuneric, se prelinge luna

Sfioasă ca un văl de borangic;

Se mişcă liniştea... se-aude steaua

Sub care Eminescu-a strălucit.

Şi clinchetul izvorului năuc

Strecoară teamă-n întuneric;

Când frunzele se joacă cu lumini

Copacii meditează-n întuneric.

                         Din zborurile diafane spre lumini astrale

                         Un sfânt a rupt geniul universal

                         Spre-al dărui înveşmântat în trudă

                         Românului cu inima de jar.

                         Viteaz şi ne-nfricat creştin

                         Apărător confraţilor români

                         A înmuiat în raza unei toamne

                         Iubirea lui eternă de străbuni.

                                                 Căci dragostea de ţară și iubită

                                                 I-a-nsângerat durerea-n infinit,

                                                 Ce mult visată...dorinţă ne-mplinită

                                                 Zadarnic dor în tot ce a iubit.

                                                 În primăvara vieţii a dăruit

                                                 Comori eterne înmiresmate,

                                                 Comori ascunse-n racle de argint

                                                 Cu mir de ceruri venerate.

                                                                          Dar prinţul codrilor trăieşte

                                                                          În ţara binecuvântată cu români

                                                                          În fiecare inimă curată

                                                                          Un Eminescu prinde rădăcini.

Grafică, Mihai Cătrună