Daniela Gherasă - Recital îmbrăcat în emoția vibrației eminesciene

                                                                Daniela GHERASĂ - România

                                                           CĂMIN

                                     Dacă nu mi-ai fi spus cât mă iubești,

                                         Aș fi trecut peste absența ta năvalnic,

                                              Însă cu fiecare piatră tu mă dezgolești,

                                                   Ca să îți fiu eternă clipă scrisă în jăratic.

                                                                                                      DĂRUIRE

                                                                                          Ți-am răscolit cu lira-mi tristă stare,

                                                                                     Dar tu te-ai prefăcut că nu auzi,

                                                                                M-ai pribegit pe câmpuri de visare,

                                                                           Să răscroiesc altar de muguri cruzi.

                                             TABLOU DE PRIMĂVARĂ

                                                           Primăvara a sosit,

                                                                Florile s-au înmulțit,

                                                                     Pe sub soare strălucind,

                                                                          Cucul iarăși a grăit:

                                                                               Cu-cu!... Cu-cu!... fericit!

                                                           Peste tot roiesc albine,

                                                               Au coșuri cu polen pline,

                                                                    Se grăbesc s-ajungă-n stup,

                                                                         Căci au miere de făcut:

                                                                              Bzz!... Bzz!... ce multe sunt!

 

     Victor Gh. STAN                                             Nicolae ROTARU                                          Anca OPREA

     Îmbrăcată în emoția vibrației eminesciene, în data de 15.06.2019, poeta Daniela GHERASĂ, a susținut un recital în cadrul Clubului de Literatură pentru copii şi tineret „Clipe albastre”, al Filialei București, Literatură pentru Copii şi Tineret din cadrul Uniunii Scriitorilor din România, Președinte Victor Gh. STAN.

Dragobete, Sărbătoarea Iubirii la Români - Leonid Iacob

LEONID IACOB - Comănești, jud. Bacău

             POVESTE DE DRAGOBETE

               Într-un colţ de Rai se pare,

               spun poveştile din buni,

                         Dragostea zbura ferice

                         şi făcea prin cer minuni.

                              Ba se cobora adesea

                              şi aice, pe Pământ

                                        şi-aducea în cele inimi

                                        numa-nfiorări şi cânt.

                                             Şi toţi îi simţeau puterea

                                             ei de floare fermecată

                                                       şi-o păstrau aprinsă veşnic

                                                       ca lumin-adevărată.

                                                            Era totul doar simţire

                                                            cu izvor în zbor de îngeri,

                                                                      oamenii trăiau ferice

                                                                      fără lacrimi, fără frângeri.

                                                                                Tot atunci, ne mai spun bunii,

                                                                                 un fecior prin munţi trăia,

                                                                       chipeş şi cu boiul straşnic,

                                                                       fiu al babei Dochia,

                                                                  mesager trimis, se pare,

                                                                  de chiar bunul Dumnezeu

                                                        să dea dragostei cătare

                                                        şi trăia sus, pe Ceahlău,

                                                   sau oricum prin munţii falnici

                                                   stăpâniţi de vechii daci,

                                         preţuit deopotrivă

                                         de bogaţi şi de săraci.

                                    Şi  fecioru-acela chipeş

                                    dădea iama peste fire,

                          răspândind peste meleaguri

                          cântec tainic de iubire.

                                                 Printre păsări, printre oameni,

                                                 el iubirea o împarte

                                                           la sfârşitul lunii faur

                                                           până la-nceput de marte

                                                                Când cu fir împletite

                                                                din alb şi din roşu-dor

                                                                          cei iubiţi se legau veşnic

                                                                          prin sărut de Mărţişor.

                                                      Dar feciorul (iar spun bunii)

                                                      Nebunatic, cum apare,

                                                                zice-se c-a vrut să-ncurce

                                                                calea Sfintei Maici Fecioare,

                                                                     Care, plină de mânie

                                                                     pe feciorul cel pârdalnic,

                                                                               i-a dat chip de buruiană

                                                                               de iubit, numit năvalnic…

                                          Dar trecură vremi de-atuncea

                                          şi povestea nu-i uitată,

                                Dragostea-i şi-acum puterea

                                ce ne-aduce la olaltă,

                                                   Iar pe fecioraşu-acela

                                                   ce dădea iama prin fete

                                                             îl sărbătorim cu toţii

                                                             când e zi de Dragobete.

                                                                        Eu povestea lui am scris-o

                                                                        sus, în munţii mei cărunţi.

                                                                                 unde dorul şi iubirea

                                                                                 e şi-n inimi , e şi-n frunţi

                                                             Şi vă-mpart la fiecare

                                                             câte un surâs şăgalnic

                                                   şi vă dau s-aveţi sub perne

                                                   dragobetele…năvalnic.

                                                                 (Poezia e apărută în volumul : „Din străbuni” - 2017)

Dragobete, Sărbătoarea Iubirii la Români - Marilena Perijoc

Marilena Perijoc - Giurgiu

                         FIUL BABEI DOCHIA

                    Din adâncul somn natura

                    Se trezește acum la viață,

                                   Este pusă  în postura

                                   De-a -mpărţi flori şi verdeață.

                              Se agită în zbor spre soare

                                        Căutându-și cuibul casă,

                                                  Păsările călătoare

                                                                 Și mesaj în cale lasă

                                                            De la zeul Dragobete

                                                       Fiul Babei Dochia,

                                                  Fete si baieti in cete

                                             Sus pe deal s-or aduna.

                                                                                 Iubăreț nevoie mare

                                                                                 Nașul cosmic cobora,

                                                                       Unind parcă la întâmplare

                                                                       Păsări, tineri, ce-ntâlnea…

                                                          Și pornind o sărbătoare,

                                                          Hora roată se-nvârtea.

                                                Veselia-i a lui stare

                                                Şi pe toţi îi molipsea.

                           NĂVALNICUL

            Pe-azurul cerului în multe rânduri

            Scriind mesaje de la zei, tot zboară,

                      Spre oamenii ce în suflet rămân puri,

                      Mici păsări în miros de primăvară.

                           Iar pe pământ e zeul Dragobete

                           Năvalnic, alergând în car de foc

                                     Să strângă într-un loc băieți și fete,

                                     Dând start la veselie, cânt și joc.

                                         Căci este o zi când tinerii cinstindu-l

                                         În strai de sărbătoare cer noroc,

                                                   Prin cântec și legende pomenindu-l

                                                   Pe cel ce-i logodește, sfânt soroc.

                                                        Iar el îi răsplătea cu bunătate,

                                                        Făcând pe Cupidonul românesc.

                                                                  Surâsul zânelor lucind răzbate

                                                                  În chipul tinerelor ce iubesc.

                                                                                               LISANDRU

                                                                                       Soarele zâmbește tandru 
                                                                                       Încălzind pe toți în cale 
                                                                              Și privind către Lisandru, 
                                                                              Un flăcău pornit la vale.

                                                                    Și-a pus strai de sărbătoare 
                                                                    Și vestește-n calea lui 
                                                          Că e zi de ursitoare 
                                                          Jos, în vatra satului.

                                                Se coboară Dragobete 
                                                De pe creasta muntelui, 
                                       Un fior să dea la fete 
                                       Și speranță mirelui.

                             Căci flăcăul care-și prinde 
                             Mândra ce l-a alergat, 
                   Un sărut pune pecete 
                   Și e gata însurat.

                             Zeul însusi le e martor 
                             Și toți cei care privesc, 
                                       Cu voia părinţilor 
                                       Cei doi tineri se unesc.

REGULI  NESCRISE

                                              Sunt datini ce-s lăsate din vechime,

                                              Reguli nescrise răspândind fiori

                                              Ce-s respectate prin viu grai sau rime

                                              Prin sate și prin om de sărbători.

                                              Românul se întoarce la  tradiții,

                                              La portul popular cusut cu  flori.

                                              Și dacă-i adevăr sau superstiții

                                              Respectă ce-a primit ca mari valori.

                                              În spațiul mioritic rădăcina

                                              Este adâncă-n inimă de daci,

                                              Și taina sufletului e lumina

                                              Femeilor, ce țes pe pânză maci. 

Metamorfozele inimii > Mioara Ardieleanu - poezii de dragoste

Mioara Ardieleanu - Galați

             ANAPANA* IUBIRII...

      În unda tremurând alene

           Pierd gând

                Și dor între desene,

                     Fumegând pustiu...

                          Și știu că de n-ar fi

                               (nu s-ar mai povesti)

                                    Îmbrățișarea ta prin gene,

                                         Nici n-aș clinti

                                              Când s-ar așterne

                                                   Flori de sălcioară

                                                        Peste buze, ruje

                                                             Fremătând năvalnic...

                                                                  Doară tainic

                                                                       Lângă luna nouă,

                                                                            Timpu-mi curge

                                                                                 Într-un bob de rouă,

                                                                                      Lungi fiori

                                                                                      Vălurindu-mi chipul lin

                                                                                      Într-un zumzet cristalin...

* Anapana - (urmarirea intrarii și ieșirii aerului) prima treaptă din practica conștientizării (fluxurilor energetice și informationale) din Vipassana

                                                                            UMBRE DE ARAMĂ...

                                                                       Nu te pot scoate ghimpe,

                                                                  Din sufletul înrourat de dor

                                                             Și mă târăsc peste nisipul ars de soare

                                                        Să îmi ascund flori sângerii

                                                   Prin scoici purtate-n gând,

                                                   Nătâng fără de clipe...

                                                                      Răvășitor, adorm cu ochii

                                                                 Între meduze și șoapte

                                                            Înstelate de mâna ta fierbinte

                                                       Peste cuvinte, sâni

                                                  Și buzele îngemănate de iubire...

                                             Adun în brațe nerostitul

                                       Și-n ruga simțurilor torc

                                                                 Cu veșnicia sărutul de mărgean

                                                            Prin zorii fumegând pustiu...

                                                       Oprește-te într-o privire

                                                  Și mă zidește în corpul tău

                                             Vibrând în focul rătăcit

                                        Prin coapsele de aramă,

                                   Prin văi scăldate de licori

                                                              Nepământene, trosnind

                                                              A levănțică și piersici

                                                              Zemuind a dor...

                     CALEA LACTEE...

          Secțiuni de aur răzbat în jocul sorții...

          Doar arcanele-n parcursul lor simbolic

                    Ne transmit tăcute-n vreme

                    Punctul unde zaruri s-au pierdut

                              În adâncul labirint

                              Și-arunc firul plin de patimi

                                        Să-mi găsesc calea și rostul

                                        Prin  ascezele luminii...

                                                  Joc șotronul cu însemnele divine

                                                  În colț de rai al lumii mele,

                                                            Prin văzduh, prin cerul cerului

                                                            De nepătruns, poate uit

                                                            De dorul sacru și-un sărut...