 |
| Georgiana Călinescu - București |
E iarnă...
Văd urmele
pașilor mei acoperite de nea.
Pe ele, joacă
şotronul steluțe din acadea,
Miroase
frumos, a lapte și a zahăr ars topit,
Mă-nvăluie
dulceața lui pe sufletu-mi rănit!
Ce-ați vrea
să-mi dați în dar steluțe minunate,
Să-mi pun
balsam, turtițe dulci și colorate ?
Brăduți, fundițe,
clopoței, vreo inimioară,
În coșuri,
nuci sau amintiri care să doară ?
Să-ncerc, mai
bine, să decorez o coroniță,
Pe ea, agăț
un glob, un con, o nucă și-o fundiță,
De-ar vrea,
să îmi aline sufletul încetișor
Când plouă-n
ochii mei cu lacrimi reci de dor...
Nu pot să mă
adun din nea și să lucrez nimic,
Aștept din
Cer un semn să vină, cât de mic,
E iarnă
pentru noi, în viață și în calendar,
Și Moșul
n'are, pentru mine, niciun gând în dar !
Se-aşază gros
omătul, chiar ninge viscolit,
Mă-ntreb dacă
trăiesc, e vis sau te-am iubit,
Văd urmele
pașilor mei acoperite de nea,
N-am brad,
nici coroniță și nici vreo acadea!
Ninge din ochii noștri cu dor...
Pe colțul meu
de cer
stau visele
cu tine,
cernându-mi
praf de stele...
Pe colțul tău
de cer
stau ochii
mei triști
care plouă...
Simți ploaia
caldă
cum picură pe
pielea ta?
Eu simt, când
adorm,
cum îmi
ștergi lacrimile
cu palma
stângă...
Și cu dreapta
îmi faci semn
că mă cerți
când te
iubesc prea mult...
Dar nu știu,
altceva, să fac !
Am uitat tot
ce-am învățat până acum...
Știu doar să
te iubesc
și nu vreau
să mai uit !
Nu vreau să
te mai rătăcesc
la margine de
toamnă
și nici să te
mai pierd când vine iarna !
Pe colțul meu
de cer,
câteodată,
cad versuri din
ochii tăi...
Pe colțul tău
de cer,
câteodată,
cântă cireșii
mei asasini...
Pe cerul
nostru,
mai mereu,
ninge din
ochii noștri cu dor...
E iarnă iar !...
Decoram
noaptea, decoram luna,
decoram cerul
și altele de
tot felul,
decoram
zâmbetul tău cu steluțe,
Împleteam
coronițe prietenilor
pe care
puneam fundițe de mătasă
cu care legam
zâmbetul tău
să nu fugă....
din casă !...
Zâmbetul tău
era și pe nucile poleite
și pe merele
verzi-înroșite
și toate erau
în sufletul meu adunate,
le stropeam
cu glitter de iubire pe toate
și sclipeau
de Crăciun !...
Și tu le
priveai în fiecare noapte
când îmi
trimiteai artificii
în grai
duios, cald, blând, uneori tăios,
după cum
ți-era vrerea,
dar nu-mi
luai averea
surâsului
tău....
Până-ntr-o
zi...
când mi-ai
luat cuvintele
și le-ai
prefăcut în fulgi de nea,
care s-au
topit, s-au risipit....
ori au
înghețat.... de Crăciun!
Bun rămas toamnă!
Bun rămas toamnă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu