 |
| Octavian D. Curpaș- Phoenix, Arizona |
Se întâmpla în anul 1988. Propaganda
comunistă în România încerca să creeze falsa imagine că partidul merge înainte
şi că niciodată epoca de aur nu va apune. Cu toate acestea, de dincolo de
cortina de fier şi chiar de peste ocean, existau o mulţime de voci care anunţau
sfârşitul erei totalitare şi începutul democraţiei, într-un timp foarte scurt.
Deja lucrurile se aflau într-un proces de schimbare profundă în mai toate
ţările socialiste, iar România nu avea cum să rămână în afara acestui proces
istoric evolutiv.
Iosif Ţon – O voce la Radio Europa liberă
Printre vocile celor care vorbeau despre
începutul unei noi ere a libertăţii şi democraţiei pentru România se afla şi
cea a lui Iosif Ţon, care prin mesajele transmise la postul de radio Europa
liberă, reuşea să menţină vie flacăra credinţei în Dumnezeu şi într-un destin
mai bun. Având ocazia de a ţine o „slujbă religioasă evanghelică” pe calea
undelor, pastorul Iosif Ţon a putut să zugrăvească înaintea ochilor minţii
ascultătorilor, tezaurul plin de valoare al Sfintelor Scripturi, în materie de
„Spiritualitate şi caracter creştin”.
În momentul de faţă, avem şansa de a citi
mesajele pastorale prezentate de Iosif Ţon la postul de radio Europa liberă în
perioada ianuarie 1988- aprilie 1989. Este o ocazie de a retrăi atmosfera unei
epoci care deşi a apus, încă ne mai determină prezentul şi poate chiar
viitorul, ca popor român. Dorinţa cea mai fierbinte a autorului era de a
reaprinde credinţa în spaţiul românesc şi de a-i face pe oameni să se întoarcă
la Dumnezeu şi la Scriptură. De aceea, cartea „Spiritualitate şi caracter
creştin” de Iosif Ţon se constituie ca un apel peste timp, având aceeaşi forţă
motivatoare ca şi acum mai bine de 20 de ani. În cele din urmă, mesajul
Evangheliei lui Hristos este valabil pentru fiecare generaţie.
„Ce am pierdut şi ce am câştigat”
„Caracterul poate fi viciat şi pervertit tot
aşa cum poate fi şi remodelat sau refăcut. Eu cred că cei 40 de ani de
nenorocire comunistă au distrus anumite trăsături ale caracterului românesc şi
au format altele. Rămâne de văzut ce am pierdut şi ce am câştigat. Poate că
nici nu este rău că am pierdut anumite caracteristici ale noastre din trecut.
Poate că traumele produse în caracterul nostru nu fac altceva decât să ne
pregătească pentru adoptarea unor noi trăsături de caracter, care să ne facă o
naţiune mai bună pentru viitor.”
 |
| Iosif Țon |
Este admirabil modul în care Iosif Ţon
întrezărea perspectiva renaşterii naţiunii române dincolo de suferinţele şi
durerile produse de comunism. Mesajul său plin de speranţă aducea lumină şi
bucurie într-un timp de întuneric şi persecuţie. Putem spune astfel, prin
prisma evenimentelor pe care acum le ştim, că Iosif Ţon a fost un vizionar, un
om care a avut capacitatea să întrezărească mişcările istorice ce aveau să se
producă la puţin timp după aceea. De fapt, aici este esenţa mesajului creştin,
şi anume că niciodată nu este prea târziu să te întorci şi că în orice cădere
există refacere. Iar când vorbim despre caracterul poporului român, înţelegem
că exista o şansă de refacere, odată cu sfârşitul dictaturii.
„Avem nevoie să ne întoarcem spre
Dumnezeu”
Un prim grupaj al predicilor ţinute de Iosif
Ţon se concentrează pe tema „caracterului şi comportamentului creştin”. Pe
parcursul a şase ocazii şi parcurgând mai multe fragmente cheie din Sfânta
Scriptură, autorul ne familiarizează cu diferitele curente de opinie
contemporane la acea dată, relativ la ce înseamnă şi rostul caracterului.
Astfel, într-o prezentare sintetică de excepţie, ne sunt expuse roadele
concepţiilor de sorginte evoluţionist –darwinste despre lume şi viaţă, aşa cum
s-au manifestat la Kant, Nietzsche şi Jean Paul Sartre, precum şi în gândirea
unor „practicieni revoluţionari”, cum au fost Lenin, Stalin şi Hitler. În
final, toţi aceştia nu au reuşit să ofere o formulă logică şi raţională pentru
caracterul uman. Şi demonstraţia de maestru a lui Iosif Ţon stă în faptul că
fără credinţă în Dumnezeu, nu poate exista un adevărat caracter.
„Dacă vrem să trăim într-o societate unde
fiecare fiinţă umană are valoare şi unde principiile morale sunt puternic
ancorate, avem nevoie să ne întoarcem spre Dumnezeu şi să-L întrebăm pe El cum
vrea El să ne trăim viaţa şi cum vrea El să ne organizăm societatea. El nu ne
obligă să venim la El şi ne lasă să încercăm să facem aşa cum considerăm să
facem şi fără El . Dumnezeu ne dă această libertate tocmai pentru ca în final
să vedem unde ajungem fără El. Şi sper că noi, în România, am ajuns la momentul
adevărului. Acum ştim ce fiinţe devenim fără Dumnezeu şi ştim ce societate
producem fără El.”
Caracterul – chipul lui Hristos în noi
În concluzie, caracterul nu este rodul
întâmplării şi nici consecinţa vreunei filosofii omeneşti. Chiar comportamentul
creştin autentic reprezintă standardul cel mai înalt la care poate ajunge
fiinţa umană, însă numai în relaţie cu Dumnezeu. Parcurgând diferite fragmente
din cuprinsul Bibliei, autorul ne arată mai departe, modul în care Cuvântul lui
Dumnezeu ne oferă acea motivaţie raţională pentru a fi oameni buni, de
caracter, oameni integri, adică oameni de valoare. „În măsura în care noi citim
Biblia, medităm şi ne rugăm, Duhul Sfânt ne dă priceperea de a aplica în
vieţile noastre ceea ce citim şi ne dă puterea de a birui înclinaţiile naturii
noastre căzute, ne dă biruinţă asupra ispitelor şi astfel, creează în noi
chipul lui Hristos sau caracterul după voia lui Dumnezeu.”
Ascultarea de Dumnezeu
O altă temă asupra căreia scriitorul insistă
de-a lungul a trei prelegeri este cea a „ascultării de Dumnezeu”, care pe de o
parte, este baza caracterului autentic, iar pe de altă parte, ne conduce la
acceptarea de sine. De fapt, nu se poate vorbi de un creştinism autentic în
afara respectării principiilor şi normelor stabilite prin intermediul Cuvântului
lui Dumnezeu, al Scripturii, şi de aceea, amorsarea procesului de preschimbare
interioară se realizează atunci când înţelegem să ne supunem cu totul
Creatorului nostru. „Când asculţi de poruncile lui Dumnezeu, devii frumos în
caracter, ca Dumnezeu. Şi opusul este adevărat: când refuzi să asculţi de
Dumnezeu, lăuntrul tău se urâţeşte, caracterul tău se schimonoseşte. Legea lui
Dumnezeu reflectă şi descrie caracterul Său. Şi a asculta de legile lui
Dumnezeu, a trăi după poruncile Sale înseamnă a trăi ca Dumnezeu, a imprima
caracterul Său în fiinţa ta.”
„O stare supremă de armonie şi
fericire”
Mai departe, Iosif Ţon ne vorbeşte despre ce
înseamnă să-I dăm slavă lui Dumnezeu şi prin ce se caracterizează smerenia şi
mândria, două atitudini extreme. Teza principală este că trăsătura de bază a
unui caracter creştin se fundamentează pe dorinţa de a-I da slavă lui Dumnezeu
şi de a rămâne într-o atitudine de smerenie sinceră. „Noi avem nevoie să vedem
şi să recunoaştem că tot ce suntem şi tot ce avem ne vine de la Dumnezeu şi
astfel, să Îi dăm cinste şi slavă cu scopul de a ajunge la fericita stare a părtăşiei,
a comunicării cu Cel ce ne-a creat şi ne susţine. Astfel, gloria lui Dumnezeu
reprezintă binele nostru suprem şi când facem din aceasta scopul vieţii
noastre, ajungem într-o stare supremă de armonie şi fericire.”
În ce priveşte umilinţa creştină, Iosif Ţon
nota: „A fi umil nu înseamnă a umbla încovoiat şi a zice că nu eşti înzestrat
cu nimic special. Dimpotrivă, a fi umil înseamnă a vedea clar câte lucruri bune
a pus Dumnezeu în tine şi a recunoaşte că toate îţi vin de la Dumnezeu, fapt ce
te conduce să-I dai slavă şi laudă.”
Cea mai mare poruncă
O altă temă cu un impact direct asupra
problemei caracterului este legată de definirea a ce înseamnă „cea mai mare
poruncă” dată de Dumnezeu, pentru a ajunge la o ascultare deplină de voinţa Sa.
Cu siguranţă că nu este simplu şi nici uşor să conturezi valoarea poruncilor
divine şi cu atât mai puţin să evidenţiezi la modul practic, care este cea mai
mare. Cu toată această dificultate, Iosif Ţon are acea capacitate de a extrage
esenţa învăţăturii creştine în materie de ascultare de Dumnezeu. Prin
ilustraţii deosebit de sugestive, îmbinate cu o prezentare profundă a
învăţăturilor biblice, cuvintele sale ne inspiră, ne îndeamnă şi ne conduc la
Creatorul nostru. „Cine trăieşte după legile lui Dumnezeu este un om de
caracter, aşa cum l-a conceput Dumnezeu să fie. Prin urmare, Domnul Isus ne
spune că a fi om de caracter, a fi aşa cum vrea Dumnezeu să fii, înseamnă –
reducând totul la esenţă – să Îl iubeşti pe Dumnezeu cu toată fiinţa ta şi să-l
iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi.”
În consecinţă, înţelegem că împlinirea
poruncilor lui Dumnezeu constă în a fi un om de caracter, un om care reflectă
imaginea lui Dumnezeu. „Când Dumnezeu ne porunceşte să fim drepţi, curaţi, să
spunem numai adevărul, să iubim pe aproapele nostru, să fim buni, să-i ridicăm
şi să-i reabilităm pe alţii, să fim credincioşi, statornici, plini de bucurie,
El de fapt, Se descrie pe sine şi ne cere să fim ca El. Poruncile pe care ni le
dă Dumnezeu au un caracter creativ şi sunt menite să creeze în noi un caracter
divin.”
Fericirea de a fi asemenea cu Iisus
Hristos
Însă, cele mai multe prezentări din acest
volum se concentrează pe conceptul de „viaţă spirituală creştină”. Ce înseamnă
acest lucru şi cum poate fi tradus în viaţa noastră, reprezintă o preocupare
permanentă a lui Iosif Ţon, ce trece dincolo de acest volum de predici. Am
putea spune că aproape în orice prezentare a sa vom regăsi câte ceva din
această temă principală a vieţii spirituale creştine. Cu un talent deosebit şi
folosindu-se de cunoştinţele aprofundate dobândite în materie de limbă greacă,
autorul ne călăuzeşte în înţelegerea conceptului naşterii din nou, precum şi în
cel de sfinţire a vieţii.
Fără să intre într-o teologie foarte
înaltă şi rămânând la simplitatea a ceea ce stă scris, avem ocazia să înţelegem
planul lui Dumnezeu pentru noi de a deveni asemenea Lui în ce priveşte
caracterul. „Tristă este situaţia oamenilor care deşi spun că au credinţă în
Dumnezeu, care deşi ştiu că au un suflet şi un spirit, totuşi nu-şi cultivă
partea lor spirituală. Repet. Există foarte mulţi oameni care cred sincer în
Dumnezeu, cred că au o parte spirituală în ei înşişi, dar niciodată nu fac
nimic pentru a-şi hrăni şi dezvolta viaţa spirituală.” Putem afirma că
apelurile autorului sunt adresate celor care deşi se numesc creştini, nu sunt
conştienţi de valoarea acestui cuvânt şi de implicaţiile pe care le aduce şi nu
ajung să guste puterea lui Dumnezeu şi fericirea de a fi asemenea cu Iisus
Hristos.
Sigilul Duhului Sfânt
Iată de ce, pe parcursul a 13 prelegeri,
suntem învăţaţi asupra fundamentelor credinţei creştine în materie de
preschimbare a vieţii, mai precis, a caracterului. Pe de o parte, Iosf Ţon ne
demonstrează pe baza Scripturii, deosebirea dintre „firea pământească” şi
trupul nostru, precum şi dintre spirit şi suflet. În final, ne dezvăluie
secretul unei vieţi împreună cu Dumnezeu, care constă în locuirea Duhului Sfânt
în interiorul nostru. „Duhul Sfânt este Dumnezeu venit în noi. El este Cel care
ne-a dat credinţă în Domnul Isus. El este Cel care ne-a întors privirile spre
Isus şi Cel care ne-a ajutat să ne deschidem fiinţa înaintea Lui. El este Cel
ce ne-a născut din nou şi ne-a făcut copii ai lui Dumnezeu. El a venit în
fiinţa noastră ca un sigiliu, ca o pecete a proprietăţii lui Dumnezeu şi ca o
garanţie pe care ne-o dă Dumnezeu că suntem copiii Săi.”
După 20 de ani
Folosind concepţia nou-testamentală că trupul
nostru este Templul Duhului Sfânt, Iosif Ţon
De fapt, „Spiritualitate şi caracter creştin”
reprezintă un volum ce se recomandă a fi citit de către orice credincios
creştin, indiferent de confesiune. În spiritul unui adevărat mesaj ecumenic,
dar şi evanghelic, autorul ne demonstrează că a avea un caracter autentic nu
este o întâmplare, ci este pur şi simplu rodul legăturii pe care o putem
dezvolta cu Dumnezeu. Dacă ne gândim la renaşterea morală a naţiunii noastre
române, atunci vom afirma cu siguranţă, că destinul nostru fie va fi creştin,
în sensul autentic al cuvântului, fie nu va fi deloc.
Octavian
D. Curpaş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu