Poeți contemporani: Elena Căruntu - poezii de iarnă

Elena Căruntu - italia

      VA SOSI CRĂCIUNUL!

Va sosi Crăciunul, mi-a spus o străină.
A pus luminițe la poartă-n grădină,
Vâsc în pragul casei, bradul la fereastră,

Globuri colorate, flori surâd în glastră.

 Daruri pentru prieteni și bucate-alese,

Mireasmă plăcută, înspre stradă iese.
Doar la mine totu-i ca în orice zi.
Vine dimineața, eu iar voi trudi.

Nu e timp de brazi ori de sărbătoare.
Anul pentru mine-s zile lucrătoare.
Trupuri suferinde, în zori mă așteaptă,
Suferința-mi umple viața mea îndată.

Serile sunt doar clipe de odihnă.

Când pot să gândesc singură în tihnă.
Străina petrece! Va veni Crăciunul!
Lasă-l pentru alții, poate-o mai fi unul.

Când 'oi pune-n casă brad împodobit
Și-oi striga nebună: - Crăciunu-i venit!?
Auzind pe uliți zurgălăi, colinde,
Iar în vatra mea focul l-oi aprinde.

Până atunci, Crăciunul e-o zi din an,
Nu mi-e prieten mie, nici măcar dușman.
Sărbători vor trece, Sărbători să vină,
Eu rămân mereu, aceiași străină.

                                                                                                           MĂ NINGE-O IARNĂ!

M-a nins! Pe umeri și pe brațe!

Cu fulgi veniți din infinit

Priviri de gheață să se înalțe,

Spre cerul fără de sfârșit!

În jurul meu, pădurea geme,

Se frâng de ger, un car de vreascuri

Și bate vântul prin poiene,

Nestingherit de mii de veacuri.

Mi-e cetina mereu, tot verde

Oricâte ierni, m-ar fulgui,

Chiar dacă, acele le-oi pierde

Vor crește alte! Zi de zi

.

Deasupră-mi luna mă mângâie

Cu raze reci, săgeți de dor,

Cu poleiala-i argintie

Dormi-v-oi ierni ce nu mă dor!

În visul meu e primăvară,

Și flori și verde! Ciripit!

Un rai frumos mă înconjoară

Iar eu renasc la infinit!

Pe boltă-i soare la amiază

Și caldul e din nou cu mine,

Pe toate cerul le veghează

O iarnă doar o clipă ține!

NINGE-N ȚARA MEA!

Iarnă-n curte și-n ogradă,
Ochii mei nu pot s-o vadă
Mi-au spus mulți că-n țară ninge,
Mâna mea n-o poate atinge.

Când acasă-i nor și vânt,
Fără voie tristă sunt.
Parcă-mi plouă des prin gene,
Doina sufletului geme,

Și mă dor în piept zăbrele,

Lacăte, zilelor mele.
Și îmi cerne-n palme dorul
Unde mi-ar călca piciorul.

Viața toată-i miriște.
Lupta vieții, o restriște.
Ninge-n țară! Sunt troiene,
Amintiri vin să mă cheme.

Și mă duc până-n hotar,
Nopțile, somnu-i fugar.
Număr neamuri, văi și munți,
Și-mi fac din speranțe, punți.

Le clădesc în orice seară,
Dar la ziuă dorul, zbiară.
Îl înăbuș și sporește,
Ninge-n țară, românește.

Pe-aici plouă cu suspine.
Nu veni nicicând la mine!
Ce-ți pot da!? Numai oftatul.
Într-o poză, râde satul!

Flori de gheață la fereastră,
O colindă românească,
Vin prin vise zurgălăi,
Ce frumoși oamenii tăi!

Țară! Ninge-n prag, la tine!
Îți urez: - să-ți fie bine!