 |
| Constantin-Nicolae Gavrilescu |
Din nou cu ochii-ţi sorb privirea
ce se reflectă în privirea mea,
albastrul ochilor senin ca marea
îmi umple sufletul, simţind iubirea ta.
Şi-n clipele ce tainic ochii tăi inundă,
sufletul meu cu jarul dorului aprins,
îmi plec spre tine gura-mi ce-i flănmândă,
ce se reflectă în privirea mea,
albastrul ochilor senin ca marea
îmi umple sufletul, simţind iubirea ta.
Şi-n clipele ce tainic ochii tăi inundă,
sufletul meu cu jarul dorului aprins,
îmi plec spre tine gura-mi ce-i flănmândă,
De vină-i numai soarta ce a vrut
ca să cunosc fiorii dulcei agonii,
ce m-a cuprins cu primul tău sărut
iar de atunci mereu te-aştept să vii.
În nopţile de vis cu Lună plină
când stele mii pe boltă strălucesc,
te-aştept sub liliacul din grădină
să-ţi spun din nou cât te iubesc.
Și-n noapte-am să-ţi surprind privirea
ce candid se reflectă în privirea mea,
albastrul ochilor senin ca marea
pecete-n inimă-o să pună,
mereu cu gingăşia sa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu