Rodica DANU
România
SOSITA EMINESCU
Era-n miez de secol când tu te-ai pogorât
Din înălțimi cerești, ca să-i devii lumină
Acestui neam pe care, cu tărie, l-ai iubit
Și l-ai cuprins în suflet, cu raza ta divină.
Când s-a-ntărit a iarnă pe albele întinderi
Și-au înflorit copaci-n dalbele comori,
Sosit-a Eminescu în prag de an vestit,
Înveșmântat în albul imaculatelor ninsori.
Și deschizându-ne de-atunci un mare orizont,
El și-a întins aripi, ca să cuprindă cer
Și-nnobilând cu scrisul său o limbă și-un popor,
S-a înălțat Luceafăr, cu Geniul său nemuritor!
În nopțile când anii mijesc și se-nfiripă
Și bolta e o mare imensă de scântei,
Poetul măreției noastre, din ceruri, ne veghează
Visând la primăveri când înfloreasc nemuritorii tei.
Ești prea frumos pe cerul cel de noapte
Și gândul ți s-a răstignit o stea,
Te-avânți prin infinitul acela-n măreție
Și devenit Luceafăr, poete, mereu vei lumina!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu