România
LUI EMINESCU
Scârțâie sub tălpi zăpada, gerul țese flori pe geamuri
Iarna își arată colții, vântul șuieră prin ramuri
După deal răsare luna, sus pe bolta înstelată
În Luceafărul de noapte chip de geniu mi se-arată
Ochii ageri, fruntea lată să cuprindă Universul
El, poetul nepereche, strălucește-n cer cu versul
Prin Copou îmi poartă gândul vara când e teiu-n floare
Și mă ninge cu steluțe iarna-n zi de sărbătoare
Când trec „codrii de aramă” freamătă de dor pădurea
„Buciumul sună cu jale”, taie prin copaci securea...
„plopii fără soț” și teiul, lacul și floarea
albastră
Mi-amintesc de Eminescu și de pana lui măiastră
„Tot ce mișcă-n țara asta , râul, ramul”... și-Universul
El, poetul nepereche, le-a cântat duios cu versul.
El lucește printre stele și ne luminează calea
Astăzi îi aduc omagiu țara, codrul, munții, marea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu