Emma POENARIU-SERAFIN
România
Pe poteca neștiută, dar cuprinsă de-o lumină
Am călcat si eu cu pasul, peste bulgării tăcuți.
Simt miros de ,, Floare albastră" pe o lacrimă
divină
Și cuprinsă de sfială, levitez cu pași desculți.
Toate florile, și teii, se desprind de pe-o cărare
Și miros de nuferi galbeni, dintre stele ce-mi aduc
Unduire de speranță, prin dureri, dintre amnare
Și m-dună toată-n mine, mă-nfășoară că pe-un prunc.
Toți Luceferii pe boltă , nuferi sechestrați în ceruri,
Stele una, după alta, peste noapte se desprind.
Gândul meu , pe după noapte, un pitic plecat în geruri
Iar cuvintele , năluce, parcă-adună un colind..
Pe un capăt de silabă, lacrima din mine rupe
Iar cuvintele se-așează, în buchete cu mic rod.
Vorbe spuse la-ntâmplare, un vulcan ce nu erupe
Și-l mai caut pe Luceafăr, cel ce-a plâns acest norod.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu