România
DE ZIUA TA, EMINE!
De ziua Ta, Emine, în față mă închin
Acelor care scriu un vers duios, sublim,
Căci văd atâta patos, atâta-nverșunare,
Iar doina plânge tristă, fără de alinare.
Ei, visătorii lumii, dăruitori de stele,
Prin versul nemuririi pun sufletu-n zăbrele,
Că vor să mai rămână, în urmă dor un pic,
Din dragostea străbună, înfrățită-ntr-un spic.
Tu ne privești tăcut prin crângul pustiit
Căci astă lume crudă cândva te-a țintuit,
Neînțelegând trăirea ce te-a îngenunjchiat,
Când tu-ți scriai iubirea, visând ceru-nstelat.
Eu sunt doar chemare și nimic mai mult,
Vreau puțin din lume, vreau doar un gând cinstit
Și-acum când te citesc, curg lacrimi de durere,
Văzând că ce-i frumos, se duce trist și piere.
De ziua Ta Emine, te rog să-mi ierți gândirea,
Dar plânge tinerețea, suspină fericirea,
Văzând atâția oameni, cruzi și indiferenți,
Tratând această viață, mândri, cu dispreț.
Mă închin și strig la Domnul cu psalmul de iubire,
Mai dă-ne Doamne vis și-un pic de strălucire,
Să nu orbecăim prin noaptea nesfârșită!
Din clipa Învierii, mai dă-ne o secundă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu