România
DOR DE EMINESCU
Plânge teiul in Copou,Eminescu- i nou și vechi,
Trunchiu- nfipt in rădăcina, strâns în cerc e la mijloc.
Pe sub crengile golașe, prinși de mâini, se țin perechi,
Tineri ce recită versuri și din trup le iese foc.
Un omagiu îi aduce arborelui mărturie,
Și a celui ce a scris Veronicai din iubire,
Lacului cu codri- albaștri, și- o ,,Dorința" a
lăsat,
Versul său cu rimă dulce, pe un raft nu l-ați uitat.
Un Luceafăr printre stele, Eminescu ne-a lăsat,
Un poem despre- o iubire, cum nu vezi in lung și lat.
Geniul poeziei noastre, s-a nascut la Ipotești,
Prin Moldova când ajungi, de Mihai să-ți amintești.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu