GENIU SUBLIM
(lui Mihail Eminescu)
De-un secol şi mai bine ai plecat,
Pe-o rază blândă argintie,
Nălţat în Marea Veşnicie
De trup şi chin eliberat.
Prin vămile vâzduhurilor grele
Cum ai trecut, le-ai depăşit?
Din Cartea Vieţii ai citit?
Ţi-e liber spiritul prin stele?
L-ai întălnit pe Magul antic
Prin piramidele celeste?
Ai cunoscut mistere peste
Orice visare de romantic?
Poate chiar Hermes Toth să fie,
Cu lamele de aur unde-a scris,
Tainele ascunse din Memphis
Cum să rămâi în Veşnicie.
Cu mantii albe, purpurii,
Coroana cea din şapte stele
Ai fost ales stapân pe ele
Întru lumina celor vii?
Aici, ţi-am ridicat ca lui Orpheu
Statui, ghirlande-n venerare,
Eşti elixir de lună şi de soare
Iubit de noi, de Dumnezeu!
Dar, azi, ne-apasă greu nimicnicia
Vibraţii joase înapoi ne trag.
Loviţi de-al suferinţei prag,
Ne pierdem visul, poezia.
Pe înalţimi alese, monahale,
A clopotului gură lung
ţipă în ecou
E ceasul când avem din nou
Sub norii negri multă jale!
În zbucium, foşnet spăriet,
Mesteceni, plopi, stejaru ’nalt,
Cu Teiul din Copou la sfat
Te cheamă, bunule poet!
Din sfera ta, aruncă peste Ţară
Aripa de lumină protectoare,
Invocă zeităţile solare,
Speranţa mântuirii să nu piară!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu