România

România
Se afișează postările cu eticheta luceferi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta luceferi. Afișați toate postările

marți, 21 iulie 2020

Constanța Tanțy Triță - Antologia „Poeți și prozatori români în Regal eminescian” - ediția 2020













Constanța Tanțy TRIȚĂ
            România

                                                           DIMINEAȚĂ PERFECTĂ
 
                                                              Este o dimineaţă perfectă,
                                                                    Luceferii au venit cu trăsuri de lumini
                                                                         Cu vise de rouă şi cu dragoste
                                                                              Viaţa începe a ne cuprinde
                                                                                    Trasându-ne meticuloasă
                                                                                         Direcţii nebănuite
                                                                                              Surprinzătoare și definitorii.
 
                                                                         Cupola noptii este spartă
                                                                              Și gându-mi vibrează
                                                                                   Copacii se leagănă într-o poezie
                                                                                         Şi-n limba clopotelor
                                                                                              Se roagă îngerii
                                                                                                   Pentru noi
                                                                                                        Pentru iubire.





DE CE NU SUNT COPAC

                                                         De ce nu sunt copac?
                                                              Atunci aș putea
                                                                   Să îndur singurătatea
                                                                        Și resemnată
                                                                             Voi închide gândul în mine
                                                                                   Până când suflarea
                                                                                                           Va rostui destinul.
                                                                                                       De ce nu sunt copac?
                                                                                                  Atunci aș putea adormi
                                                                                             În plină zi
                                                                                        Fără să-mi pese
                                                                                   De ironii
                                                          Aș iubi primăvara
                                                               Născută din culori
                                                                    Iar toamnei ce vântură
                                                                         Frunzele peste mine
                                                                              I-aș poza nud
                                                                                   Aș respira parfumul
                                                                                                           Îmbătându-mă cu rouă
                                                                                                      Și nepăsătoare
                                                                                                 Voi luneca în adâncuri
                                                                                             De parcă dragostea
                                                                                        Ar fi o sămânță
                                                                                   Plină de noroc.


Autor, Andreott


miercuri, 16 ianuarie 2019

Un singur Eminescu, autor Costy Triță - omagiu lui Mihail Eminescu

                                                                                      Costy TRIȚĂ
                                                                                       România

                                                                     UN SINGUR EMINESCU


                                                                                                  Tu ești cu noi la steaua răsărită,
                                                                                             În lacul codrilor şi-n flori de tei,
                                                                                        Tot legănându-te câte-o ispită
                                                                                   Şi înspre lume aruncând scântei.

                                                                              Tu eşti cu noi... în nopţile tăcute,
                                                                         Cu sute de catarge şi faclii,
                                                                    Vin somnoroase păsări să asculte
                                                               Şoapta izvorului,.. făr-a o ştii.

                                        Tu eşti cu noi...luceferi numărând,
                                             Când trece lebăda uşor pe ape,
                                                  Mereu vei da lumina unui gând,
                                                       Din braţe tot lasându-l să îţi scape.

                                                            Tu eşti cu noi, deşi trecut-au anii,
                                                                 Pe lânga plopii veşnic fără soţ,
                                                                      Ce-ascund în umbra frunzelor, jelanii
                                                                           Şi-amorul trist al nu ştiu cărui hoţ.

                                                                                                           Tu eşti cu noi... pe-aceeaşi ulicioară,
                                                                                                       Sărmanul Dionis... printre scrisori,
                                                                                                  Mintea şi inima în prag de seară,
                                                                                             Sau rugăciunea unui dac...în zori.

                                                                                        Tu eşti cu noi pentru eternitate,
                                                                                   Sara pe deal...mereu am sa te chem,
                                                                              Oricâte stele zburdă-n libertate,
                                                                         Un singur Eminescu noi avem.




miercuri, 9 ianuarie 2019

Cel ce-a plâns acest norod, autor Emma Poenariu-Serafin - omagiu lui Mihail Eminescu


                                                                  Emma POENARIU-SERAFIN
                                                                                     România



                                                          CEL CE-A PLÂNS ACEST NOROD


                                                       Pe poteca neștiută, dar cuprinsă de-o lumină
                                                       Am călcat si eu cu pasul, peste bulgării tăcuți.
                                                       Simt miros de ,, Floare albastră" pe o lacrimă divină
                                                       Și cuprinsă de sfială, levitez cu pași desculți.

                                                       Toate florile, și teii, se desprind de pe-o cărare
                                                       Și miros de nuferi galbeni, dintre stele ce-mi aduc
                                                       Unduire de speranță, prin dureri, dintre amnare
                                                       Și m-dună toată-n mine, mă-nfășoară că pe-un prunc.

                                                       Toți Luceferii pe boltă , nuferi sechestrați în ceruri,
                                                       Stele una, după alta, peste noapte se desprind.
                                                       Gândul meu , pe după noapte, un pitic plecat în  geruri
                                                       Iar cuvintele , năluce, parcă-adună un colind..

                                                       Pe un capăt de silabă, lacrima din mine rupe
                                                       Iar cuvintele se-așează, în buchete cu mic rod.
                                                       Vorbe spuse la-ntâmplare, un vulcan ce nu erupe
                                                       Și-l mai caut pe Luceafăr, cel ce-a plâns acest norod.