Nicu Doftoreanu, România |
TANGOU DE PAȘTI
Pe scurt :
Credeam cândva,
La început,
Cu mult mai înainte,
…de-a-L fi văzut şi cunoscut cu-adevărat,
Că a iubi TOTAL,
Nu-i decât un cuvânt banal…
Pe care
doar îl spui şi-atât!
…Momentul GATA…a trecut,
Că dragostea e patima trăirii-n pripă,
De pofte declanşate
de simţiri
Incluse în
promisele iubirii de-o clipă!
Că dragostea, cedând pornirilor stârnite
De
pasiuni dezlănţuite dintr-o dată,
STRICĂ,
Deoarece doar uneori,
sau poate niciodată,
Vei resimţi fiorii amintirii
pe care îi ridică
Aripa îngerească,
…în adierea ei
prin colbul nemuririi.
Că dragostea care te prinde-n plasă,
Fiind
patima trăirilor din pofte declanşate de simţiri,
Incluse în
promisiunile iubirii de moment…
E FALSĂ !
…NU E SENTIMENT !
Dar azi constat,
privindu-mi viaţa matinal,
Că a iubi la suprafaţă, doar carnal,
E ca şi cum numai mânjeşti doar cerul cu privirea…
Făr-ai simţi deloc nemărginirea,
Pentru că dragostea adevărată o trăieşti
Numai atunci când simţi în tine PACEA,
Ca stare care
te încearcă dintr-o dată
Şi-ţi dă din nou puterea să doreşti
Minunea ÎNVIERII şi LUMINII,
Pe baza căreia
urezi din inimă, la toţi creştinii,
Cu glas
curat…
Hristos a înviat!
La care ei
răspund imediat,
…şi nu-s
poveşti…,
Adevărat a înviat!
Atunci simţi
că-i iubeşti pe toţi nespus de mult,
Aşa cum a mai fost cândva,
Demult
…La început.
TANGOU OPTIMIST
DE PAȘTI
Nu fi pesimistĂ!
REZISTĂ… în starea de bine
Ce vine banal doar din tine…
Şi CREDE
că
starea de bine… REVINE!
Ea n-are hotar!.
Când eşti
optimistă,
Ea ţine! PersistA,
Doar fiindcă există
Lumina iubirii,
ce duce-n final
povara zidirii,
povara zidirii,
Dovedind ce
trainic
i-a
fost rostul tainic!
N-a făcut
zadarnic...
Gestul
triumfal ce-a dat omenirii
Dorinţa-mplinirii...
La schimb
nemuririi!
Amarnicul vis,
punctual promis,
A fost pentr-o clipă
Aripă de zori
cu capul în nori
Care te-a născut
Când ai apărut...
din
necunoscut,
Ca fiind
punct final,
Golit de venin… de jocul divin,
Ce ne-a recreeat,
Când ne-a învăţat
Că tot ce-i sub soare iubeşte…şi moare
Înspre a se naşte...
Optimist de Paşte!
TANGOU DEFINITORIU DE PAŞTI
De n-ar fi venit Iisus,
…pus să ne dea noua lege,
Poate n-am fi presupus
…că şi-n moarte poţi alege,
Precum a mărturisit,
după ce s-a spovedit,
Creştinul care-nţelege
Că doar…dragostea totală
…repară fără-ndoială
…greşeala primordială!
Şi lasă de Paşti să vină
spre tine…lumina lină
Plină de o ancestrală
…iertare universală
Care-i Dragostea divină!
Asta-i CRIMA capitală de
care l-au acuzat
Toţi cei ce l-au torturat
…când l-au
răstignit brutal
în vârful acelui deal.
De n-ar fi plecat Iisus,
…Sus la cel fără-nceput,
Ispăşind nevinovat
Un delict…doar presupus,
Oare cât ar fi trecut
până uni-ar fi-ncălcat,
Ca atunci...la început,
Pactul izbăvirii lumii
…intrând singuri în Păcat,
Făr-a-şi aminti de ora
Ce-a distrus aureola
din Sodoma şi Gomora?!
Am fi continuat să stăm
singuri în necunoscut,…
Fără să prea mai conteze
când şi cum am
renăscut,
Dar aşa ne-am deşteptat
şi n-am mai amanetat
…Visele imediat!
Ne-am opus imediat
Ce-am simţit imboldul urii
Rămase-n
urma arsurii.
...în
mlădiţele naturii
De n-ar
fi venit Iisus,
…pus să dea alt început,
Am fi fost în continuare
…jertfiţi vechiului
trecut,
Ce-a produs doar supărare
….celui care ne-a făcut,
Fiindcă l-am trădat constant,
Repetat prin mulţi Caini şi…Abeli
Sau diverşi alţi spini portabili,
Dependenţi de sumbre umbre
Proiectate şi Dictate
de coşmaruri dezmembrate,
…Dar iertate azi, de PAŞTI,
când am devenit mai…caşti,
CREŞTINI!
…cum a fost de fapt,
chiar cel
care ne-a salvat,
Când,
…precum s-a profeţit,
Nimic n-a precupeţit
pentr-a lumii mântuire,
Acceptând smerit să-ndure
Chinul,…fără
şovăire!
Deci…făr-a avea pretenţia
Că în mod definitoriu
Asta v-a schimbat percepţia
Am spus la toţi ce-am aflat.
Şi-uite!
Le-am captat atenţia
Cu…Hristos a Înviat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu