Poeți români contemporani la Sărbătoarea Paștelui - Mioara Ardieleanu

Mioara Ardieleanu, România

                                                                                      SĂPTĂMÂNA PATIMILOR...

                                                                                        Printre Lumi, doar iubirea o caut

                                                                                   în note suave de flaut,

                                                                              susurând nebune în vânt,

                                                                         într-un gând, peste gând,

                                                                    şi nu al lui Iuda sărut

                                                               ce suflet de-a pururi mi-a vrut...

                                                          Nu ştiu mai nimic ce am fost

                                                     şi ce sunt, hoinărind fără rost...

                Ştiu doar că sărutul trădării

                     zguduie firea-n şoapta mirării;

                          Mi-e greu să scutur şerpii din sân,

                               mi-s dragi când dorul adesea îngân,

                                    duhuri-n clipele nerostite al Viului Sfânt,

                                         arzând, legănând şi Cer şi Pământ...

                                                           O altă săptămână de patimi,

                                                                 în cercul de foc, în cercul prea frânt,

                                                                     dezlegând şuvoaie de lacrimi

                                                                          şi-nflorind doar un gând, peste gând:

                                                                     - printre Lumi doar iubirea o caut

                                                                şi nu al lui Iuda vremelnic sărut -

                                                           peste pasul prea tânăr, cărunt...

            ÎNVIEREA...

               Sunt la un pas

                    Mai aproape de stele

                         Și-i tăcere...

                              Reverberând adânc,

                                   Și prin clipă, și prin gând,

                                        Toaca bate

                                              Și răzbate

                                                             Cercul meu de om nătâng...

                                                                  Hristos a Înviat, șoptit, uitat

                                                                       Într-un pas nemăsurat

                                                                            Mă-mpresoară, mă-nfioară

                                                                                 Într-o doară

                                                                                      Doar când clopot plânge

                                                                              Lin, într-o doină, ding, dong, ding...

                                                                         În hotarul de lumină sting

                                                                    Atâtea doruri și cuvinte,

                                                               Toarse-n caierele sfinte

                                                          Să ne-alinte.

                                                     Când pribeag ne e sufletul de aur

                                                Arcuindu-se ca un balaur

                                           Peste chipul Maicii Sfinte,

                                      Trup și suflet, coborât-au azi în minte...

                                                                      HRISTOS A ÎNVIAT!

                                                                                 Linişte adâncă,

                                                                                 Lângă recea stâncă;

                                                                                 Stelele făclii,

                                                                            Sufletele mii,

                                                                      Ard ca nişte torţe,

                                                                 În adâncul nopţii,

                                                            Lumină din lumină,

                                                       Aşteptând să vină...

                                                             Hristos a înviat din morţi,

                                                             Cu moartea pre moarte călcând...

                                                             Viaţă, iubire în veci dăruind...

                                                    Gândul, cuvânt clipocind,

                                               Păsări multe ciripind,

                                          Lângă duhul fulgerând,

                                     Peste cruce prea flămând,

                                Tot jelind cu Maica Sfântă,

                           Primăvara prea arzândă...

                                                                         Deschid poarta..către altă lume

                                                                              Unde Sfântul-ncearcă a spune:

                                            „Strâmtă este poarta,

                                       Că aşa ne este soarta

                                  Şi-ngustă este calea,

                                        Care duce către viaţă,

                                              Dinspre zori de dimineaţă,

                                                   Doar puţini sunt care-o află,

                                                        Prin secunda ancestrală,

                                                              Într-o magică îndrăzneală...

                                              Largă este poarta,

                                              Că aşa se-nvârte soarta,

                                                   Dar prea lată este calea

                                                         Care duce la pieire,

                                                               Amăgind aprigă fire;

                                                                    Mulţi sunt cei în adormire

                                                                          Care merg pe ea, închipuire...”